poveste

Literatură

2022

Vă explicăm ce este o poveste, originea, tipurile, elementele și caracteristicile ei. De asemenea, exemple și diferențe cu o legendă.

Povestea este un subgen al narațiunii.

Ce este o poveste?

O poveste este un tip de naraţiune de obicei scurt, bazat pe evenimente reale sau fictive, în care un grup de personaje dezvoltă un complot relativ simplu. În domeniul literar, este unul dintre subgenurile narațiunii, larg cultivat de scriitori de foarte diferite traditii. Există și povești populare, transmise oral sau care aparțin moștenirii culturii informale.

desi ființă umană a fost pasionat de povestire încă de la începuturile sale, nu a făcut-o întotdeauna sub paradigme a povestii. Înainte erau numărațilegende și povești orale, cu oarecare scop pedagogic, care le-au făcut aproape de fabulă.

În alte cazuri, s-au spus povești mitologic care explica originea lumii sau un episod al vreunei zeități sau erou specific. Astăzi, în schimb, sunt cultivate ca formă de artă în sine.

Povestea este a gen modern. Numele său provine din latină computus, „Calcul”, întrucât este, practic, de a enumera evenimentele care alcătuiesc intriga.

Pe de altă parte, intrigile lor tind să fie opuse cu cele ale romanelor din cauza lungimii lor, deoarece acestea din urmă tind să fie mai voluminoase. Cu toate acestea, acest criteriu este discutabil, deoarece granița dintre o poveste lungă și a roman scurt poate fi foarte îngust.

Pe tot parcursul istorie, mulți autori au făcut din poveste genul lor preferat, și au cultivat-o, obținând astfel adevărată opere de arta. Printre aceștia se numără: Edgar Allan Poe (1809-1849), Guy de Maupassant (1850-1893), Jorge Luis Borges (1899-1986), Ernest Hemingway (1899-1961) și Ryonosuke Akutagawa (1892-1927) și mulți alții.

Caracteristicile povestirii

În linii generale, o poveste se caracterizează prin următoarele:

  • Este o narațiune scurtă, închisă în sine, care relatează o serie relativ simplă de întâmplări de la început până la sfârșit. Aceasta înseamnă că conține toate elementele necesare pentru a înțelege povestea de la scoarță la scoartă.
  • Încearcă să povestească într-un mod mai mult sau mai puțin direct, fără atâtea întârzieri, erori sau divagații, acestea fiind mai tipice romanului.O poveste ar trebui să poată fi citită din scoarță în scoarță, într-o singură ședință.
  • Are o singură linie a intrigii, în care unul sau mai multe personaje converg, printr-un set variabil de acțiuni sau întorsături. Numărul de personaje dintr-o poveste este variabil.
  • Are o unitate de efect, o trăsătură pe care o împărtășește cu poezie. Asta înseamnă că prin a lui citind Se urmărește să genereze un efect estetic, reflexiv sau emoțional, pentru care povestea are toate instrumentele necesare.
  • Este scris în proză, și are întotdeauna un narator (sau în anumite ocazii, mai mult de unul) prin a cărui voce sunt povestite evenimentele intrigii. Naratorul menționat poate face sau nu parte din personajele poveștii și poate vorbi în primul (eu) sau a treia (el/ea/ei) persoane.

Tipuri de povestiri

Există multe moduri de a clasifica povestea, după diferite criterii. De exemplu, dacă ținem cont de lungimea ei, putem face diferența între o nuvelă (10 pagini sau mai puțin) și o poveste lungă (mai mult de 10 pagini), chiar dacă aceste extensii sunt, până la urmă, subiective. Mai există și micropovestea sau minipovestea, a cărei lungime nu depășește de obicei o pagină, uneori nici măcar un paragraf.

