Vă explicăm ce sunt sufixele, funcția lor, ce tipuri există și care sunt cele mai utilizate. De asemenea, ce sunt prefixele.
Ce sunt sufixele?
În limba spaniolă, sufixele sunt un tip de particule morfologice sau morfeme care sunt folosite pentru a compune un cuvânt, adăugând la rădăcina (sau tema) acestuia, pentru a adăuga, determina sau completa semnificațiile sau semnificațiile acestuia. Adică sunt particule pe care le adăugăm la sfârșitul unui cuvânt pentru a completa sau modifica sensul sau sensul acestuia.
Sufixele fac parte din așa-numitele afixe: particule care operează prin adăugarea în cadrul secvenței unui cuvânt, fie în față (prefixe), fie în mijloc (infixe), fie la sfârșit (sufixe). Fiecare dintre ele are particularități și reguli de utilizare și, adesea, origini etimologice foarte diferite.
În cazul specific al sufixelor, acestea sunt particule cărora, în general, le lipsește propriul sens în afara gramatică limbajul și, astfel, rareori pot constitui cuvinte de la sine. Pe de altă parte, atunci când se alătură o rădăcină lexicală (dotată, are, cu un sens referenţială propriu-zis), sufixele modifică acel sens sau adaugă un sens gramatical.
De exemplu: cuvântul blestem este format din rădăcină blestemat- (prevenit din latină maledictum, „Spune lucruri rele”, „dorește rău”), unde este conținutul lexicon și semantică a cuvântului. Rădăcina aceea are nevoie de sufix -tion pentru a deveni un substantiv care denotă acţiune şi există în mod regulat în limbaj.
Un sufix poate chiar modifica categoria gramaticală a unui cuvânt, schimbând substantivele în adjectivele sau la acestea în verbe. Sunt instrumente extrem de versatile.
Sufixarea este un proces lingvistic foarte răspândit în rândul limbilor umane (80% dintre ele le folosesc într-o oarecare măsură), mai ales în procesul de formare a cuvintelor noi, în care diferite terminații pot fi atașate unei rădăcini pentru a obține rezultate noi.
Tipuri de sufixe
Sufixele în spaniolă pot fi clasificate în diferite moduri, luând în considerare originea lor istorică, limba lor originală (dacă sunt împrumuturi), printre altele. Dar cel mai important este modul în care face distincția între funcțiile sale prin conectarea cu rădăcina cuvântului. Astfel, avem următoarele cazuri:
- Sufixe apreciative. Este vorba despre acele sufixe care, la alăturarea lexemului sau rădăcinii, construiesc un cuvânt cu tonuri calificative, adică care exprimă modul în care persoana înțelege, apreciază sau observă referentul despre care vorbește. Acest tip de sufix transformă rădăcinile în aprecieri (de unde și numele) și pot fi, la rândul lor, de diferite tipuri:
- Sufixe augmentative. După cum indică numele, aceste sufixe permit creșterea sau maximizarea semnificației rădăcinii lexicale a cuvântului, fie pentru a indica faptul că dimensiunea unui obiect este mare, fie că sensul a ceva este mai intens sau mai puternic, fie orice altă conotație. care are, în nostru cultură, ceva mare. De exemplu: din „casă”, putem obține „cas-ota” prin adăugarea unui sufix care indică că este o casă mare, sau foarte luxoasă și foarte ostentativă.
- Sufixe diminutive. Spre deosebire de cazul precedent, acest tip de sufixe servesc la diminuarea sau atenuarea sensului rădăcinii lexicale, fie pentru că referentul este mic ca mărime, ca importanță, fie în unele cazuri pentru că îl ținem la preț. De exemplu: de la „favoare”, putem obține „favoare-citat” prin adăugarea unui sufix care indică faptul că favoarea este mică, că nu ar trebui să o facă pe cealaltă persoană foarte inconfortabilă”.
