• Care este funcția fatică a limbajului?
• Resurse de funcție fatică
• Exemple de funcție fatică
• Alte funcții ale limbajului

Vă explicăm care este funcția fatică a limbajului, resursele sale și diverse exemple. În plus, alte funcții ale limbajului.

Funcția fatică folosește discursuri fără sens propriu dar care verifică comunicarea.

Care este funcția fatică a limbajului?

Funcția fatică este una dintre cele șase funcții (adică posibilități de utilizare) ale limba, așa cum a fost identificat de lingvistul și fonologul rus Roman Jackobson (1896-1982) în teoria sa din 1958 a informațiilor. Funcțiile limbajului iesi de pe factori de comunicare (emițător, destinatar, mesaj, cod și canal) au identificat în mod tradițional și îmbunătățesc lucrările anterioare ale lingvistului german Karl Bühler (1879-1963).

Funcția fatică a limbajului, cunoscută și sub denumirea de funcție relațională, este una care se concentrează asupra canal de comunicare care permite transmiterea fizică a informație între emiţător şi receptor. În cazul, de exemplu, al limbajului vorbit, canalul este undele sonore ale vocii, transmise prin intermediul aer.

Aceasta înseamnă că funcția fatică are loc atunci când limbajul este folosit pentru a verifica disponibilitatea și adecvarea canalului de comunicare, înainte de a începe schimbul de informații. În acest fel, se verifică că nu există piedici sau bariere în canal, care ar putea deteriora calitatea comunicării, dacă nu o împiedică cu totul.

Pentru a face acest lucru, sunt folosite discursuri care, în mare parte, nu au propriul sens, dar care servesc pentru a oferi feedback cu privire la comunicare, adică să confirme că totul este gata pentru transmiterea emițătorului și primirea receptorului.

Resurse de funcție fatică

Funcția fatică se manifestă prin diferite piese de limbaj, cum ar fi:

• Salutări, care pot fi folosite pentru a începe un canal de comunicare sau pentru a-i exprima expeditorului că este gata să-l audă.
• Întrebări nereferențiale, adică întrebări care nu au legătură cu mesajul comunicat, ci cu actul comunicativ în sine, precum „Mă auzi?” sau "Ești încă acolo?"
• Expresii și particule însoțitoare, cum ar fi „ok”, „aha”, „clear” și alte tipuri de cuvinte care într-adevăr nu au nici un sens propriu, dar servesc pentru a-i anunța interlocutorului că mesajul tău ajunge fără întreruperi și poate continua să emită aceasta.

Exemple de funcție fatică

Câteva exemple de utilizare fatică a limbajului sunt:

• Când răspundem la telefon și spunem „Bună ziua?” sau spunem „bună ziua?”, indicăm într-adevăr că suntem gata să începem să trimitem sau să primim un mesaj.
• Când ne spun o anecdotă, iar expeditorul ne pune întrebări de genul „știi?” sau „Pot să mă explic?” sunt modalități de a verifica dacă mesajul tău a fost pe deplin înțeles.
• La fel se întâmplă și când ei ne spun ceva și din când în când adăugăm un „da”, „ok”, „sigur”, „umjum” și alte cuvinte care nu au nici un sens în sine, dar confirmăm expeditorului că continuăm să fiți atenți.
• Când intrăm într-un magazin și salutăm managerul cu un „Ce mai faci?” sau un „Bună ziua”, în adâncul nostru nu ne interesează viața și bunăstarea lui, ci dorind ca el să confirme dacă putem începe să comunicăm cu el și să-i spunem ce ne dorim.

Alte funcții ale limbajului

Pe lângă funcția metallingvistică, există, potrivit lui Roman Jackobson, următoarele funcții ale limbajului:

• Funcția de referință, cea care permite limbajului să facă aluzie la obiecte ale realitate, descrie situații și exprimă conținuturi obiective, concrete, verificabile ale lumii. Se concentrează pe mesaj și pe situația comunicativă.
• Funcția emoțională, ceea ce permite vorbitorului să comunice o realitate subiectivă, de tip emoțional sau interior, precum un sentiment, o percepţie, etc. Pentru a face acest lucru, evident, se concentrează asupra emitentului însuși.
• Funcția de apel, unul care permite vorbitorului să influențeze receptorul într-un anumit mod, să-i ceară un fel de acțiune sau comportament, sau măcar un fel de răspuns. În mod logic, se concentrează pe receptor.
• Funcția metalingvistică, cea care permite limbajului să se explice, adică să găsească echivalente dintr-o limbă în alta, sau să clarifice termeni pe care receptorul nu îi cunoaște, sau chiar să convertească elemente dintr-o limbă în alta. Se concentrează pe codul de comunicare.
• Funcția poetică, unul care permite limbajului să genereze efecte estetice, adică să atragă atenția asupra propriei forme și asupra modului în care este rostit mesajul, mai degrabă decât asupra mesajului în sine. În acest sens, se concentrează atât pe cod, cât și pe mesaj, iar cel mai comun exemplu în acest sens se găsește în texte literare.