democraţie

Societate

2022

Vă explicăm ce este democrația, tipurile care există, istoria, principiile și caracteristicile lor. De asemenea, ce este o dictatură.

În democrație, conducerea statului depinde de voința majorității.

Ce este democrația?

Democrația este unul dintre cele mai populare sisteme de organizare politică și socială din lumea contemporană, în ciuda faptului că a fost inventat în Antichitate Clasic Caracteristica sa fundamentală este că conferă putere de decizie în conduita Condiție (adică, suveranitate) poporului, care se exprimă prin voința majorităților.

Aceasta înseamnă că, într-o democrație, instituţiilor Ei sunt acolo pentru a executa și a apăra voința poporului, deoarece acesta din urmă le transferă sau le delegă controlul asupra statului într-o măsură mai mare sau mai mică.

De exemplu, deciziile transcendentale ale vieții naționale trebuie supuse consultării sau votului popular, cum ar fi numirea funcțiilor politice ale puterilor. executiv Y legislativ. Pentru asta metodă interogarea este validă, toate cetăţenii vârsta și condițiile legale pentru a alege ar trebui să poată face acest lucru în mod liber, secret și universal.

Este comun să se confunde ideea de democrație și republică, deoarece aceasta din urmă implică separarea puterile publice si egalitate inainte de lege, elemente pe care astăzi le considerăm esențiale pentru existența a guvern democratic. Totuși, acestea sunt noțiuni diferite, așa că în principiu pot exista democrații nerepublicane și republici nedemocratice.

Caracteristicile democrației

În general, democrația se caracterizează prin:

  • Alegeți-și reprezentanții politici prin vot popular, fie direct, fie indirect.
  • Respectați instituționalitatea republicană, adică independența puterile și statul de dreptRegula legii).
  • Separați complet spațiile juridicului (de stat) și moralului (Religie), și, prin urmare, să fie ghidat de o Constituție Națională în loc de o carte sacră.
  • Respectă drepturile omului drepturile fundamentale și garantarea libertăților civile fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în propriul text constituțional.

Istoria democrației

În Grecia Antică exista una dintre cele mai vechi democrații din lume.

Originea însăși a cuvântului „democrație” oferă anumite indicații cu privire la momentul în care a fost inventat sistemul. Compus din vocile grecești da, „Oraș” și krateîn, „Puterea”, deci ar fi echivalent cu ceva de genul „puterea oamenilor”.

Cuvântul a fost folosit pentru prima dată în Atena din Grecia antică, guvernat de o adunare a cetăţenii la care puteau participa bărbați atenieni liberi (adică nici femei, nici sclavi, nici străini), în jurul secolului al VI-lea î.Hr. C.

Democrația ateniană nu era guvernată de aceeași valorile morale a democrației moderne, dar a administrat puterea prin vot popular și criterii majoritare. De asemenea, a implicat direct (aleși prin tragere la sorți) cetățenii în desfășurarea management de stat. Nu existau regi sau preoți conducători, spre deosebire de alte civilizații ale vremii.

În India antică sunt cunoscute și republici mai mult sau mai puțin democratice, unele dintre ele fiind chiar anterioare democrației ateniene. Cu toate acestea, au fost cuceriți de liderii militari și au dispărut în jurul anului 400 î.Hr. C. Multe dintre preceptele sale democratice timpurii rămân în literatură al Interdicții.

La rândul ei, teoria democratică modernă a început să prindă contur în vechea republică romană, ale cărei mecanisme democratice erau în unele privințe mai laxe decât grecii. Punctul de vedere moral al iudaismului și al creștinismului timpuriu, în plus, a ajutat la construirea unui sentiment de egalitate care nu mai existase până acum în lumea antică, condusă de la începuturile sale de aristocrație.

Republica Romană a degenerat însă în despotism imperial și apoi a dispărut, transformată în zeci de mici domnii feudale. Multe dintre ele, precum orase libere din Italia, Germania și Țările de Jos, au fost administrate de guvernele mai mult sau mai puţin democratic în perioada Evul Mediu, prin puterea instituţiilor municipale.

Doar după Renaştere, pe Epoca modernă, republica ca sistem de guvernare a reapărut în Occident, mână în mână cu burghezie si a celui nascut capitalism.

Prăbușirea Vechiului Regim și a Monarhiei Absolutiste, în acest sens, a marcat revenirea democrației ca metodă de alegere a autorităților și instituțiilor. În multe cazuri au coexistat cu puterea regalității, atribuindu-le acesteia din urmă funcții din ce în ce mai mult simbolice și reprezentative.

Primele guverne democratice moderne ale Europa au fost Republica celor Două Națiuni (lituano-poloneză), predecesorul Monarhiei Constituționale, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea; iar Republica Franceză după Revoluția din 1789.

De atunci, vânturile schimbării democratice nu aveau să înceteze să bată de-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, doborând imperiile pentru a deveni cel mai popular sistem politic nu numai în Occident, ci și în întreaga lume.

