• Care sunt verbele?
• Conjugarea verbului
• Forme neconjugate ale verbului
• Tipuri de verbe
• Moduri verbale
• Timpurile verbului
• Exemple de verbe
• Propoziții cu verbe

Vă explicăm ce sunt verbele, tipurile lor, conjugările și formele neconjugate. De asemenea, modurile și timpurile verbale.

Verbele reprezintă acțiuni și condiții.

Care sunt verbele?

În gramaticăVerbele sunt un tip de cuvânt sau categorie gramaticală, care exprimă semantic o acțiune, adică o mișcare, o acțiune, o existență, stare sau realizare. Adică sunt cuvintele cu care numim diferitele acțiuni și condiții posibile. Ar ajunge să fie ceva ca „mușchii” lui idiom.

Rolul verbelor în cadrul rugăciune este fundamentală, până la punctul în care nicio propoziție în sine nu îi lipsește, deși în unele pot fi elidate sau ascunse. De fapt, prezența sau absența unui verb principal este de obicei criteriul de distincție între propoziții și, respectiv, fraze.

În interiorul predicat din propoziție există întotdeauna cel puțin un verb, dar pot fi și mai multe dintre ele. Doar unul, verbul principal al propoziției, joacă rolul de nucleu al sintagmei verbale a predicatului.

Verbele principale ale fiecărei propoziții sunt ușor de recunoscut, deoarece sunt întotdeauna conjugate, adică adaptate morfologic la subiect a propoziției, astfel încât să existe între cele două o corespondență de persoană (1-a, 2-a, 3-a) și număr (singular sau plural).

În plus, forma verbală ține cont de alte aspecte pe care le vom vedea separat, precum timpul verbal (când are loc acțiunea) sau modul verbal (cum are loc acțiunea). Aceste aspecte sunt cunoscute ca accidente ale verbului.

Conjugarea verbului

Conjugarea în spaniolă, ca în majoritatea limbilor romanice, se bazează pe modificarea rădăcinii verbului, prin intermediul sufixe inflexiuni gramaticale. Pentru aceasta, urmează o regulă mai mult sau mai puțin fixă ​​în funcție de persoană, în funcție de finalizarea infinitiv a verbului (-ar, -er, -ir) și dacă este un verb regulat sau neregulat.

Conjugarea standard și regulată a limbii noastre este următoarea:

Persoana verbala	Verbe care se termină în „-ar” (a iubi)	Verbe care se termină în „-er” (a mânca)	Verbe care se termină în „-ir” (a trai)
1 singular (I)	rădăcină + sau (pe mine dragoste)	rădăcină + sau (pe mine Ce)	rădăcină + sau (pe mine în viaţă)
al 2-lea singular (tu)	rădăcină + as (ta tu iubesti)	rădăcină + este (tu mananci)	rădăcină + este (ta trăiești)
a 3-a singular (el/ea)	rădăcină + la (el iubirile)	rădăcină + și (el mânca)	rădăcină + și (el trăiește)
primul plural (noi)	rădăcină + studii de masterat (ne noi iubim)	rădăcină + emos (ne noi mancam)	rădăcină + merge (ne noi trăim)
al 2-lea plural (tu)	rădăcină + un (ta ei iubesc)	rădăcină + în (ta mânca)	rădăcină + în (ta ei locuiesc)
al 3-lea plural (ei / ei)	rădăcină + un (ei ei iubesc)	rădăcină + în (ei mânca)	rădăcină + în (ei ei locuiesc)

În varianta peninsulară a spaniolă, adică în spaniola Spaniei, se folosește o persoană a doua informală a pluralului: „al tău”, care nu este folosit în nicio altă regiune de limbă spaniolă și are propria sa conjugare separată: tu tu iubesti, voi toti tu mananci, voi toti traiesti.

Pe de altă parte, forma de respect „Tu” este conjugată ca a 3-a singular.

Forme neconjugate ale verbului

Infinitivul este cel mai comun mod în care ne gândim la verbe.

De asemenea, ca și în alte limbi, verbele principale ale spaniolei pot fi simple sau compuse, în funcție de faptul că necesită sau nu un verb auxiliar, adică cooperarea unui alt verb pentru a-și exprima în mod corespunzător sensul.

