Vă explicăm ce este știința antică, care sunt principalele sale caracteristici și diferențele cu știința modernă.
Ce este știința antică?
Este cunoscut ca știință antică (spre deosebire de știința modernă) la formele de observare și înțelegerea naturii caracteristice civilizațiilor antice și care au fost în general influențate de religie, misticism, mitologie sau magie.
În termeni practici, știința modernă este considerată a fi născută împreună cu metodă științifică in timpul Revoluție științifică al secolelor al XVI-lea și al XVII-lea în Europa, astfel încât toată istoria științifică anterioară acelui timp să poată fi considerată antică.
Toate culturile antice au avut acest impuls într-o oarecare măsură, de la egipteni și babilonieni până la Grecia elenă și Imperiul Roman de mai târziu. Dar primele încercări de a stabili o cunoaștere sistematică a lumii au venit din filozofii a antichității clasice, care a făcut prima încercare de a înlocui cunoașterea mitică cu cunoașterea rațională.
Cu toate acestea, nu exista un astfel de domeniu științific, iar filosofii timpurii au putut să se ocupe de ambele matematica, medicament, biologie, cel fizic val astronomie din timpul lor, întotdeauna mână în mână cu înțelegerea lor (erau culturi profund religioase) și observațiile pe care le-au făcut și le-au înregistrat despre lumea din jurul lor.
Dintre acești filozofi antici se remarcă grecul Aristotel din Estagira (384 î.Hr.-322 î.Hr.), discipol al lui Platon, ale cărui postulate logice și raționale referitoare la aspecte foarte diverse ale lumii abstracte, culturale și naturale au rămas în vigoare de secole, practic până în prezent. sosirea științei moderne.
Metoda propusă de Aristotel a constat în observarea natură și căutați răspunsul la trei întrebări fundamentale:
- Ce este (esența sau cauza formală și materială)
- Pentru ce este (cauza finală)
- De ce este (cauza eficientă)
Dovezile lui Aristotel erau de tip deductiv, iar în ele logică formală a argumente iar propunerile pe care le făcea filosoful erau modalitatea de garantare a adevăr a rezultatului. Această ordine de raționament va prevala pentru multe secole viitoare.
Caracteristicile științei antice
Știința antică poate fi clasificată în două perioade istorice: cea antică și cea medievală.
Prima include studiile filozofice și mistice ale antichității și ale epocii clasice, variind de la antica Mesopotamia, Egipt și Grecia și Roma. Este vorba despre o gând puternic influențat de mitologie, dar nu la fel de coercitiv ca creștinul. Antichitatea greco-romană este considerată baza întregii culturi occidentale (inclusiv științifice).
Al doilea, însă, are de-a face cu perioada lungă a Europei medievale, în care gândirea religioasă creștină a predominat ca matrice a tuturor formulărilor și descoperirilor umane. Scolastica i se datorează ei, adică doctrina autorităţii scrierilor antice, precum Biblia, care era citită ca izvor de adevăruri obiective.
La acestea din urmă trebuie adăugată alchimie, din cultura islamică, mult mai avansată decât creștină în chestiuni științifice și filozofice. Din această cultură provin cifrele actuale (araba) și numeroase progrese în chimie și fizică care mai târziu aveau să fie redescoperite în Europa sau luate ca inspirație pentru noi progrese.
Știința antică și știința modernă
Diferențele fundamentale dintre știința antică și știința modernă sunt:
- Știința antică nu avea o metodă de replicare și verificare a teoriilor, deoarece în formularea ei era important doar ca acestea să fie valabile logic, adică în gândirea formală. Știința modernă, pe de altă parte, este guvernată de Metoda Științifică ca o modalitate obiectivă și verificabilă de abordare a adevărului.
- Știința antică a arătat o mare reverență față de textele anterioare, mai ales în epoca medievală, în care contravenția planurilor biblice a fost motivul acuzațiilor de erezie. Știința modernă se bazează și pe texte și experimente anterioare, dar permite actualizarea constantă și punerea sub semnul întrebării a ceea ce a fost considerat adevărat până acum.
- Știința antică a propus un finalism, adică un scop ulterior în toate lucrurile, un motiv de existență care trebuia descoperit. Pe de altă parte, știința modernă moștenește mecanism de la Aristotel, considerația că lumea funcționează ca o mașină sau un sistem, fără un scop prestabilit.
- În timp ce știința antică a pornit de la presupoziții metafizice, știința modernă le respinge complet. Cu alte cuvinte, știința antică a pornit de la presupuneri care au fost acceptate în prealabil ca adevărate, deoarece se explicau de la sine, cum ar fi ideile religioase sau teologice. Știința modernă, pe de altă parte, se opune formelor de metafizică, deoarece consideră că totul trebuie să poată fi explicat.
- În cele din urmă, în timp ce știința antică a căutat să găsească cauzele fenomenelor, știința modernă urmărește formularea de legi care servesc la a descrie modul în care funcționează știința. natură în general.