Explicăm ce sunt conjuncțiile coordonatoare în gramatică, caracteristicile fiecărui tip și exemple multiple în propoziții.
Ce sunt conjuncțiile de coordonare?
În gramatică, este cunoscut ca conjuncţii la tipul de cuvinte care servesc drept legătură între propuneri, fraze sau cuvinte, adică conjuncțiile leagă rugăciuni sau părți de vorbire, contribuind coeziune la limba. Acestea sunt cuvinte înzestrate cu sens gramatical, adică le lipsesc sensul propriu, și îndeplinesc un rol relațional, sintactic în cadrul propoziției.
Conjuncțiile sunt un tip de cuvânt foarte comun, prezent în toate Limbi. Rolul lor este fundamental pentru a vorbire ordonate și coezive și pot fi clasificate, în general, în două mari grupe:
- Conjuncții coordonatoare sau proprii, care leagă unități gramaticale, lăsându-le la același nivel sintactic, adică fără ierarhizarea lor și fără alterarea sensului comun.
- Conjuncții subordonate sau improprii, care leagă unități gramaticale care nu sunt interschimbabile între ele, deoarece una (subordonată) are mai multe ierarhie decât celălalt (subordonat).
Astfel, conjuncțiile coordonatoare, numite și coordinative, construiesc fraze sau propoziții în care un sens global rămâne neschimbat, indiferent de ce element vine înainte și care după. Câteva exemple de acest tip de conjuncții în spaniolă sunt: Y, și, sau, nici, sau, Vreau să spun, bun, da OK, Mai mult, dar, chiar dacă, printre altele.
Tipuri de conjuncții de coordonare
Conjuncțiile coordonatoare pot fi de diferite tipuri, în funcție de tipul de relație pe care o propun între termenii legați. Astfel, vorbim despre:
- Conjuncții coordonatoare copulative. Sunt cele care leagă elemente printr-o acumulare de termeni, fie în sens pozitiv (adunare), fie negativ (scădere), în funcție de propriul sens. De exemplu, când folosim „și”, adăugăm la propoziție un element cu sens pozitiv, ca în „Am adus cartofii și ceapa” (sau, ceea ce este la fel, „Am adus ceapa și cartofii” ); în timp ce folosind „nu”, adăugăm un element cu sens negativ, ca în „Nu am primit cartofi sau ceapă” (sau, ceea ce este același, „Nu am primit ceapă sau cartofi”). O altă astfel de conjuncție este „e”.
- Conjuncții coordonatoare disjunctive. Sunt cele care leagă elemente printr-o relație de excludere reciprocă, adică punând un caz în care cele două lucruri nu pot apărea în același timp, dar trebuie să optăm pentru unul singur. De exemplu, legătura „sau” din „Vrei să mergi la film sau să te plimbi?” („Vrei să te plimbi sau să mergi la film?”); sau linkul „sau” din „Putem cumpăra o mașină sau o motocicletă sau să economisim banii”. O altă astfel de conjuncție este „u”.
- Conjuncții de coordonare adversă. Sunt acelea care, atunci când leagă elementele sintactice, li se opun și ele, adică pun o relație contradictorie între cele două. De exemplu, linkul „dar” din „Vreau să te văd, dar trebuie să lucrez”; sau nexusul „dar” din „Nu îmi oferă soluții, ci mai multe inconveniente”. Alte conjuncții de acest tip sunt: „mai mult”, „deși”, „cu toate acestea”, „cu toate acestea”, „dacă bine” sau „dimpotrivă”.
- Conjuncții de coordonare distributivă. Sunt acelea care leagă elemente distribuindu-le în propoziție, adică distribuindu-le într-un fel. Ele nu sunt legături în sens strict, întrucât îndeplinesc de fapt un rol semantic în cadrul propoziției și operează prin juxtapunerea elementelor. De exemplu, cazul „fii” din „Voi iubi copilul, fie că este femeie sau bărbat”; sau cazul „acum” din „Oricum vom merge la Londra, acum cu trenul, acum cu barca, acum cu aerul”. Alte conjuncții de acest tip sunt: „si”, „ora” sau „chiar”, mereu repetate în cadrul propoziției.
- Conjuncții coordonatoare explicative. Sunt cele care leagă elemente care exprimă același sens, dar într-un mod diferit, pentru a explica mai bine ceea ce s-a spus. În general, apar izolate între virgule sau pauze de un fel. De exemplu, cazul „adică” în „Vom cumpăra acțiuni ale companiei, adică vom investi”; sau cazul „mai degrabă” din „Vărul meu este italian, sau mai bine zis, milanez”. Alte conjuncții de acest tip sunt: „adică”, „asta este”, „adică”.