semne de punctuatie

Limba

2022

Vă explicăm ce sunt semnele de punctuație, funcția lor și cum sunt folosite punctul, virgula, ghilimele, parantezele, cratima și altele.

Semnele de punctuație organizează și ierarhizează ideile dintr-un text.

Ce sunt semnele de punctuație?

Semnele de punctuație sunt anumite tipuri de semne ortografice, adică semne care însoțesc limbajul scris (altele decât cifrele și literele). Această clasă specială de semne servește la delimitarea propozițiilor, paragrafe iar unitățile de text care alcătuiesc structura sa, în vederea organizării idei care exprimă şi ierarhizează corect pe cele principale şi secundare.

Semnele de punctuație îndeplinesc, astfel, un rol logic și sintactic în limba scrisă, întrucât în ​​limba vorbită acel rol este îndeplinit de tăceri și pauze.

Sarcina sa principală este de a evita ambiguitățile care ar putea tulbura înțelegerea vorbire, dar să sublinieze și caracteristicile sale speciale, cum ar fi subsecțiunile, citate textuale, voci ale personaje, și așa mai departe. În plus, ele permit modularea a ceea ce este scris, adică controlul intonației cu care ar trebui citit, pentru a recompune subtilitățile limba din text.

Cel mai vechi document în care sunt folosite semnele de punctuație este Stela lui Mesha, un rege moabit din secolul al IX-lea î.Hr. Astăzi sunt prezente în aproape toate limbile, cu excepția celor a căror tradiție le înlocuiește cu spații goale, cum ar fi scrierea chineză sau mayașă. Asta pentru că felul lui de a scris concentrează un întreg sens într-un singur caracter, deci nu este nevoie să marchezi efectiv sfârșitul lui a cuvânt sau o frază.

În plus, folosirea semnelor de punctuație răspunde la anumite reguli fixe, stricte, necesare pentru a garanta înțelegerea deplină a textului, precum și la anumite diferențe de stil la scriere, adică la modul particular de a face fiecare persoană.

De exemplu, o persoană poate prefera propoziții lungi cu multe puncte marcate prin virgule, sau dimpotrivă, propoziții scurte separate prin punct și virgulă, dar în niciun caz nu poate rezista folosirii virgulelor și punctului și virgulei cu sensul fix pe care îl au pe limbă.

Semnele de punctuație în spaniolă sunt punctul «.», virgula «,», punctul și virgulă «;», două puncte «:», punctele de suspensie «...», ghilimele «“ »», parantezele „" Și paranteze drepte „[]”, semnele exclamației „!” și semnul întrebării „?”, liniuțele „-” și liniuțele „─”. Le vom studia separat mai jos.

Punct

Punctul este un semn fundamental la scriere, deoarece servește la introducerea unei pauze mai mult sau mai puțin lungi, după caz. De obicei este plasat la sfârșitul propozițiilor (rugăciuni, fraze), imediat după ultimul caracter scris, fără spații între. Există trei tipuri diferite de puncte, care sunt:

  • Punct și urmat. Folosit pentru a separa frazele și propozițiile aceluiași paragraf, după introducerea acestuia este necesar să dați un spațiu și să începeți cu majusculă. Este de obicei înțeles ca o pauză medie. De exemplu:

„Tatăl meu a călătorit în Groenlanda. Nu este nimic acolo”.

  • Alineat nou. Folosit pentru a încheia un paragraf, astfel încât după introducerea acestuia este necesar să se înceapă cu majuscule și pe o altă linie, conform regulilor de indentare ale textului în uz. De exemplu:

„... Și acelea au fost ultimele noastre zile în Groenlanda.

A doua zi, ne-am trezit la Paris. Vremea era întunecată și sufla o adiere umedă…”

  • Punct final. Folosit pentru a marca sfârșitul absolut al unui text. În mod logic, nimic nu vine după el.

Pe lângă aceste cazuri, este obișnuit să folosiți punctul după a abreviere, dar în aceste cazuri continuați să scrieți normal după spațiu, fără a folosi majuscule sau a întrerupe rândul.