- Sufixe peiorative. În acest caz, sufixele sunt folosite pentru a fixa poziția personală și subiectivă a persoanei față de referent, mai ales când este vorba de o evaluare negativă a acesteia. De exemplu, de la „femeie” putem obține „femeie-zuela” pentru a indica faptul că o gândim prost despre ea sau că este o femeie cu o viață proastă.
- Sufixe flexive. Sufixele flexive, spre deosebire de cele anterioare, nu reflectă evaluările referentului pe care o are o persoană, ci mai degrabă îndeplinesc un rol în întregime gramatical. Aceasta înseamnă că rolul său are sens în limbajul însuși, astfel încât să descrie obiectul sau obiectul cât mai bine posibil. realitate la care face aluzie limba. Astfel, avem următoarele tipuri de inflexiuni:
- Sufixe flexive ale genului. Inflexiunile de gen sunt cele care modifică sfârșitul unui cuvânt pentru a indica ce gen (bărbat sau femeie) se referă la același. Ele sunt în general -la Y -sau, în funcție de faptul că referentul este feminin sau respectiv masculin, deși uneori cel -și. De exemplu: profesor pentru bărbat, profesor pentru femeie.
- Sufixe flexive ale numărului. Similar cu cazul precedent, scopul numerelor flexive este de a indica dacă referentul este singular sau plural (pentru aceasta se folosește sufixul -s). Astfel, folosind același exemplu ca și cazul precedent, vom avea: profesor (singular) sau profesor-s (plural). După cum se va vedea, inflexiunile de gen și număr pot și sunt de obicei însoțite.
- Sufixe flexive verbului. Vom trata ca o categorie separată flexiunile care au legătură cu verbele și care servesc la adaptarea acestora la acțiunea pe care caută să o descrie. Și, deși le vedem separat, toate apar în mod normal în același timp:
- Inflexiuni verbale ale persoanei. Cei care aderă la verb să-l adapteze la o conjugare anume, adică să indice ce persoană realizează acțiunea, după regulile stabilite pentru persoanele verbale din cadrul limbii. De exemplu: din verbul „preda” putem obține „preda” (eu), „învăța” (tu), „preda” (tu / el / ea), „învățam” (noi) , „Învățam” (ei) .
- Mod flexibil, timp și aspect. După cum indică numele lor, ele coordonează modul în care sunt exprimate modul verbal, timpul verbal și aspectul verbal, permițând acțiunii verbului să se adapteze la condițiile în care apare. De exemplu: de la verbul „a învăța”, avem „preda-a” (prezent), „învăța-ará” (viitor), „învăța-aba” (trecutul imperfect), „învăța-aría” (condițional), „preda- a ”(imperativ),“ enseñ-e ”(subjunctiv), etc.
- Inflexiuni verbale impersonale. În sfârșit, există formele verbale incomplete sau impersonale, adică nu se conjugă și de aceea le enumerăm separat de celelalte. Sunt cele infinitiv (-ar, -eh, -merge), gerunziul (-ando, -endo) și participiul (-zgomot, -plecat). De exemplu: verbul „teach” (infinitiv), „teach” (gerundo) sau „teach” (participiu).
- Sufixe derivate. Aceste sufixe sunt unele dintre cele mai importante, deoarece permit modificarea categoriei gramaticale a tulpinii, compunând astfel noi utilizări și noi forme lingvistice. Acest proces este cunoscut ca derivare, și este dat de patru tipuri diferite de sufixe, în funcție de tipul categoriei gramaticale de destinație:
- Derivate adjectival sau adjectival. Cele care vă permit să construiți adjective din alte lexeme. Participiul, enumerat mai sus, se găsește și printre aceste tipuri de sufixe, precum și toate sufixele gentilice. De exemplu: de la verbul „oboseală”, avem „obosit”, iar de la substantivul „farsa”, avem „fars-esco”, precum și de la substantivul „Mexico” avem „mexic-ano”.
- Adverbializante sau derivate adverbiale. Cele care permit construirea adverbe din alte lexeme. De exemplu: de la adjectivul „nerușinat”, avem „nerușinat-minte”, iar de la substantivul „câine”, avem „câine-o-minte”. Rețineți că în aceste cazuri există de obicei un sufix flexiv sau de alt tip care acționează ca un infix, adică un sufix intermediar.