În limba noastră, singurul auxiliar existent este verbul haber (în timp ce în altele, the a fi sau fi) iar când apare împreună cu alte verbe, constituie verb compus. De exemplu: „Am trăit” (a avea + a trăi), „ai fi avut” (a avea + a avea), „ei vor fi văzut” (a avea + a vedea).

După cum se va vedea, în aceste cazuri auxiliarul este conjugat și nu celălalt verb. Vom reveni la asta când vorbim despre timpurile verbale.

Pe de altă parte, verbele în spaniolă au și forme atipice, cunoscute sub numele de verboide sau forme nefinite, în care sensul complet al verbului este exprimat într-o măsură mai mică, deoarece nu sunt conjugate și care sunt:

• The infinitiv (terminat în -ar, -er sau -ir, ca amar, comer, vivmerge), care este modul obișnuit în care ne gândim la verbe, în abstract, și în care acestea operează într-un mod similar cu un substantiv: “Jogging te va face sanatos"
• Gerunziul (terminat în -ando, -endo, ca în amMerg pe josam mancatendo), care servesc la exprimarea unui sentiment de incompletitudine in actiunea verbului, adica ca actiunea acestuia nu s-a realizat inca pe deplin. Ele operează ca adverbe de mod în cadrul propoziției: „Ieri ne-am întors în grabă”
• Participiul (terminat în -ado, -ido, ca în amado, complecat), care sunt utilizate în mod obișnuit în alcătuirea timpurilor verbale compuse (de exemplu: „Încă nu am Mâncat”), Dar sunt folosite și ca adjectivele în cadrul propoziţiei: „Miguel a fost frică”.

După cum vedem, în logica verbelor se poate aprecia complexitatea unei limbi.

Tipuri de verbe

Modul de clasificare a verbelor spaniole îndeplinește diferite criterii, pe care le vom vedea separat:

Verbe regulate și neregulate. Această diferențiere se bazează pe modul în care fiecare verb este conjugat.

• Verbe obișnuite: urmează regula sau tendința generală a limbii, pe care am explicat-o în prima parte a acestui articol. De exemplu, „mănâncă”.
• Verbe neregulate: necesită o conjugare separată, puțin diferită, în care chiar și rădăcina verbului este alterată. De exemplu, „au”: I eu am, ta avea, el are, etc.

Verbe personale și impersonale. Această distincție se face analizând tipul de propoziții pe care le permite fiecare verb și, în special, dacă pot avea sau nu un subiect de propoziție logic.

• Verbe personale: Se conjugă în funcție de persoană. De exemplu, „dragoste”.
• Verbe impersonale: sunt folosite la persoana a treia singular. De exemplu, „plouă” nu poate fi cu adevărat conjugat („plouă” sau „plouă” au sens doar în limbajul poetic) și este folosit în general în propoziții impersonale precum „aici plouă mult”.

Verbe tranzitive și intranzitive. La rândul ei, această distincție se referă la condițiile sintactice în care apare verbul și la tipul de complemente pe care acesta le necesită.

• Verbe tranzitive: fac parte dintr-o propoziție tranzitivă, în care acțiunea verbului este efectuată de un subiect-agent asupra unui obiect-pacient. Aceasta înseamnă că aceste verbe necesită un obiect direct sau un obiect direct asupra căruia cade acțiunea și, fără ele, își pierd sensul. De exemplu, „obținerea” necesită ceva care este realizat, pentru că pur și simplu a spune „înțeleg” este ca și cum nu ai spune nimic. Pe de altă parte, „obțin banii” are sens, pentru că există o completare directă care este „banii”.
• Verbe intranzitive: nu admit acest complement și se pot exprima perfect. De exemplu, verbul „a dormi” este intranzitiv, deoarece cineva adoarme sau adoarme într-un fel (complement circumstanțial: „dorm bine”), dar un lucru nu adorm: „dorm” este o propoziție complet de înțeles.

Verbe copulative. Verbele care nu exprimă acțiuni sunt numite astfel, ci servesc mai degrabă pentru a desemna condiții sau stări și, din acest motiv, sunt de obicei însoțite de un adjectiv, în loc de un obiect direct. De exemplu, verbul a fi în „I a.m America Latină „sau” Ea este un avocat".

