logică

Cunoştinţe

2022

Explicăm ce este logica și caracteristicile logicii filozofice, aristotelice, matematice, computaționale, formale și informale.

Logica este folosită în diferite procese, cum ar fi demonstrarea, inferența sau deducția.

Ce este logica?

Logica este a stiinta formala, care face parte din filozofie iar al matematica. Se concentrează pe studiul procedurilor valide și invalide ale gând, adică în procese precum demonstrarea, inferența sau deducția, precum și în concepte precum erorile, paradoxuri si adevăr.

Logica este a disciplina extrem de vechi, născut independent printre gânditorii celor mari civilizații clasice și antice, precum chinezii, grecii sau indianul. De la începuturile sale, a fost înțeles ca un mod de a judeca gândirea pentru a-i verifica validitatea formală, adică pentru a recunoaște care este procedura ideală de raţionament, cea care duce cu adevărat la adevăr.

Cu toate acestea, începând cu secolul al XX-lea, ea a fost considerată ca un domeniu mai asemănător cu matematica, deoarece aplicațiile acesteia din urmă au căpătat o mare importanță industrială, socială și tehnologică.

Cuvântul „logică” își are originea în vocea greacă logiké („Înzestrat cu rațiune”), din termen logos, echivalent cu „cuvânt” sau „gând” deopotrivă.

Cu toate acestea, în limbajul de zi cu zi folosim acest cuvânt ca sinonim pentru „bun simț”, adică într-un mod de gândire valoros sau valoros, în contexte posibil. De asemenea, este folosit ca a sinonim a „modului de gândire”, ca atunci când ne referim la „logica sportivă”, „logica militară” și așa mai departe.

Logica filozofică

Cu acest termen numim domeniile filozofiei în care metode a logicii pentru a rezolva sau avansa anumite dileme filosofice, putând fi tratate în cadrul logicii tradiționale considerate sau, dimpotrivă, a logicii neclasice. Cu alte cuvinte, logica în cadrul filozofiei.

Este o disciplină foarte apropiată de filozofia limba, și este în esență o continuare a logicii antichității, centrată pe gândire și limbaj natural. Folosim de obicei acest nume pentru a-l deosebi de cea mai recentă logică matematică.

logica aristotelică

În cadrul logicii filozofice, tradiția de gândire care începe cu lucrările filozofului grec Aristotel de Estagira (384-322 î.Hr.), considerat fondatorul occidental al logicii și unul dintre cei mai importanți autori, este cunoscută sub numele de logică aristotelică. tradiția filozofică a lumii.

Principalele lucrări ale lui Aristotel despre logică sunt adunate în ale lui Organ (din grecescul „instrument”), întocmit de Andronic din Rhodos la câteva secole după ce a scris. În ele se desfășoară un întreg sistem logic care a fost extrem de influent în Europa iar Orientul Mijlociu până după Evul Mediu.

În această lucrare, mai mult, Aristotel a postulat axiomele fundamentale ale logicii:

  • Principiul necontradicției. Potrivit căreia ceva nu poate fi și nu poate fi în același timp (A și ¬A nu pot fi adevărate în același timp).
  • Principiul identităţii. Conform căreia ceva este întotdeauna identic cu el însuși (A este întotdeauna egal cu A).
  • Principiul terțului exclus. După care ceva este sau nu adevărat, fără gradații posibile (A sau apoi ¬A).

Logica matematică

Este cunoscută sub numele de logică matematică, numită și logică simbolică, logică formală, logică teoretică sau logistică, la aplicarea gandire logica la anumite domenii ale matematicii şi ştiinţă.

Aceasta presupune studierea procesului de inferență, prin sisteme formale de reprezentare, precum logica propozițională, logica modală sau logica de ordinul întâi, care permit „traducerea” limbajului natural în limbaj matematic pentru a dezvolta demonstrații riguroase.

Logica matematică cuprinde patru domenii majore, care sunt:

  • Teoria modelului. Care propune studiul teoriilor axiomatice și al logicii matematice prin structuri matematice cunoscute sub numele de grupuri, corpuri sau grafice, atribuind astfel un conținut semantic construcțiilor pur formale ale logicii.
  • Teoria demonstrației. Denumită și teoria demonstrației, propune demonstrații prin intermediul obiectelor matematice și tehnici matematica ca modalitate de verificare a problemelor logice. Astfel, acolo unde teoria modelului se ocupă cu darea a semantică (un sens) structurilor formale ale logicii, Teoria demonstrației se ocupă mai degrabă de acestea sintaxă (ordonarea ei).
  • Teoria a seturi. Axat pe studiul colecțiilor abstracte de obiecte, înțelese în sine ca obiecte, precum și a operațiilor și interrelațiilor lor de bază. Această ramură a logicii matematice este una dintre cele mai fundamentale care există, atât de mult încât constituie un instrument de bază al oricărei teorii matematice.
  • Teoria computabilității. Zona comună între matematică și tehnica de calcul sau tehnica de calcul, studiază problemele de decizie la care a algoritm (echivalent cu o mașină Turing) poate face față. Pentru a face acest lucru, el folosește teoria mulțimilor, înțelegându-le ca mulțimi computabile sau necalculabile.

Logica de calcul

Logica de calcul creează sisteme de calcul inteligente.

Logica computațională este aceeași logică matematică, dar aplicată în domeniul calculului, adică la diferite niveluri fundamentale ale calculului: circuite de calcul, programare logica si algoritmi de management. În ea face parte și inteligența artificială, un domeniu relativ recent în zonă.

S-ar putea spune că, în linii mari, logica computațională aspiră să alimenteze un sistem informatic prin structuri logice care exprimă, într-un limbaj matematic, diferitele posibilități ale gândirii umane, creând astfel sisteme informatice inteligente.

Logica formală și informală

De asemenea, se face adesea o distincție între două câmpuri separate ale logicii: formal și informal, pe baza abordării lor față de limbajul în care sunt exprimate enunțurile.

  • Logica formală. Este cea care se ocupă de limbajul formal, adică de modul de exprimare a conținuturilor acestuia, folosindu-le strict, fără ambiguități, în așa fel încât calea deductivă să poată fi analizată din validitatea conținuturilor sale. forme (de unde și numele).
  • Logica informală. În schimb, studiază-le argumente a posteriori, distingând formele valide și invalide de informațiile date, indiferent de forma lor logică sau limbajul formal. Această variantă a apărut la mijlocul secolului al XX-lea ca disciplină în filozofie.
!-- GDPR -->