- Derivate nominalizatoare sau nominale. Cele care permit construirea substantivelor din alte lexeme. De exemplu: de la verbul „amânare”, avem „amânare”.
- Verbalizante sau derivate verbale. Cele care permit construirea verbelor din alte lexeme. De exemplu: de la substantivul „câine” provine verbul „perr-ear”, iar de la adjectivul „prost” vine „tont-ear”.
Lista de sufixe
Sufixele sunt foarte numeroase și diverse în spaniolă, precum și utilizările lor locale pot fi foarte diferite în funcție de geografie. Dar aceasta este o listă a celor mai utilizate sufixe:
| Sufix | Tip | Exemplu |
|---|---|---|
| -ito, -ita | apreciativ, diminutiv | carr-ito, tac-ita |
| -ico, -ica | apreciativ, diminutiv | bon-ico, gallet-ica |
| -illo, -illa | apreciativ, diminutiv | kid-illo, lie-illa |
| -in, -ina | apreciativ, diminutiv | răutăcioasă, fetiță |
| -ote, -ota | apreciativ, augmentativ | dog-ote, tongue-ota |
| -on, -ona | apreciativ, augmentativ | viespe-on, cas-ona |
| -azo, -aza | apreciativ, augmentativ | moren-azo, femeie-aza |
| -foarte, foarte | apreciativ, augmentativ | trist, frumos |
| -zuelo, -zuela | apreciativ, disprețuitor | hoț-zuelo, pla-zuela |
| -lung, -lucha | apreciativ, disprețuitor | telefon-ucho, carr-ucha |
| -oid | apreciativ, disprețuitor | nămoloasă |
| -astro, -astra | apreciativ, disprețuitor | politic-astro, madr-astra |
| -a, -o, -e, -as, -os, -es | flexiuni de gen și număr | fată, adult-o, președinte-e, loc-os, uși, judecători |
| -o, -as, -a, -an, -amos, -ais | flexiunea verbală a persoanei | Eu muncesc, tu muncesti, tu muncesti, lucrezi, muncesti etc. |
| -ar, -er, go, -ado, -ido, -ando, -endo | flexiune verbală impersonală | coborâți, mâncați, muriți, descoperiți, mergeți etc. |
| -tion | derivat, substantiv | tergiversare, frustrare |
| -tata | derivat, substantiv | răutate, frică |
| -ez | derivat, substantiv | prost-ez, sordid-ez |
| -toriu | derivat, substantiv | reform-thorium, sănătos-thorium |
| -dero, -dera | derivat, substantiv | mori-dero, embarca-dero |
| -ero, -a fost | derivat, adjectiv | marinar, ziua de naștere |
| -ano, -ana | derivat, adjectiv | francisc-ano, colombi-ana |
| -în vederea | derivat, adjectiv | tolerant-ante, irit-ante |
| -la | derivat, adjectiv | politie, origine-al |
| -oso, -osa | derivat, adjectiv | sabr-urs, auspici-urs |
| -ador, -adora | derivat, adjectiv | port-ador, don-adore |
| -minte | derivat, adverbial | subtil, comercial |
| -ureche | derivat, verbal | nicio ureche, volt-ureche |
| -ar, -er, -ir | derivat, verbal | cant-ar, catch-er, sleep-go |
Sufixe și prefixe
Sufixele și prefixele sunt principalele tipuri de afixe care există. Se deosebesc unul de altul prin locul pe care îl ocupă în raport cu tulpina lexicală: prefixele sunt plasate înaintea tulpinii lexicale și sufixele după aceasta.
În plus, prefixele au o încărcătură lexicală mai mare, adică o pondere mai mare a propriului sens, și de aceea în multe cazuri pot fi folosite ca cuvinte în sine, precum „ex” (ceva care nu mai este) sau „pre” (înainte). Sufixele nu au această încărcătură de sens și au doar sens gramatical, adică dobândesc sens în contextul limbii.