Principiile democrației

Nu este suficient să avem alegeri pentru a avea democrație. Orice sistem democratic modern trebuie neapărat ghidat de următoarele principii:

  • Suveranitate populară. Puterea politică originară trebuie, în mod necesar, să provină din poporul însuși, capabil să decidă în cele din urmă cum doresc să se guverneze. Această suveranitate poate fi transferată temporar și parțial reprezentanților politici prin vot popular liber, secret și universal, dar după aceleași principii nu poate fi luată de la popor. Nicio democrație nu își numește oficiali prin alte criterii decât alegerea populară, în cadrul lege.
  • Egalitatea votului. Evident, există condiții minime necesare pentru exercitarea dreptului de vot, precum vârsta minimă eligibilă sau solvabilitatea cu anumite obligații legale, în funcție de ceea ce este stipulat în Constituția unei țări. Dar, în principiu, votul absolut întregului populatie Alegătorul trebuie să valorize întotdeauna la fel și dat în exact aceleași condiții de secret și libertate.
  • Limitarea puterii. În mod similar, toate formele de putere politică într-o democrație trebuie să aibă neapărat limite, iar diferitele instituții republicane ale statului trebuie să se asigure că așa este. Prin urmare, Constituția sau Magna Carta a țării guvernează legitimitatea tuturor autorităților politice și va avea ultimul cuvânt în ceea ce privește mecanismele și procedurile de garantare a Eu respect la voinţa populară.
  • Respect pentru drepturile omului. Deși democrația constă în decizia prin vot popular, nu totul poate fi supus unei consultări și nu totul este permis aleșilor. Evident, asta înseamnă respect pentru lege, dar și respectarea unor legi mult mai fundamentale, precum drepturile universale ale omului. Nicio democrație nu poate exista dacă statul încalcă sistematic, prin acțiune sau inacțiune, drepturile fundamentale ale populației sale.

Tipuri de democrație

În democrația indirectă, reprezentanții sunt aleși prin vot.

Nu toate democrațiile sunt identice, iar când vorbim de procese democratice nu ne referim întotdeauna la același lucru, deoarece există două tipuri principale de democrație: directă și indirectă.

Democrație directă. Este cea care lasă cea mai mare gamă de decizii la decizia directă a poporului, prin mecanisme de consultare precum referendumuri, alegeri și adunări, astfel încât decizia să fie luată de popor, fără intermediari, și uneori chiar executată de ei înșiși. prin instituţiile de participare populară.

Este tipul de democrație care este cel mai apropiat între popor și puterea însăși, dar are dezavantajul de a înmulți birocrația și de a o face mai lentă și mai scumpă. luarea deciziilor.

Democrație indirectă. În ea, suveranitatea este transferată temporar de la popor către reprezentanții săi politici, aleși prin vot direct (când poporul își alege reprezentanții) sau indirect (când poporul alege delegați care la rândul lor aleg reprezentanții).

Acest sistem consideră că nu totul poate fi supus întotdeauna unei consultări populare, dacă se dorește să existe un Stat operațional și eficient, așa că oficialii și instituțiile trebuie să lucreze în numele poporului și să se asigure că dorințele acestora sunt respectate și executate. Acest tip de democrație, la rândul său, poate fi de mai multe tipuri:

  • Democrația parlamentară. Când șeful guvernului este exercitat de un prim-ministru (în loc de un președinte), ales din aripa executivă a puterii legislative.
  • Democrația prezidențială. Când puterea executivă se bazează pe un președinte ales prin vot popular direct și este total independentă de puterea legislativă.
  • Democrația sovietică. Cand muncitorii iar cetățenii aleg delegați la un consiliu local al puterii politice (the sovietice), în funcție de apartenența acestora la anumite sectoare sociale, de muncă sau geografice. Aceste consilii sau soviete exercită suveranitatea în numele lor, pentru a alege reprezentanți la o comisie superioară a sovietelor locale și așa mai departe până la Președinția Națiunii sau la Secretarul de Stat.

Importanța democrației

În ciuda criticilor sale, democrația este sistemul de organizare politică care a dat cele mai bune rezultate, pe tot parcursul istorie, in termeni de fericire, dezvoltare Umana și creșterea națională.

Încă nu există o metodă care să permită nu doar cunoașterea voinței poporului suveran și organizarea practicii acestuia, ci și revizuirea sistemului însuși și a controlorului acestuia, pentru a menține un cadru legal minim în care disputele politice să poată fi soluționate pe cale pașnică.

Cu toate acestea, aduce dificultăți, precum tendința necesară de a dezbate și de a confrunta ideile, care pot încetini procesul de luare a deciziilor, sau chiar posibilitatea ca, prin executarea voinței populare, democrația să se autodistrugă. Dar cele mai multe dintre aceste dezavantaje au de-a face cu provocările culturale sau sociale ale populației, mai degrabă decât cu slăbiciunile sistemului democratic.

Exemple de națiuni democratice

Conform indicelui democrației (Indicele Democrației în limba engleză) al Unității de Informații din Economistul, în care se evaluează performanța democratică a 167 de țări, următoarele sunt cel mai bun exemplu de democrație națiunile, pe baza măsurătorilor sale din 2018:

  • Norvegia (9,87 / 10 puncte)
  • Islanda (9,58 / 10 puncte)
  • Suedia (9,39 / 10 puncte)
  • Noua Zeelandă (9,27 / 10 puncte)
  • Finlanda (9,25 / 10 puncte)
  • Irlanda (9,23 / 10 puncte)

Democrație și dictatură

Dictatura sau autocrația este înțeleasă ca fiind o formă de guvernare autoritara, în care câțiva (un Lider și adepții săi, un partid politic, o juntă militară etc.) își impun autoritatea asupra restului națiunii prin forță, fără a trece pe canale regulate și deci fără legitimitatea poporului suveran. Deși mulți pot ajunge la putere în mod democratic, asta nu îi face democrații.

Dictaturile aduc in general mari suferinte si cote uriase de violenţă și represiunea, deoarece acestea tind să reordoneze societatea sau să prevină reordonarea ei prin forță. Dictaturile pot fi de orice semn ideologic și pot servi oricărui tip de scop.

!-- GDPR -->