Explicăm care sunt caracteristicile unei piese de teatru în ceea ce privește structura, forma și conținutul acesteia.
Ce este o piesă de teatru?
O piesă de teatru, o dramă sau Joaca este o piesă literară înscrisă în genul teatral, una dintre cele mai vechi din umanitateaunde își dau mâna literatură si artele spectacolului.
O piesă este o punere în scenă a unei povești sau a unei serii de situații, în așa fel încât publicul să le aprecieze și să poată fi emoționat atât estetic, cât și emoțional. Este, deci, o opera de artă colectiv.
Lucrările lui teatru pot fi foarte diferiți unul de celălalt și se pot înscrie traditii, școli și tendințe foarte variate, deoarece acestea au evoluat împreună cu diferitele societăţilor din vremuri stravechi.
Primele piese au apărut în Grecia antică, rod de sigur ritualuri religioase care de-a lungul timpului au căpătat complexitate scenica. Așa a apărut obiceiul de a recrea în piața publică pe cel mare mituri și poveștile lui religie și istoria ei, în lucrări scrise de marii săi dramaturgi.
de-a lungul istorie, lucrările de teatru au jucat un rol central nu numai în explorarea și exprimarea artistică, ci și în dezbate asupra ideilor sociale și politice ale momentului. De exemplu, în secolul al XX-lea, în timpul exploziei artistice a avangarda, teatru și politică s-au adunat adesea pentru a educa masele sau pentru a le expune unor situații fictive care să conducă la apariția și dezbaterea anumitor idei.
Mai jos vom trece în revistă în detaliu fiecare dintre caracteristicile generale ale unei opere de teatru.
Caracteristicile unei piese de teatru
1. Combină scenicul și literarul
O piesă este un spectacol de scenă, deoarece are loc pe o scenă, prin actori și alte elemente vizuale, dar în același timp spectacolul este guvernat de un scenariu, adică de un text teatrul care este în sine o formă de literatură.
În acest fel, atunci când vedem o piesă, „vedem” textul, adică o versiune scenică (propusă de regizorul piesei), bazată pe text literar (scris de dramaturg).
De exemplu, piesa lui William Shakespeare Cătun A fost scrisă în Anglia în 1603, dar se joacă și astăzi pe scenele de teatru. Acest lucru este posibil deoarece textul original este interpretat de un regizor contemporan, care decide cum se va realiza montarea: ce părți ale textului vor fi folosite și care nu, cum va fi decorul, cum va fi personaje, etc.
2. Propune ceva publicului
Publicul care asistă la o piesă o face, în general, pentru că caută să se distreze, ca cineva care merge la teatru. Cinema. Piesele de teatru sunt însă în general concepute nu doar ca un hobby (ceea ce nu ar fi un lucru rău), ci ca un eveniment care oferă un mesaj sau o reflecție spectatorilor.
Nu contează dacă piesa este a comedie, A tragedie sau alt gen; Fie că suferă, fie că râde, fie că le face pe amândouă, piesa caută să emoționeze publicul și să-l facă să trăiască situațiile care se petrec în fața lui, în direct și direct, fără mijlocirea unui povestitor.
Procedând astfel, el invită telespectatorii să preia stăpânirea experiențelor personajelor și să le retrăiască pe ale lor: când o vedem pe Ophelia suferind din cauza lipsei de dragoste a lui Hamlet, suferim alături de ea și retrăim acel sentiment pe care cu siguranță l-am trăit noi înșine.
În mod similar, când o vedem pe Antigonă suferind pentru soarta trupului fratelui ei mort, suferim cu ea și ne întrebăm dacă legile societății ar trebui să fie întotdeauna la fel de rigide ca cele apărate de Creon, regele Tebei de atunci. Acest mesaj rămâne cu noi după ce lucrarea s-a terminat și ne permite să reflectăm asupra împrejurimilor noastre reale și imediate.
3. Totul se întâmplă în prezent
Povestea teatrală are loc întotdeauna imediat și sub ochii spectatorilor, deși unele acțiuni precise pot avea loc în afara scenei, adică ascunse în culise. În cazurile în care publicul nu poate fi martor la ceea ce s-a întâmplat, este normal ca personajele să se refere la el, fără să se adreseze publicului, pentru ca acesta din urmă să înțeleagă că ceva s-a întâmplat în afara scenei.
Cu toate acestea, în teatru nu există narator, ca în romane si povestiri, pentru ca publicul să știe doar ce se întâmplă pe scenă și ce le comentează personajele înseși dialoguri și solilochiuri (monologuri interioare).
