• Ce este gândirea filozofică?
• Originea filozofiei
• Caracteristicile gândirii filozofice
• Importanța gândirii filozofice

Explicam ce este gandirea filozofica, importanta si caracteristicile ei. De asemenea, originea filozofiei.

Gândirea filozofică pleacă de la îndoiala continuă cu privire la univers.

Ce este gândirea filozofică?

Gândirea filozofică este o formă rațională, critică și speculativă de reflecție care permite ființă umană gandeste-te la a ta existenţă și cea a universului care o înconjoară. Cu alte cuvinte, este metodă de gând care propune filozofie, și prin care umanitatea a căutat din cele mai vechi timpuri răspunsuri satisfăcătoare la marile enigme ale existenţei.

În ciuda faptului că este o metodă de reflecție rațională, critică și ordonată, gândirea filozofică pleacă de la îndoiala continuă cu privire la univers sau, așa cum spunea Aristotel, filosoful grec antic, pleacă de la o condiție de uimire față de necunoscut.

Sarcina sa fundamentală este să încerce să explice existența dintr-o perspectivă generalistă, adică abordând toate lucrurile și toate domeniile cunoașterii în mod egal. De fapt, la origini, filosofia a fost ştiinţă mama, adica disciplina din care s-au nascut toate stiintele si cunostintele de specialitate.

Temele care ocupă gândirea filozofică pot fi, deci, extrem de variate. În general, reflecțiile sale sunt interesate de categorii universale sau transcendente, adică de ceea ce se află la baza tuturor domeniilor cunoașterii, precum fi, materie și formă, natura lui vreme și a conștiinței, ADEVĂRAT, cele bune și cele rele, cele Justiţie, si asa mai departe.

Cu toate acestea, pentru a ajunge la concluziile sale, gândirea filosofică este ghidată de logică și raționalitate, deoarece aspiră la obținerea unor concluzii demonstrabile, transmisibile, care servesc la îmbogățirea înțelegerii fundamentale pe care noi, oamenii, o avem despre univers și despre noi înșine.

Astfel, gândirea filosofică trebuie să fie critică, neliniştită, nemulţumită, dar nu empirică, ci mai degrabă speculativă: licenţele şi scenariile sunt permise. ipotetic, deoarece se bazează pe rațiunea umană pentru a aproxima esență a lucrurilor, adică până la adevărul suprem al existenţei.

Originea filozofiei

Filosofia în Occident s-a născut în Antichitate, mai exact în tradiția greco-romană, care a durat aproape 1.100 de ani, din secolul al VI-lea î.Hr. C. până în al VI-lea d. C, aprox. În această perioadă sunt parcurse trei mari perioade fundamentale: perioada presocratică, perioada elenistică și filosofia romană.

• Filosofii presocratici au fost, după cum indică numele lor, cei care au existat în Grecia Antică înainte de Socrate, în jurul anilor 600-400 î.Hr. C. Cu ei, cel cunoştinţe organizația a făcut un pas important, lăsând în urmă dimensiunea mitologică pentru a întreprinde reflecția rațională (the siglă).
• Filosofii clasici sau elenistici au fost cei care au însoțit școala lui Socrate (500-300 î.Hr., aproximativ), precum și pe cea a celui mai important discipol al său, Platon, și pe cea a discipolului său, Aristotel. Acești ultimi doi au fost „marii socratici” și fac parte din cei mai importanți adepți ai gândirii filozofice antice. Alături de ei au fost însă și cei sofisti și „socraticii minori”: megarienii, cinicii și cirenaicii.
• Filosofii romani, la rândul lor, au cultivat o filozofie pragmatică, mai degrabă decât una teoretică, și se considerau o „prelungire” a gândirii filosofice grecești. Unele dintre numele sale principale din epoca clasică au fost Lucretius, Cicero, Seneca și Marcus Aurelius.

În oricare dintre aceste trei cazuri însă, filosofia a constat într-o abordare critică și riguroasă a realității, care a căutat să construiască în minte procedurile și instrumentele pentru a înțelege mai bine sau a pune în discuție lumea reală.

A fost o gândire pre-științifică, dar matematica a jucat deja un rol fundamental în exprimarea „limbajului naturii”, adică a servit pentru a descrie proporțiile și relațiile dintre lucruri.

Au existat și alte tradiții filozofice foarte bogate și vaste în Epoca Antică, străine de tradiția occidentală, precum filosofia persană, chineză și indiană, ca să nu mai vorbim de tradiția de gândire evreiască, egipteană sau mesopotamiană. Multe dintre aceste aspecte filozofice au căpătat proeminență secole mai târziu, absorbite de doctrină. creştin sau de islam.

Caracteristicile gândirii filozofice

Gândirea filozofică este dedicată gândirii în abstract.

Gândirea filozofică se caracterizează, în linii mari, prin următoarele:

• Aspiră să răspundă la marile întrebări transcendentale ale umanității, acelea cărora le lipsește un răspuns simplu.
• Pentru a-și găsi răspunsurile, folosește o metodă critică și rațională, adică se dedică gândirii lucrurilor în abstract, pentru a încerca să găsească răspunsurile prin logică și teorie. deducere.
• Este organizat după școli și tradiții, în funcție de presupozițiile de la care pleacă și de procedurile mentale pe care le folosește.
• Nu este empiric dupa cum ştiinţă, adică nu se bazează direct pe experienţă si observare a faptelor, ci mai degrabă apreciază ipoteză și experimente de gândire.
• Studiază marile probleme de nerezolvat ale umanității, prin categorii care în sine sunt greu de definit și adesea controversate, precum binele și răul, adevărul, dreptatea, ființa, existența și chiar Dumnezeu si moarte.

Astăzi este organizat pe bază de patru câmpuri mari sau ramuri:

• The metafizică, care studiază natura fundamentală a realitate.
• The epistemologie, care studiază natura cunoașterii și credinte.
• The etică, care studiază binele și cel moralitate.
• The logică, care studiază procedurile formale de gândire și obținere concluzii din sediul.

Importanța gândirii filozofice

Gândirea filozofică a jucat un rol foarte important în construirea unor forme mai complexe de gândire, cum ar fi gândire științifică, datorită atașamentului față de rațiune și logică, în locul credinței religioase. În acest sens, a fost elementul fondator al marilor tradiții de gândire, din care a apărut lumea așa cum o cunoaștem.

Gândirea filozofică încă servește ființei umane să-și găsească propriile răspunsuri la o existență solitară într-un univers tăcut, din moment ce nu există alte specii inteligente de la care să obțină răspunsuri valide, cel puțin deocamdată.

În plus, gândirea filosofică ne oferă o cale către marile probleme transcendentale pe care nici măcar știința nu le poate aborda, dar care dau sens existenței noastre.

Ce rost are să existe? De ce suntem aici? Unde mergem? Ce înseamnă a trăi o viață bună? Întrebări ca acestea sunt domeniul de studiu al filosofiei și nu pot fi abordate - cu atât mai puțin să se răspundă - decât prin folosirea gândirii filozofice.