• Ce este un compus chimic?
• Tipuri de compuși chimici
• Exemple zilnice de compuși chimici
• Elemente chimice și compuși chimici
• Compoziția chimică a apei

Vă explicăm ce este un compus chimic, ce tipuri există și compoziția chimică a apei. De asemenea, elementele chimice.

Compușii chimici sunt o combinație a două sau mai multe elemente.

Ce este un compus chimic?

Un compus chimic este orice substanță formată prin unirea a două sau mai multe tipuri de elemente chimice, adică din atomi ai două sau mai multe tipuri diferite de elemente chimice, legate între ele prin legături chimice de un fel.

Un compus chimic nu poate fi separat în elementele sale constitutive prin metode fizice (distilare, decantare , etc). Singura modalitate de a separa un compus chimic în elementele sale constitutive este prin reacții chimice.

Nivelul de complexitate al unui compus chimic poate fi foarte simplu sau foarte complex, aceasta depinde de cantitatea de atomi că o formează și felul în care sunt combinate. Există compuși formați din câțiva atomi și compuși formați din sute de atomi legați și care ocupă poziții foarte specifice în compus.

De exemplu, compușii chimici sunt substanțe binare precum dioxid de carbon (CO2) sau Apă (H2O). La fel sunt și altele mai complexe precum acid sulfuric (H2SO4) sau glucoză (C6H12O6), sau chiar macromolecule inexprimabil într-o formulă chimică simplă, cum ar fi o moleculă de ADN uman.

În ciuda faptului că sunt aglomerări mai mult sau mai puțin complexe de elemente, compușii chimici prezintă un set stabil de proprietăți fizice și chimice.

Pe de altă parte, o schimbare aparent minoră în configurația atomilor săi constituenți poate produce modificări radicale în atomi menționați. proprietățiSau poate produce substanțe complet noi printr-o reacție chimică.

Tipuri de compuși chimici

Compușii chimici pot fi clasificați după două criterii diferite, care sunt:

• După tipul de legătură dintre atomii săi. În funcție de tipul de legătură care există între elementele constitutive ale unui compus chimic, acestea pot fi clasificate în:
  • Molecule. Unite de legaturi covalente (compartimentul de electroni).
  • Ion. Legate prin legături electromagnetice și dotate cu o sarcină pozitivă sau negativă.
  • Compuși intermetalici. Uniți pentru verigi metalice, care apar de obicei evident între atomi de tip metalic.
  • Complex Care le țin mult structurilor prin legături covalente coordonate (este un tip de legătură covalentă în care perechea comună de electroni este contribuită doar de unul dintre atomii care participă la această legătură).
• După natura compoziţiei sale. În funcție de tipul de atomi care îi alcătuiesc, aceștia pot fi clasificați în:
  • Compusi organici. Sunt cei care au carbonul ca element de bază, în jurul căruia sunt structurați ceilalți atomi.Sunt compușii fundamentali pentru chimia viaţă. Ei pot fi:
    • Alifatic. Sunt compuși organici care nu sunt aromatici. Ele pot fi liniare sau ciclice.
    • Aromatice Sunt compuși organici formați din structuri cu legături conjugate. Aceasta înseamnă că o legătură dublă sau triplă alternează cu o legătură simplă în întreaga structură. Sunt foarte stabili.
    • Heterociclic. Sunt compuși organici a căror structură este ciclică, dar cel puțin un atom al ciclului este un alt element decât carbonul.
    • Organometalice. Sunt compuși organici în care un metal este, de asemenea, parte din structura lor.
    • Polimeri. Sunt macromolecule formate din monomeri (molecule mai mici).
  • Compuși anorganici. Sunt cei a căror bază nu este întotdeauna carbonul. Ele sunt foarte diverse în natură și apar în toate stări de agregare. Acestea sunt clasificate în:
    • Oxizii bazici. Ele se formează atunci când a metal reactioneaza cu oxigenul. De exemplu: oxid de fier (II) (FeO)
    • Oxizi acizi. Ele sunt formate prin legături dintre oxigen și un element nemetalice. De exemplu: oxid de clor (VII) (Cl2O7)
    • Hidrocarburi. Ele pot fi metalice și nemetalice. Hidrururile metalice se formează prin unirea unui anion hidrură (H–) cu sarcină electrică negativă, cu orice cation metalic (sarcină pozitivă). Hidrururile nemetalice sunt formate prin unirea unui nemetal (care în acest caz reacţionează întotdeauna cu cea mai scăzută stare de oxidare) şi hidrogen. Acestea din urmă sunt în general gazoase și sunt denumite punând denumirea nemetalului urmată de sintagma -de hidrogen. De exemplu: hidrura Litiu (LiH), hidrură de beriliu (BeH2), acid fluorhidric (HF (g)), acid clorhidric (HCl (g)).
    • Hidracizi. Sunt compuși formați din hidrogen și un nemetal. Când sunt dizolvate în apă, dau soluții acide. De exemplu: acid fluorhidric (HF (aq)), acid clorhidric (HCl (aq)).
    • Hidroxizi (sau baze). Sunt compuși formați prin unirea unui oxid bazic și Apă. Sunt recunoscuți de grupa funcțională hidroxil -OH. De exemplu: hidroxid de plumb (II) (Pb (OH) 2), hidroxid de litiu (LiOH).
    • Oxacide. Sunt compuși care sunt numiți și oxoacizi sau oxiacizi (și în mod popular „acizi”). Sunt acizi care conțin oxigen. Ele se formează atunci când reacţionează un oxid de acid şi apa. De exemplu: acid sulfuric (H2SO4), acid hiposulfuros (H2SO2).
    • Ieși afară. Sărurile sunt produsul unirii substanțelor acide și bazice. Sunt clasificate ca: neutre, acide, bazice si mixte.
      • Săruri neutre. Ele sunt formate prin reacția dintre un acid și o bază sau hidroxid, care eliberează apă în proces. Ele pot fi binare și ternare, în funcție de faptul că acidul este un hidracid sau, respectiv, un oxacid. De exemplu: clorură de sodiu (NaCl), triclorura de fier (FeCl3), fosfat de sodiu (Na3PO4)
      • Săruri acide. Ele se formează prin înlocuirea hidrogenului dintr-un acid cu atomi de metal. De exemplu: sulfat acid de sodiu (VI) (NaHSO4).
      • Săruri de bază. Ele se formează prin înlocuirea grupărilor hidroxil ale unei baze cu anionii unui acid. De exemplu: dihidroxiclorura de fier (III) (FeCl (OH) 2).
      • Săruri amestecate. Ele sunt produse prin înlocuirea hidrogenului unui acid cu atomi de metal ai diferiților hidroxizi. De exemplu: tetraoxosulfat de sodiu și potasiu (NaKSO4).

