Explicăm ce este dogmatismul în filozofie, reprezentanții lui și relația sa cu scepticismul. De asemenea, dogme în alte domenii.
Dogmatismul filozofic al lui Zenon din Citius presupunea acceptarea lumii fără a o pune sub semnul întrebării.Ce este dogmatismul?
A dogmă Este ceva ce trebuie acceptat fără îndoială, așa cum este cazul dogmelor religioase, despre care nu putem cere nicio dovadă, ci mai degrabă să credem sau să nu credem. Prin urmare, dogmatismul poate fi definit ca înclinația către dogme, adică de a cere ca a adevăr fi acceptat fără îndoială.
Cu toate acestea, în filozofie, dogmatismul este un curent opus scepticism și a idealism. Dogmatismul filozofic a apărat nevoia de a accepta lumea de dragul ei, fără a o supune la întrebări, și de a avea încredere în capacitatea rațiunii umane de a ajunge la adevăr, chiar și prin opinii și credințe. convingeri.
Această școală își are originea în Grecia antică din epoca clasică, când „dogma” era înțeleasă ca o opinie filozofică sau o opinie motivată. Acest termen a continuat să fie folosit de-a lungul istoriei Occidentului, în special legat de gândirea religioasă creștină.
S-a început să se vorbească despre dogmă cu sens tehnic contemporan de la Conciliul de la Trent (1545-1563), în care autoritățile bisericești au decis că acele adevăruri revelate de Dumnezeu și recunoscute de Biserică sunt dogme.
Tipuri de dogme
Există dogme în diferite aspecte ale vieții, în special cele care se referă la religie și religie. metafizic, adică la considerații filozofice foarte fundamentale care nu au un mod de a fi verificate efectiv și practic. Precum:
- Dogma religioasă. Acele concepte pe care o Biserică le apără ca adevărate și imobile în raport cu Dumnezeu, dorințele lui sau modul de a-l onora, sunt dogme: ele trebuie acceptate sau nu, dar nu se poate cere dovezi ale adevăratului său caracter. De exemplu, Biserica Catolică susține că Dumnezeu este o trinitate, alcătuită din tată, fiu și duh sfânt.
- Dogma juridică. Sisteme de management Justiţie, adică cel Dreapta, parte a unui set de considerente fundamentale incontestabile, care alcătuiesc dogmatica juridică. Aceste dogme nu sunt altceva decât abstracții ale norme juridice, care permit funcționarea sistemului. De exemplu, în Constituții există de obicei o „parte dogmatică” în care sunt stabilite drepturile fundamentale care trebuie acceptate de la bun început, fără posibilă chestiune.
- Dogmă științifică. Deși pare o contradicție în termenii ei, din moment ce ştiinţă ca atare nu putea acţiona dogmatic, ci empiric şi sceptic, se poate vorbi de dogme ştiinţifice pentru a ne referi la acele teorii fundamentale care descriu fenomene observabile, cuantificabile, dar inexplicabile încă în nici un alt mod. De exemplu, capacitatea de a fi observatori obiectivi ai natură este ceva ce poate fi considerat o dogmă științifică, deoarece fără ea totul se prăbușește.
Dogmatism și scepticism
Dogmatismul și scepticismul sunt poziții conflictuale și au fost mișcări filozofice contrare în antichitate. Pe de o parte, scepticii au susținut că îi este imposibil ființă umană ajunge la adevărul despre lume. În consecință, au îmbrățișat nevoia unei vieți indiferente, îndepărtate de orice judecată.
Pe de altă parte, dogmaticii credeau în rațiune ca mijloc de acces la adevăr. Ei au acceptat lumea așa cum a venit, fără să o pună sub semnul întrebării, luând chiar și opiniile și credințele drept adevărate.
Punctele fundamentale ale dogmatismului pot fi rezumate astfel:
- Lumea trebuie să se ia și să se accepte, fără îndoială.
- Nimic nu poate fi pus la îndoială, chiar și opiniile și convingerile sunt adevărate.
- Trebuie să avem deplină încredere în rațiune ca mijloc de acces la adevăr.
Reprezentanți ai dogmatismului
Unul dintre cei mai comuni reprezentanți ai școlii de dogmatism din Antichitate Era Zenon din Citius (333-264 î.Hr.), considerat părintele fondator al stoicilor, a cărui gândire a preluat trăsături importante din opera lui Heraclit, Platon și Aristotel.
Dar alți filozofi importanți asociați cu dogmatismul au fost Thales din Milet (c. 624 - c. 546 î.Hr.), Anaximandru (c. 610-545 î.Hr.), Anaximenes (c. 590-525 î.Hr.) și Pitagora (c. 569-c. 545 î.Hr.). 475).