Vă explicăm ce este inhibiția și care pot fi cauzele acesteia. În plus, semnificația sa în psihologie, biologie și drept.
Ce este inhibiția?
Inhibația, efectul de a se inhiba sau de a se autoinhiba, este acțiunea de a preveni, reprima sau interzice o acțiune, o obicei sau o facultate. Termenul este folosit frecvent în domeniile de psihologie, cel biochimie si dreapta, și provine de la verbul latin inhiba, și cu care anterior se referea la acțiunea de a vâsli împotriva mișcării unei bărci, pentru a încetini sau a opri înaintarea acesteia.
Inhibația poate fi motivată de factori sau puteri exterioare individului, sau de factori inerenți acestuia, iar în acest din urmă caz se poate vorbi de auto-inhibare. În ambele cazuri însă, rezultatul este întârzierea, obstrucționarea sau împiedicarea unei acțiuni sau a conduce, care ulterior poate fi considerat inhibat.
Inhibația în psihologie
În termeni psihologici, inhibiția este înțeleasă ca suspendarea sau reprimarea unui comportament la individ, fie prin factori externi contextuali, fie prin factori interni emoționali sau psihici. Acest fenomen mental poate fi înțeles în două moduri foarte diferite, unul mai „pozitiv” și altul mai „negativ”, adică unul care aduce beneficii performanței sociale și celălalt care o împiedică.
- În primul caz, inhibiția este înțeleasă ca o funcție executivă cognitive care ne permite să nu reacționăm automat sau inconștient la un stimul, dar suntem capabili să inhibă anumite răspunsuri pentru a le îndeplini într-un moment mai propice, sau să le suprimăm cu totul și să nu le dăm o ieșire. Aceasta este cheia păcii sociale și a tratamentului comunitar.
- În al doilea caz, pe de altă parte, inhibiția este înțeleasă ca un factor psihologic pernicios care împiedică exercițiul social liber și conduce individul la reprimare. expresii perfect normal pentru personalitatea lui. Acești oameni inhibați tind să se retragă și să se izoleze social, ca o consecință a unui tip de traumă socială sau a lipsei de Stimă de sine necesar să te afirmi în fața celorlalți.
Inhibația în biologie
În domeniul biologie și în special biochimie, conceptul de inhibiție se aplică la împiedicarea sau întreruperea reacțiilor chimice controlate, ca urmare a acțiunii anumitor proteină (enzime, de exemplu) sau substanțe farmacologice. De fapt, acesta este un termen utilizat pe scară largă în domeniul medical și farmacologic: multe medicamente inhibă o anumită proteină sau un anumit proces.
Prin urmare, inhibiția biochimică poate fi de două tipuri diferite:
Inhibarea enzimatică, care constă în acțiunea molecule specific capabil să se lege de o enzimă (adică o proteină specializată cu funcții de catalizator în organism), să scadă intensitatea acțiunilor sale, adică să le atenueze. Acest tip de acțiune este foarte des întâlnit în pesticide și medicamente, deoarece odată introduse într-un organism, aceste molecule modifică punctual comportamentul enzimelor naturale, în bine și în rău. Aceste procese de inhibiție pot fi de trei tipuri, la rândul lor:
- Inhibarea competitiva, cand substanta inhibitoare ia locul substraturilor obisnuite cu care interactioneaza enzima, impiedicand-o sa-si indeplineasca rolul obisnuit.
- Inhibarea necompetitivă, atunci când substanța inhibitoare nu împiedică contactul dintre substrat și enzimă, dar își reduce eficacitatea prin procese biochimice paralele.
- Inhibarea mixtă, atunci când substanța inhibitoare nu împiedică legarea substratului și a enzimei, dar acționează ca o punte între acestea, adică modifică sau modulează respectiva interacțiune, atâta timp cât concentrațiile substratului o permit.
Inhibarea laterală, între timp, este o procedură celulară neenzimatică în care a celulă inhiba pe altul adiacent in cresterea, diferentierea sau activitatea sa, exercitand astfel un tip de control celular prin calea de semnalizare Notch (adica comunicarea intercelulara prin schimbul de proteine transmembranare).
Inhibarea in drept
În domeniul dreptului și al acțiunii în justiție, inhibiția este înțeleasă ca acțiunea de a împiedica o instanță judiciară (un judecător, o instanță, etc.) să-și exercite rolul într-o cauză anume, considerând că aceasta este împiedicată pentru aceasta din cauza la pierdere de imparţialitate sau lipsa de competență.