Vă explicăm ce sunt conjuncțiile, ce tipuri există și diverse exemple în propoziții. De asemenea, ce sunt prepozițiile.
Ce sunt conjuncțiile?
În gramatică, este cunoscut ca conjuncții la anumite tipuri de cuvinte sau a stabilit dintre ele care permite legarea altor cuvinte, propoziții sau fraze, adică servesc drept legătură între părțile unei propoziții sau între două propoziții. În acest sens, ei fac parte din grupul de legături gramaticale.
Conjuncțiile sunt în general atone (fără accent) și invariabile, adică sunt bucăți fixe de limba, care rareori se schimbă sau se adaptează contextului. Ele permit de obicei unirea a două unități sintactice într-o majoră, cum ar fi două propoziții sau două elemente într-o propoziție. Prin urmare, sensul său este doar gramatical, valabil doar în limbă și în ea context determinat.
De exemplu, dacă folosim conjuncția „și”, cea mai comună dintre toate, în rugăciune „Am cumpărat doar cartofi și dovleci”, sensul verbului „cumpără” se extinde la cele două elemente menționate (cartofi și dovleci) în mod egal.
Pe de altă parte, atunci când folosim „și” în propoziția „Am cumpărat doar cartofi și nu au fost foarte buni”, conjuncția ne permite să adăugăm la plângerea inițială (că erau doar cartofi), una secundară (cea separat faptul că nu erau foarte buni) .
Tipuri de conjuncții
Conjuncțiile sunt clasificate în două tipuri:
Conjuncții coordonatoare sau proprii. Cele care leagă cuvinte, fraze sau propoziții la același nivel sintactic, adică atunci când elementele legate de acestea pot fi schimbate fără a-și pierde sensul. De exemplu: „În piață erau creson și ceapă” este același cu „În piață erau ceapă și creson”.
La rândul lor, aceste conjuncții pot fi de diferite tipuri:
- Copulativ. Acestea permit unirea a două elemente de același tip într-o singură unitate, indicând acumularea sau suma de articole. Cum ar fi: y, e, ni, que.
- Compensații. Ele permit alăturarea a doi termeni într-o relație exclusivă sau opțională, adică în care unul dintre cei doi trebuie să fie ales. Cum ar fi: o, u.
- Adversativ. Ele permit unirea a doi termeni intr-o relatie antagonica, adica de contrarii, in care se contrazic. Precum: dar, deși, mai mult, dar.
- Explicativ. Ele permit unirea unor propoziții sau termeni care indică același lucru, dar care, atunci când sunt împreună, oferă o explicație mai bună a ceea ce s-a spus sau întăresc un anumit sens. Precum: adică, aceasta este, adică mai degrabă.
- Distributiv. Ele permit unirea a două elemente într-un mod discontinuu, distribuându-și sensul în aceeași propoziție. Cu alte cuvinte, ei împart sensul propoziției în doi termeni diferiți. Cum ar fi: roagă-te... roagă-te, acum... acum, ieşi afară... ieşi.
Conjuncții subordonate sau improprii. Cei care leagă propuneri sau propoziții care nu sunt interschimbabile între ele, întrucât la unire între ele se stabilește o relație de semnificație specifică: cauzală, condiționată, explicativă etc.
De exemplu: „Ploua în noaptea aceea, așa că a trebuit să merg cu autobuzul” implică o relație cauză-efect care nu poate fi inversată. Aceste conjuncții se clasifică numai în funcție de rolul jucat de subordonată în cadrul propoziției principale, astfel:
- Substantivele subordonate. Ele îndeplinesc rolul unei sintagme nominale în cadrul propoziției. Cum ar fi: ce, ce, cum, cât.
- Subordonarea adjectivelor. Ele îndeplinesc rolul unei fraze adjectivale, adică caracterizează un nume. Cum ar fi: cine, cine, cine, cui.
- Subordonate adverbiale. Ele îndeplinesc rolul de frază adverbială, introducătoare informație contextual, fie de circumstanță (timp, loc, mod sau comparație) sau de relație logică (cauză, consecință, condiție, scop). Cum ar fi: când, unde, ca, conform, mai mult decât, pentru că, deși, caz că, dacă nu.
Propoziții cu conjuncții
Iată câteva exemple de utilizare în propoziții ale conjuncțiilor:
Conjunctii coordonatoare:
- „Ne-au trimis să cumpărăm pictura și detergent ”(copulativ)
- „Nu mi-au dat notele, nici folderul” (copulativ)
- „Mânci mâncarea sau nu te ridici de la masă” (dilemă)
- „Chiar dacă ești mare, trebuie să mă asculți” (adversativ)
- „Vreau să cumpăr fulgi de ovăz, dar este foarte scump” (adversativ)
- „Mi-a spus că asta a fost, adică am fost concediat” (explicativ)
- „Trebuie să iei antihistaminice, adică medicamente pentru alergii” (explicativ)
- „Ne vom iubi pe fiul nostru, ieși broasca sau ieși broasca ”(distributiv)
Conjuncții subordonate:
- „Că bei alcool atât de devreme este absurd ”(substantiv)
- „M-a întrebat cum vom veni” (substantiv)
- „A venit vărul meu, cel de care ți-am pomenit ieri” (adjectiv)
- „M-am dus să văd filmul al cărui poster l-am văzut pe stradă” (adjectiv)
- „Am plecat de acasă când a început să plouă” (adverbial de timp)
- „M-am dus unde diavolul și-a pierdut pantofii” (adverbial de loc)
- „Așa cum ai făcut ieri, trebuie să-ți faci partea” (adverbial de manieră)
- „Am rămas acasă pentru că mă simțeam rău” (adverbial de cauză)
- „Ai ratat petrecerea, așa că nu știi ce este grozav Știri”(Adverbial de consecință)
- „Trebuie să renunți la fumat, ca să poți trăi o viață mai sănătoasă” (adverbial de scop)
- „Astăzi vom mânca afară, dacă nu vrei să gătești” (adverbial de condiție)
Conjuncții și prepoziții
Nu trebuie să confundăm conjuncțiile cu prepozițiile, deși ambele sunt cuvinte sau particule care îndeplinesc un rol gramatical în cadrul propoziției, care este de a aduna și organiza.
Totuși, prepozițiile au un sens mai mult sau mai puțin fix, care are de-a face cu o serie de sensuri asociate, proprii, deși contextuale, în timp ce conjuncțiile nu au sens în afara sferei de aplicare a limbii.
De exemplu: conjuncția „și”, prin ea însăși, nu înseamnă absolut nimic, dar permite legarea unor termeni care chiar au propriul lor sens, iar apoi capătă un anumit sens: în „azi trebuie să mâncăm pui și orez”, Y înseamnă că orezul și puiul sunt la același nivel, fac parte din același set.
Pe de altă parte, dacă spunem „azi trebuie să mâncăm pui despre orez ", prepoziția" peste " indică faptul că puiul și orezul sunt într-o poziție foarte specifică, unul peste altul.