Vă explicăm ce este o dogmă și diferitele sale semnificații în filozofie, religie și drept. De asemenea, relația sa cu o doctrină.
O dogmă este un adevăr incontestabil.Ce este o dogmă?
În mod obișnuit, când vorbim de dogme ne referim la un set de convingeri sau propoziții care trebuie acceptate fără îndoială, adică care trebuie considerate adevărate și de netăgăduit, chiar dacă nu există argumente fara explicatii pentru asta. Prin urmare, dogmatiștii sunt cei care aspiră la acest tip de acceptare, sau îl promovează.
Există dogme pe baza diferitelor discursuri și instituţiilor, Noi sunam doctrine. Printre ei se numără religii, sistemul juridic sau chiar explicațiile fundamentale pe care se întemeiază pretențiile. Științe, care trebuie pur și simplu acceptat, cel puțin până când vor exista explicații mai bune și mai profunde, așa cum vom vedea mai târziu.
Termenul de dogmă este de uz comun în viețile noastre, deși provine din greaca veche dokein, „Opinie”, deci ar putea fi tradus ca „credință” sau „opinie”.
Dogma în filozofie
În Grecia antică, de unde provine termenul „dogma”, acest cuvânt a fost folosit cu un sens diferit de cel contemporan: ca un sinonim Relativ la „opinie”, dar care avea un sens moral sau juridic. De fapt, era ceva ca un „decret”.
Acest termen a fost identificat cu dogmatism, curent filozofic care credea în rațiunea umană ca origine a cunoştinţe și cunoștințe. Prin urmare, el a acceptat lumea așa cum vine, fără îndoială.
Acest ultim sens a fost cel care a ajuns să se impună cuvântului, din secolul al IV-lea, când a căpătat sensul de „credință impusă din afara individului” sau, în sens religios, „adevăr revelat de Dumnezeu”.
De atunci, datorită asocierii sale cu gândirea creștină medievală, termenul „dogma” a fost folosit pentru a critica pozițiile filozofice conservatoare, care se agață de concepte sau vederi tradiționale.
De exemplu, Immanuel Kant a acuzat de raționalism „dogmatic” de la Descartes la Christian Wolff, contrastând apoi metode a criticii.
Dogma în religie
Religiile sunt dogmatice, în sensul că oferă enoriașilor lor un set de adevăruri despre lume, existenţă și despre Dumnezeu, despre care nu se poate oferi nicio dovadă, dar trebuie acceptată ca adevărată.
Aceste adevăruri sunt sprijinul sistemelor lor de credințe și, din acest motiv, de multe ori o modificare în vedere a acestor dogme duce la crearea de noi secte în cadrul unei religii.
Câteva exemple de dogme religioase sunt:
- În creștinismul catolic. Dogmele sunt adevăruri transmise de Dumnezeu apostolilor lui Isus Hristos sau prin scripturile sacre și care trebuie acceptate ca cuvânt divin. Existența lui Dumnezeu ca o treime sfântă, compusă din Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, este o dogmă catolică, la fel ca și faptul că Iisus Hristos s-a născut dintr-o mamă fecioară. Dar la fel este și infailibilitatea Papei, ale cărui decizii îi privesc pe toți credincioșii creștinismului mondial.
- În creștinismul protestant. Compus din diverse secte care s-au îndepărtat de catolicism, multe dintre dogmele catolice sunt respinse sau înlocuite cu propriile dogme. De exemplu, luteranismul s-a îndepărtat de catolicism în ceea ce privește interpretarea sa a Bibliei, dar și în ceea ce privește infailibilitatea Papei și autoritatea sa asupra tuturor creștinilor din lume.
- În iudaism. Religia popoarelor evreiești, adevărurile fundamentale sunt cele înscrise în Vechiul Testament biblic, carte care primește pentru ele numele de Tora. Pentru ei există un singur Dumnezeu, al lor, care nu poate fi reprezentat prin simboluri sau idoli și care și-a ales poporul Israel ca favorit mai presus de toate.
- La islam. Religie monoteistă a popoarelor arabe, dogmele sunt cuprinse în Aqidah, echivalent cu Crezul Catolic. Aceste dogme sunt: 1) nu există alt Dumnezeu în afară de Allah; 2) Muhammad este ultimul profet divin, dar nu singurul: Adam, Moise și Isus au fost și ei profeți; 3) există îngeri divini (alții decât catolicii); 4) Dumnezeu a scris destinul asupra lui qadar; 5) singurul text sfânt este Coranul.
Dogmă în drept
Tot sistemul de dreapta, adică toată disciplina juridică, este alcătuită dintr-un ansamblu de dogme (sau tipuri) juridice, extrase din norme juridice rezultate pozitive prin procedee de abstractizare şi logică, în vederea creării unui sistem de valori juridice.
De aceea unele Constituții Naționale au o secțiune inițială numită „dogmatic”, deoarece conține legile fundamentale de bază care susțin restul aparatului juridic sau doctrinei juridice.
Exemple ale acestor dogme juridice sunt principiile generale ale dreptului, un set general de enunţuri normative care servesc drept bază pentru legi, sau că în orice caz culeg în abstract conținutul acestora.
În general, aceste dogme sunt formulate ca o axiomă, adesea în limba latină (când provin din drept roman), Ce Nullum crime, nulla poena sine praevia lege („Nu există infracțiune și nu va exista pedeapsă, dacă anterior nu există lege”) sau Confessio est regina probatio („Mărturisirea este maximul probelor”).
Dogmă și doctrină
Nu este același lucru să vorbim despre dogmă și doctrină, deși ambii termeni sunt adesea legați. O dogmă este o adevăr fundamental, o afirmație care nu poate fi dovedită sau pusă la îndoială, ci trebuie acceptată și acum; în timp ce o doctrină este un set de idei, invataturile sau principii de bază susținute de o ideologie, religie sau sistem juridic.
Cu alte cuvinte, o doctrină este alcătuită dintr-un set de dogme și reguli, care constituie un sistem în sine.
În schimb, dogmele sunt adevăruri specifice, de nerefuzat, care fac de obicei parte dintr-o doctrină: doctrina catolică este formată din dogmele sale religioase particulare, diferite de doctrina evreiască.