Vă explicăm ce este o școală ca instituție, originea ei, istoria și ce tipuri există. În plus, originea termenului și celelalte sensuri ale acestuia.
Ce este o școală?
Numim școală, în termeni foarte largi, orice instituție sau instituţie din predare, adică în care se dă un anumit tip de instruire, fie copiilor, tinerilor sau adulților. Cu toate acestea, în multe țări termenul este adesea rezervat pentru educaţie al primului, adică să se refere la școala primară.
Când vorbim de școală, în același timp, ne putem referi la instituția de învățământ, la procedura de învățământ (adică școlarizarea) sau la predarea dată în școală însăși.
În această multiplicitate de sensuri, în plus, termenul „școală” este folosit și pentru a se referi la doctrine sau valorile a unui autor anume, la ansamblul adepților lor care aderă la ei (școala de gândire aristotelică, de exemplu), sau chiar la trăsăturile comune ale unui compendiu de lucrari artistice care împărtășesc un moment istoric, tradiţie regiune culturală sau geografică (școala de flamenco din pictura, de exemplu).
Cuvântul școală, în orice caz, provine din latină schola iar acesta din greacă scholé, care ar putea fi tradus ca „agrement” sau „timp liber”. Pentru a înțelege acest sens trebuie să ne întoarcem la organizarea societatea greaca după Aristotel (384-322 î.Hr.), care a diferențiat timpul de odihnă (anapauză), timpul de lucru (ascholia) și timpul liber (scholé), aceasta din urmă dedicată măririi spiritului.
Astfel, în timp ce primele două perioade (odihna și munca) erau dedicate supraviețuirii corpului, ultima era în întregime gratuită și putea fi investită în urmărirea cunoștințelor care era de interes pentru individ. Acest lucru s-a schimbat când au apărut primele școli filozofice în antichitatea greacă, iar cuvântul școală a devenit sinonim cu „centru de studiu” sau „centru de cunoaștere”.
Originea școlii
Deși astăzi pare ciudat, noțiunea modernă de școală, adică de centru la care copiii și tinerii (sau unii adulți) merg să se formeze și să învețe, este destul de recentă în istoria umanitatea. În cele mai vechi timpuri, transmiterea cunoștințelor și meseriilor era o treabă de familie, în care părinții își predau copiii meseria pe care o vor desfășura pentru tot restul vieții.
Cu toate acestea, multe culturi religioase antice au încurajat învățarea rituală în rândul tinerilor lor. Astfel, societăți precum indianul și ebraica ofereau o educație fie prin practică la mâna unui guru (ca în hinduism și jainism), fie prin citirea textelor sacre (cum ar fi Talmudul).
Alte culturi, precum cea chineză și cea egipteană, au proiectat în schimb instituții mai mult sau mai puțin birocratizate în care indivizii erau pregătiți din punct de vedere tehnic și profesional în funcție de nevoile culturale sau politice ale comunității. monarhie.
Egiptenii, de exemplu, au dezvoltat un sistem educațional bazat pe „case de instruire” (adică școli) în care cititul și cititul se predau încă de la vârsta de 6 ani. scris, urbanitate, religie, calcul, înot și gimnastică, printre alte cunoștințe, și care îi distingea printr-un examen pe cei care treceau de la școala elementară la superioară, unde au primit o instruire mai specializată, vizând formarea castei preoților.
Cu toate acestea, marele model de origine al educației occidentale s-a născut în Grecia antică și a constat dintr-o combinație de inteligență și educație fizică. Modelul exact ar putea varia de la o regiune la alta a Greciei elene și era îndreptat doar către cetăţenii bărbați liberi (adică excluzând femeile, sclavii și străinii, care trebuiau să învețe meserii bazate pe repetare sau pe predarea familiei).
Se numea școala greacă paideia și a constat în transmiterea a două tipuri de cunoștințe: valorile (a ști să fii) și tehnica (a ști să faci), la mâna unui profesor (grammatikós sau rhétor) a cărui sarcină principală a fost promovarea mnemonicii și exercitarea pedepselor fizice în rândul elevilor. Scopul exact al unor astfel de cunoștințe ar putea fi acela de a pregăti cetățeni pentru război, ca modelul spartan, sau de a le impregna cu valori locale, ca în cazul Atenei.
Spre secolul IV a. C. grecii antici au sistematizat modelul educaţional naţional în ceea ce a devenit cunoscut ca enkiklos paideia (adică enciclopedie). Conform acestui model organizat, învățământul grecesc a constat în:
- Părinte la domiciliu până la vârsta de 7 ani (numit trofeu) din mâna mamei sau a asistentei și a constat în insuflarea valorilor și tradițiilor grecești.
- Mai târziu băiatul a intrat în paideia asigurate de Stat, unde profesori privați l-au instruit în diverse cunoștințe până la vârsta de 14 ani (până la 18 la Sparta).
- Apoi adolescentul a intrat în efebie (la Atena) sau melestrenia (în Sparta) până la vârsta de 20 de ani, pentru a primi cea mai mare parte a instrucțiunii mai complexe care l-a însoțit pe parcursul vieții și care l-a făcut cetățean grec în toată splendoarea.
Tipuri de școală
În termeni generali, astăzi există o diferență între:
- Școala publică: este asigurată și întreținută de stat. Face parte din sistemul de învățământ public înalt standardizat,
- Școala privată: este susținută financiar de terți. Puteți oferi alternative specializate celor care își permit, precum educație bilingvă, educație axată pe anumite abilități, educație religioasă sau modele educaționale avangardă.