Moduri verbale

Împreună cu persoanele și timpurile verbale, modurile verbale fac parte din accidentele verbului, adică din formele sale de apariție. În acest caz, modul verbului indică modul în care se desfășoară acțiunea verbului, sau și atitudinea vorbitorului sau emitentului față de ceea ce se spune. În funcție de mod, conjugarea verbului va varia.

În spaniolă există trei moduri de verb, care sunt:

• Indicativ. Folosit pentru comunicare obișnuită, atunci când doriți să descrieți acțiuni reale sau posibile de realizat. Conjugarea pe care am văzut-o în secțiunile anterioare a fost întotdeauna la modul indicativ, deși poate varia în timpul și persoana verbală: „eu mănânc”, „ea a mâncat”, „vom mânca”, „ai mâncat”, sunt toate exemplele de dispoziție indicativă.
• Imperativ. Acest mod este folosit exclusiv pentru a comanda ceva receptorului mesajului sau în speranța de a-l influența pe a lui conduce oarecum. Prin urmare, nu poate fi conjugat decât la persoana a doua singular sau plural. exemplu: „Mâncați!”, „Mâncați calm” sau „Mâncați, profesor”.
• Subjonctiv. Conjunctivul este un mod care este folosit pentru a exprima dorințe, probabilități sau situații ipotetice. În aceasta se distinge de indicativ și are o conjugare separată. De exemplu: „Poate că vei mânca mai târziu”, „Am fi mâncat mai bine în bucătărie”, „Vreau ca câinele meu să mănânce cel mai bine”.

Timpurile verbului

Ultimul dintre accidentele verbale, timpul verbal indică când a fost comisă acțiunea și modifică semnificativ conjugarea pentru a o reflecta. Aceasta are loc în cadrul unui paradigmă din trei axe principale: prezent (se întâmplă chiar acum), trecut (s-a întâmplat deja) și viitor (nu s-a întâmplat încă).

Verbele se adaptează însă la aceste axe treptat, adică încercând să fie cât mai exacte în distincțiile din punct de vedere al timpului. Pentru a face acest lucru, ei trebuie adesea să folosească asistentul a avea, așa cum am explicat anterior.

Astfel, în linii mari, avem următoarele momente în spaniolă:

Prezent:

• Cadou simplu: Cânt
• Condițional simplu: aș cânta

Viitor:

• Viitorul simplu: voi cânta
• Antefuturo (compus viitor): Voi fi cântat

Ultimul:

• Anteprezent (trecut perfect compus): Am cântat
• Timp trecut imperfect: am cantat
• Condițional compus: aș fi cântat
• Trecutul perfect simplu: am cântat
• Trecut perfect: cântasem

Exemple de verbe

Iată o listă cu exemple de verbe la infinitiv:

• Termină în -ar: iubește, ia, vorbește, schimbă, plasează, slăbește, ocoli, combina, devoră, nerăbdător, împinge, asimila, sări, flirtează, flirta, copleșește, conformează, liniștește, liniștește, vindecă, rotunjește, felie, câștigă , coborâți, înotați, plimbați-vă, alergați.
• Terminat în -er: mănâncă, alergă, pierde, palidează, apus, sorbi, verde, putere, prinde, datorie, bea, pune, cunoaște, tușește, înțelege, vezi, înțelege, ai, întuneca, pieri, cădea, citește, suferi, merită, părea, izbucnește, toarnă.
• Terminat în -ir: trăiește, dormi, muri, vino, deschide, blestema, face aluzie, suferi, spune, pleacă, merge, admite, naște, urmărește, zâmbește, părăsește, construiește, răscumpără, demola, ataca, adaugă, cere, înghiți, topi, ceartă, urmărește, îndemna, măsoară, resemnează, împiedică, desființă, prefă, apuca.

Propoziții cu verbe

Nu este greu să găsim exemple de propoziții cu verbe, aproape toate la care ne putem gândi vor avea cel puțin una. Aici sunt cateva exemple:

• Mama ta a avut un atac de cord.
• Te-aș fi putut vedea alaltăieri.
• Mâine va ploua toată ziua.
• Știm cu ce ți-ai petrecut toată viața făcând.
• Vreau să râzi în fiecare zi.
• Publicul va decide cui să acorde premiul.
• Jucând toată ziua, nu vei ajunge nicăieri.
• Astăzi vom lucra în camera din spate.
• Taca-ti gura!