4. Creați o lume
Aceeași lucrare poate fi pusă în scenă în moduri radical diferite dacă doriți, iar acest lucru depinde în mare măsură de scenariul propus, adică de modul în care va fi reprezentată realitatea fictivă cuprinsă în scenariu. În aceste scenarii, diferite elemente interacționează, cum ar fi:
Actorii, care își împrumută trupurile personajelor pentru ca acestea să-și ia o viață proprie, folosind haine (costume), costume, măști, machiaj sau alte elemente corporale.
Recuzita, adică obiectele care servesc la asistarea actorilor în poveste, precum săbii, farfurii, pahare, mese, scaune etc. Aceste elemente mobile apar și dispar din scenă la nevoie, iar în unele cazuri nici măcar nu sunt prezente, dar sunt evocate de actori înșiși și lăsate la imaginația publicului.
Decorul, adică elementele decorative care ne spun unde se desfășoară acțiunea și care se schimbă adesea dacă personajele își schimbă locația în poveste. Pentru un montaj Hamlet, de exemplu, poți reproduce zidurile de piatră ai castelului și covoarele roșii ale regalității, sau poți lăsa totul la imaginația publicului. Aceste decoratiuni pot fi de diferite tipuri:
- Permanent, atunci când se află pe scenă pe toată durata desfășurării lucrării, deoarece nu au loc schimbări importante de locație.
- Simultan, când este vorba de mai multe decoruri permanente diferite (de exemplu, mai multe locații: o grădină, un palat și strada satului) între care actorii se deplasează atunci când opera o cere.
- Mutabil, atunci când decorurile se schimbă în funcție de fiecare scenă a piesei, rearanjandu-se în întuneric sau în spatele cortinei înainte de apariția actorilor.
Efecte speciale, fie că sunt proiectate lumini pe scenă, muzică sau efecte sonore (tunet, ploaie, cântece de păsări etc.) care sună la un anumit moment al piesei și servesc la adăugarea de dramatism și expresivitate a ceea ce este prezentat. Aceste elemente pot avea și o semnificație simbolică.
Regizorul piesei este cel care decide modul în care aceste elemente alcătuiesc o propunere scenică. De asemenea, este posibil ca dramaturgul să precizeze în textul piesei cum ar trebui folosite unele dintre ele.
5. Are o anumită structură și durată
Structura unei piese, adică părțile care o alcătuiesc, este întotdeauna determinată de scenariul teatral, dar asta nu înseamnă că regizorul nu poate să-și facă propriile propuneri și să modifice structura. În orice caz, fiecare operă de teatru este alcătuită din:
- Acte, adică mari diviziuni narative marcate de căderea și ridicarea cortinei (dacă există) sau de vreun artificiu similar, deoarece adesea implică o schimbare a decorului, trecerea timpului sau vreun alt aspect important din povestea teatrală care necesită a unei rearanjamente scenice. O piesă poate fi formată dintr-un singur act sau mai multe.
- Scene, adică mici diviziuni narative în cadrul unui act anume, al căror început și sfârșit depind de intrarea și ieșirea personajelor pe scenă. Un act poate avea câte scene se dorește.
În ceea ce privește durata unei lucrări, inițial acestea s-au considerat a dura câteva ore, dacă nu seri întregi. Astăzi, ele sunt mult mai scurte în stil, variind de la una până la trei ore, uneori cu interludii sau pauze între ele.
6. „Al patrulea perete”
Unul dintre principiile fundamentale ale teatrului are de-a face cu așa-numitul „al patrulea perete”, care este invizibil și prin care observăm opera. Fiecare scenariu presupune o situație și un loc reprezentat, din care putem vedea podeaua, tavanul și părțile laterale (de unde intră și ies actorii), dar personajele, în schimb, nu ne pot vedea.
De aceea se uită adesea în direcția noastră pentru a observa peisajul sau pentru a vorbi singuri, deoarece acel „perete invizibil” sau „al patrulea perete” ascunde publicul. Ceva asemanator se intampla in cinematograf, in care personajele privesc rar catre camera care le filmeaza.
În unele lucrări, însă, al patrulea perete poate fi „rupt”, făcând personajele să se adreseze publicului, să le spună lucruri sau să le încorporeze pe scenă într-un fel sau altul. Acest lucru este deosebit de comun în teatrul de stradă sau acolo unde publicul este pe scenă.