Exemple zilnice de compuși chimici

Multe dintre substanțele care ne înconjoară, cum ar fi laptele, sunt compuși.

Este ușor să găsiți exemple de zi cu zi de compuși chimici. Aruncă o privire doar la bucătărie: compușii chimici sunt apa (H2O), zahărul sau zaharoza (C12H22O11), sarea (NaCl), uleiul (glicerol și trei radicali carboxilați) sau oțetul, care este o diluție de acid acetic (C2H4O2).

Același lucru, deși la niveluri mult mai mari de complexitate, se întâmplă cu untul, brânza, laptele sau vinul.

Elemente chimice și compuși chimici

Elementele chimice sunt diferitele tipuri de atomi care alcătuiesc materia și care se disting unele de altele în funcție de configurația particulară a lor. particule subatomice (protoni, neutroni Y electroni).

Elementele chimice pot fi grupate în funcție de proprietățile lor chimice, adică de forțele la care răspund mai mult sau mai puțin ușor, de comportamentul pe care îl manifestă în anumite reacții sau de alte caracteristici structurale proprii. Sunt reprezentați, clasificați și organizați în Tabelul periodic a elementelor.

Compușii chimici sunt combinații de elemente chimice de complexitate diferită. Elementele chimice sunt cele mai mici părți ale materie, care nu pot fi descompuse în bucăți mai mici prin metode fizice (este necesar să se recurgă la metode chimice pentru aceasta).

Un exemplu de compus chimic este apa. Acest compus este format din hidrogen și oxigen. Dacă molecula de apă poate fi descompusă, oxigenul și hidrogenul pur există în formele lor moleculare în stare gazoasă O2 și H2.

Compoziția chimică a apei

Apa este un compus chimic al moleculelor dipol care se atrag reciproc.

După cum este indicat de acesta formula chimica (H2O), deși este o substanță simplă, apa este un compus chimic format din două tipuri de elemente: hidrogen (H) și oxigen (O), într-o proporție fixă ​​și determinată în fiecare dintre moleculele sale: doi atomi de hidrogen pt. fiecare atom de oxigen.

Acești atomi sunt legați prin legături covalente, care conferă moleculei o mare stabilitate. În plus, îi conferă proprietăți dipolare care permit formarea de punți între atomii de hidrogen ai unei molecule de apă și ceilalți (legături de hidrogen).