Vă explicăm ce sunt resursele literare, tipurile de resurse literare care există și câteva dintre caracteristicile acestora.
Ce sunt dispozitivele literare?
Se numește dispozitive literare sau de asemeneafiguri retorice la răsturnările și strategiile speciale pe care autorii lui literatură Ei imprimă limbajul în lucrările lor, cu scopul de a le înzestra cu o putere expresivă mai mare sau cu o frumusețe mai mare. Este vorba, așadar, de întrebuințări speciale, diferite de cele obișnuite, ale limbii.
Prin aceasta nu ne referim în mod specific la verset, nici la efectele vizuale care în unele poezii este destinat a fi realizat prin distribuirea text pe foaie, ci la moduri de a spune lucruri, la metode de a varia modul comun de utilizare a limba.
Trebuie precizat că toate operele literare sunt scrise într-o limbă ieșită din comun sau departe de obișnuit, nu doar în versuri, ci și în proză. Dar chiar și așa, folosirea resurselor literare conferă operei o pecete unică, singulară; ceva din care face partestil a fiecărui scriitor.
De asemenea, trebuie spus că multe dintre aceste resurse literare pot apărea în limbajul comun, ca forme de joc, de accentuare sau de a spori ceea ce se spune, dar nu este modul obișnuit de utilizare a limbajului vorbit. The glume, relatările orale și diferitele forme de exprimare similară sunt bogate în răsturnări pline de duh ale limbajului.
Tipuri de dispozitive literare și exemple
- Metaforă sau comparație. Constă în substituirea unui referent cu altul cu care există o legătură de asemănare, stabilirea a comparaţie între ele pe baza unei trăsături comune, sau definirea uneia pe baza celeilalte. Când acest lucru se întâmplă printr-un nexus (un „like”, de exemplu), vom vorbi de similitudine; când nu, de metaforă. De exemplu: „Rubinul buzelor tale” este o metaforă, deoarece compară buzele cuiva cu rubinele pe baza culorii lor roșiatice; același „Buzele tale roșii ca rubinele”, care ar fi o comparație dată fiind prezența „cum”.
- Metonimie. Constă într-un schimb de referințe, la fel ca metafora, dar cu condiția să existe o relație între partea pentru lucru, efectul pentru cauză sau lucrul pentru originea lui. De exemplu: „L-am citit pe Cervantes” (autorul pentru opera sa) sau „Ne-am dus să mâncăm chinezești” (naționalitate pentru lucru).
- Hiperbolă. Constă în exagerare poetică: una al cărei sens este să evidențieze sensul explicit al unei idei. De exemplu: „Bruno era lung cât un catarg”.
- Personificare. Apare atunci când oferim obiectelor sau animalelor neînsuflețite anumite trăsături unice ale umanității. De exemplu: „Copacii din grădină se aplecau curios spre noi”.
- Oximoron. Presupune unirea a doi termeni opusi din punct de vedere logic, adica a doua cuvinte ale caror semnificatii nu ar putea coexista in mod normal. De exemplu: „Căldura înghețată a privirii tale” sau „Noaptea strălucitoare fără stele”.
- Hyperbaton. Se bazează pe alterarea ordinii obișnuite a propoziției, a evidenția prin sintaxă unele dintre semnificațiile sale. Este tipic pentru poezie, deși nu exclusiv. De exemplu: „Ieri l-am sărutat pe obrazul tău”.
- Anaforă. Este o repetare la începutul a două sau mai multe propoziții, care produce un efect melodic sau emfatic în raport cu ceea ce se spune, asociat de obicei cu intensitatea unui sentiment. De exemplu: „În noaptea aceea am mers pe potecă. În acea noapte am verificat că nu era nimeni la final”.
- Onomatopee. Folosită pe scară largă în vorbirea de zi cu zi, această resursă constă în reprezentarea prin limbajul vorbit a sunet a ceva sau a unui animal. De exemplu: „bat, bat, bat, ușa a sunat” sau „Nu puteam suporta ticăitul constant al ceasului”.
- Elipsă. Elipsa constă fundamental în omisiune, adică în evitarea deliberată a spune anumite lucruri sau a da anumiteinformație la receptor. Această lipsă, însă, nu împiedică păstrarea sensului a ceea ce s-a spus, ci oferă agilitate, viteză sau ritm la rugăciune. Acel omis poate fi un nume, un subiect, o acțiune sau un referent care face parte dintr-o comparație și rămâne nespus. De exemplu: „Paula a luat poteca din dreapta, Maria pe cea din stânga” (evitați să repetați „calea”); sau de asemenea: „M-am trezit scăldat în sudoare, ea înfășurată și complet uscată” (evită să repeți „trezește-te”).
- Aliteraţie. Aceasta este o resursă fonetică, adică de sunet. Apare atunci când este construită în mod deliberat o frază care ascunde repetarea unui sunet. Este frecventă la răsucitori de limbi, albure și ghicitori, pentru că doar acordând atenție sunetului și nu sensului se poate reconstitui răspunsul. Poate fi folosit și pentru a imprima o melodie internă rugăciune. De exemplu: ghicitoarea populară „Îți spun și îți spun, ți-o repet” (în repetare se ascunde cuvântul „pânză”; sau în sintagma „s-au auzit clasicele clarinete” (repetarea primei silabe induce un anumit ritm).