Un alt mod de clasificare a poveștilor ține de conținutul lor și de „tema” în care se poate circumscrie intriga. Astfel, putem vorbi despre:

  • Povesti cu zane. Destinate în general unui public infantil, ele au loc într-o lume fantastică ușor de distins între bine și rău și, de obicei, conțin un anumit tip de morală sau efectul final, care îi apropie de fabulă.
  • Povești fantastice. În care o lume fictivă este reprezentată foarte departe de lumea reală, cu legi proprii care permit existența unor creaturi magice, puteri supranaturale etc.
  • Povești realiste. Că se dezvoltă într-o lume asemănătoare cu cea reală, operând cu aceleași reguli de verosimilitate sau credibilitate.
  • Povesti de groaza. Ale cărui intrigi gravitează în jurul supranaturalului sau a situațiilor menite să trezească frică sau angoasă în cititor.
  • Povești de Operă științifico-fantastică. care sunt plasate în viitor apropiat sau îndepărtat, utopic sau distopic, sau în lumi paralele, în care ştiinţă si tehnologie Sunt diferite de cele reale și permit explorarea unor situații noi.
  • Povești polițiști. Numiți și detectivi, aceștia au de obicei ca axă narativă o crimă comisă (de obicei o crimă) și un detectiv sau anchetator însărcinat cu rezolvarea acesteia.
  • Povești satirice sau comice. Cele menite să-ți facă cititorii să râdă, prin situații nebunești, amuzante sau ridicole.
  • Povești erotice. În sfârșit, cele care abordează teme romantice sau intime, în special legate de sexualitate.

Părți din poveste

O poveste are, din logica aristotelică, trei părți distincte, care sunt:

  • Început. În care se desfășoară lumea fictivă și sunt prezentate personajele, deja cufundate în intriga narativă. În mod ideal, este etapa în care ar trebui să știm ce lucruri își doresc personajele principale.
  • Complicaţie. Etapa intermediară în care intriga devine mai densă, complexă sau complicată. Aici tind să apară elementele care fac imposibil ca personajele să-și satisfacă dorințele.
  • Rezultat. Încheierea poveștii, în care anecdota se încheie. Aici aflăm de obicei dacă personajele au primit sau nu ceea ce și-au dorit și de ce.

Elemente de poveste

În majoritatea poveștilor vom găsi următoarele elemente:

  • Un narator. Cine este cel care spune povestea, indiferent dacă face sau nu parte din ea, și cine referă faptele dintr-o poziție obiectivă sau subiectivă, în funcție de faptul că este un narator martor, protagonist narator sau narator omniscient (care vede totul și știe totul).
  • niste personaje. Care sunt entitățile fictive cărora le apare complotul. Ele pot fi multe și de un tip foarte diferit, dar există întotdeauna cineva central al poveștii (protagonista) care poate fi chiar cel care o spune (naratorul-protagonist). Pot exista și personaje care se opun protagonistului și care încearcă să-l împiedice să facă ceea ce își dorește (antagoniști) sau pur și simplu îl însoțesc pe parcursul călătoriei sale (personaje secundare).
  • A vreme. Că sunt într-adevăr două: timpul real necesar pentru a citi povestea și timpul fictiv, timpul care trece în poveste și care se poate întinde pe minute, luni, ani sau secole.
  • Câteva locuri. Că nu sunt altceva decât locațiile sau locațiile în care au loc evenimentele povestite și că pot fi mai mult sau mai puțin descrise în poveste.
  • A complot. Care este suma întorsăturilor și evenimentelor care se întâmplă personajelor, organizate în așa fel încât acestea să apară logic în timp, fie liniar, fie nu.

Diferența dintre poveste și legendă

În general, o poveste se distinge de o legendă prin origine: poveștile sunt piese artistice care au un anumit autor, în timp ce legendele provin din folclor sau din tradiţie populare și, prin urmare, nu au un singur autor, ci sunt deținute de un popor sau a naţiune întreg. Astfel, se vorbește adesea despre legende latino-americane, germane sau chineze, dar despre poveștile lui Cortázar, Borges sau Kafka.

În plus, poveștile au o aspirație estetică, adică aparțin literaturii și ca atare sunt piese artistice. În schimb, legendele reflectă sentimentul și cultură a unei localităţi.

Pe de altă parte, legendele nu au un mod unic de a fi povestite, adică a text definitive, ca și în cazul poveștilor (de aceea putem cumpăra povești Borges în diferite ediții și vor fi mereu aceleași). Aceeași legendă poate avea diferite forme de elaborare, în funcție de cine o spune.

Exemple de povestiri scurte

Iată câteva exemple de povestiri literare cunoscute:

  • „Pisica neagră” de Edgar Allan Poe.
  • „Comerciantul“ de Franz Kafka.
  • „El aleph“ de Jorge Luis Borges.
  • „Sfârșitul jocului” de Julio Cortázar.
!-- GDPR -->