Virgulă

Virgula poate separa părți ale propoziției, atâta timp cât acestea nu sunt subiect și predicat.

Virgula este probabil cel mai dificil semn de punctuație de folosit, deoarece depinde în mare măsură de stilul de scriere, dar este în general înțeles ca o pauză foarte scurtă.

La fel ca și perioada, se introduce fără a lăsa spații de separare față de textul anterior, dar lăsând un spațiu după aceea față de cuvântul următor și, în general, se folosește pentru a da răgaz în mijlocul unor propoziții foarte lungi, atâta timp cât întrucât nu se separă inutil la subiectul propoziției de verb principal al acestuia.

În caz contrar, virgula este folosită pentru:

  • Separați termenii unei enumerații, cu excepția celor precedați de conjuncţii (y, e, o, u). De exemplu: „Am cumpărat roșii, ceapă, cartofi și salată verde.
  • Introduceți propoziții sau subsecțiuni în mijlocul unei propoziții, folosind întotdeauna o virgulă inițială și finală pentru a marca subsecțiunea. De exemplu: „Simón Bolívar, Eliberatorul Americii de Sud, s-a născut la Caracas în 1783”.
  • Separați anumite sintagme conjunctive sau adverbiale, cum ar fi „în efect”, „totuși”, „în ordine”, etc., din textul care urmează. De exemplu: „În consecință, speranțele noastre au fost dezamăgite”.
  • Separați vocativul de restul propoziției, în expresii precum „Bună ziua, Manuel” sau „Sună-mă mai târziu, prietene”.

Punct şi virgulă

Punctul și virgulă este un semn rar, folosit pentru a uni două propoziții într-o singură propoziție, introducând o pauză intermediară. Este util în cazurile în care nu doriți să repetați subiectul propoziției, de exemplu:

„The boys were late” + „The boys were not given cake” = „Băieții au întârziat; nu le-au dat tort”.

În aceste cazuri, punctul și virgulă poate fi înlocuit și cu o conjuncție ("și") sau cu conectori precum „pentru că” sau „de ce”.

Pe de altă parte, punctul și virgulă poate fi folosit pentru a separa termenii unei enumerații, atunci când aceștia includ elemente separate prin virgulă. De exemplu: „Mi-e dor să călătoresc cu trenul, barca sau avionul; mergeți în alte țări; întâlni oameni noi…".

Cele două puncte

Acest semn de punctuație introduce o pauză mai mare decât cea a virgulei, dar mai mică decât cea a punctului, și este folosit pentru a opri fluxul textului și a vorbirii și pentru a atrage atenția cititorului sau a interlocutorului asupra a ceva care urmează, și care va fi întotdeauna strâns legată de cele spuse. Este foarte obișnuită utilizarea sa pentru a introduce citări literale.

De exemplu: „Ne-au furat totul: pantofi, bani, chei”.

Puncte suspensive

Alcătuit întotdeauna din trei și doar trei puncte la rând și fără spații între ele (...), acest semn introduce o pauză lungă care este menită să creeze suspans, îndoială, intriga sau să indice că există o parte din text care este omisă. .

Sunt folosite la sfârșitul unei propoziții, înlocuind ceea ce nu s-a spus, marcând momentul în care s-a produs tăcerea. În plus, cuprins între paranteze „(…)” indică o omisiune intenționată în mijlocul unui citat textual.

De exemplu: „Adevărul este că... nu știu ce să spun” sau „Dacă spui așa...”.

Ghilimelele

Ghilimelele vin întotdeauna în perechi și sunt folosite pentru a evidenția un cuvânt sau o expresie din restul textului, indicând că este ceva preluat dintr-o altă sursă (cum ar fi în citarile textuale), sau că este un cuvânt familiar, vulgar, popular. sau utilizare în exterior decât obișnuit, și chiar ocazional că este o răsucire ironic de la autor.

Ghilimelele în limba engleză ("") sunt utilizate în mod obișnuit, dar există și semne de unghi ("") și uneori pot fi combinate, de exemplu, atunci când există un ghilimeleu într-un ghilime. O altă posibilitate, atunci când se folosesc ghilimelele în limba engleză, este să se facă distincția între simplu (‘’) și dublu (“”) pentru a marca nivelurile ghilimelului.

Câteva exemple mai jos:

  • În casa mea îmi spun „Chucho”, dar numele meu este Jesús.
  • Purtătorul de cuvânt a declarat că nu vor fi trași la răspundere „pentru ceea ce se va întâmpla mâine”.
  • Așa cum a afirmat în cartea sa Juan Gutiérrez: „pentru a fi înțelepți, trebuie să respectăm maxima lui Voltaire de a ne cultiva grădina în mod constant”.

Paranteze și paranteze

Aceste semne de punctuație vin, de asemenea, întotdeauna în perechi și servesc pentru a crea subsecțiuni sau propoziții în text, separând ceea ce este între ele de restul, astfel încât să poată fi citit separat, adesea ca explicație, adnotare sau date opționale, este În cu alte cuvinte, poate fi fie citit, fie poate fi omis.

Ca și în cazul ghilimelelor, utilizarea parantezelor „” și a parantezelor drepte „[]” tinde să se alterneze atunci când există clarificări în cadrul clarificărilor, ceea ce este comun în multe citate textuale. De asemenea, parantezele pătrate sunt adesea folosite pentru a indica adăugarea unui text, în general pentru a facilita citind, într-un citat textual.

Câteva exemple sunt:

  • Ieri am cumpărat două jocuri (de masă, nu video) pentru a distra copiii.
  • Mario Levrero (Montevideo, 1940-2004) a fost un scriitor important pentru timpul său.
  • Specia nou descoperită (al cărei nume științific a fost dat de Dr. Goliatnizk [vezi Fig. 1] și din motive misterioase) se află în posesia oamenilor de știință potriviti.

Semne de exclamare și întrebare

Semnele de întrebare indică începutul și sfârșitul unei întrebări.

Aceste semne de punctuație au scopul de a marca intonația textului, astfel încât să putem distinge între o întrebare sau o exclamație, cum ar fi un țipăt.

Ele sunt deosebit de utile la reproducerea oralitatea, ca în dialoguri, și vin mereu în perechi: semnul deschis și semnul închis. Acesta din urmă este obligatoriu în spaniolă, spre deosebire de alte limbi care folosesc doar închiderea, din moment ce sintaxă a limbii nu permite întotdeauna să se perceapă cu uşurinţă de unde începe intonaţia dorită.

Astfel, semnele de întrebare servesc la clarificarea întrebărilor, ca în: „Unde te-ai dus ieri?” sau „Cu ce ​​sos vrei pastele tale?”; în timp ce semnele exclamării sunt folosite pentru a introduce interjecții, strigăte, fraze imperative sau orice tip de exclamație emfatică sau spuse cu un ton înalt al vocii. De exemplu: „Păcat!”, „Opriți sau trageți!” Oh, Dumnezeule!".

Mai mult in: Propozitii interogative, Propoziții de exclamare

Linia și liniuța

Aceste semne de punctuație se disting unele de altele prin lungimea lor, deoarece ambele constau dintr-o linie la mijlocul textului scris. Linia scurtă (-) este cratima, folosită pentru a separa cuvintele atunci când spațiul dintr-o linie se epuizează, sau pentru a separa anumiți termeni specializați sau combinați, precum „artistic-literar” sau „fizico-chimic”, de exemplu.

În schimb, linia lungă sau dunga (—) este folosit pentru a introduce paragrafe, în loc de virgule sau paranteze, sau pentru a introduce dialoguri într-o narațiune. De exemplu:

  • -Cine e acolo? spuse Pedro.
  • Important într-un interviu – adică cel mai important – nu este aspectul, ci ceea ce se spune.
!-- GDPR -->