- Ce este naționalitatea?
- Nationalitate si cetatenie
- Naţionalitate şi naturalizare
- Dubla nationalitate
- Naţionalitate socială
Vă explicăm ce este naționalitatea, cum este dobândită și diferențele sale cu cetățenia. În plus, naturalizarea și dubla naționalitate.
Ce este naționalitatea?
Naţionalitatea este legătură legală de apartenență și aderență la o ordine juridică care există între a cetăţean de a naţiune determinat şi cel Condiție a acestuia din urmă. În termeni mai simpli, este vorba de raportul juridic dintre a persoană și națiunea căreia îi aparține, care îi acordă drepturi și în același timp cere anumite îndatoriri.
Este vorba despre o concept complex, important în Stiinte Sociale si drept internaţional, care poate fi înțeles din mai multe puncte de vedere. Ideea de naționalitate a apărut în cursul secolului al XIX-lea, ca o consecință a apariției naţionalism, adică a statelor-națiune așa cum le înțelegem în lumea contemporană.
Astfel, naționalitatea conferă individului drepturi depline de reprezentare, participare, protecție și identitate fiind în sau în afara ta teritoriu, motiv pentru care se consideră a drept al omului fundamental de către organizaţiile internaţionale.
Adică totul ființă umană are dreptul la o naționalitate, sau ceea ce este la fel, nimeni nu poate fi obligat la o stare de apatridie („fără patrie”), indiferent de originea sa, practica profesională, personalitate sau chiar lor crime comis.
Fiecare țară setează-ți reguli pentru dobândirea și, eventual, pierderea sau renunțarea la naționalitate, precum și dacă permite (sau nu) deținerea în comun a altor naționalități (două și până la trei în același timp). Pentru ca acest lucru să fie posibil, deci, trebuie să existe o ordinea juridică formală, recunoscută și de alte națiuni, în conformitate cu principiul suveranitate a Statelor.
Regulile pentru dobândirea unei naționalități constau de obicei în variante ale următoarelor patru:
- Ius sanguinis sau sânge corect. Este dreptul la naționalitate care se dobândește la naștere, începând cu părinţi o posedă și o transmit urmașilor lor, indiferent de locul în care s-a născut acesta din urmă.
- Ius solis sau drepturi funciare. Este acel drept la cetățenie care se dobândește la naștere pe un anumit teritoriu, adică se acordă celor născuți în granițele unui anumit stat.
- Ius domiciliu sau dreptul de domiciliu. Este acel drept la cetățenie care se dobândește prin simplul fapt de a locui sau de a locui pe teritoriul statului în cauză și de a respecta anumite cerințe legale locale (muncă, proprietate, termene etc.).
- Ius optandi sau drept optional. Este dreptul la naționalitate care se dobândește în mod liber, adică prin care se alege, atâta timp cât sunt îndeplinite cerințele legale stabilite.
Nationalitate si cetatenie
În anumite contexte, naționalitatea și suveranitatea pot fi considerate ca sinonime, mai ales în limbaj colocvial. Dar, în sens strict, aceste concepte se referă la noțiuni diferite:
- Naţionalitatea este drept civil care acordă calitatea de membru al individului națiunii sale de origine (sau alese).
- Cetățenia este o legătură juridico-politică care se stabilește între un stat suveran și o persoană care îndeplinește cerințele necesare pentru a-și exercita atribuțiile. drepturi politice, sociale și juridice.
În acest fel, cetățenia poate fi pierdută, sau poate fi și dobândită, în timp ce naționalitatea este o legătură care din anumite puncte de vedere depășește ceea ce este legal.
Cu alte cuvinte, să presupunem că o persoană este pedepsită de țara de origine și i se retrage cetățenia, adică dreptul de a participa și de a-și exercita drepturile și îndatoririle pe care le acordă. Înseamnă asta că ați încetat să mai aparțineți acelei națiuni, ca individ? Cel puțin, din punct de vedere social, cultural și istoric, răspunsul este nu.
În unele legi, cum ar fi Statele Unite, nu toți cei care au naționalitate sunt cetățeni (cetăţenii), astfel încât să se poată face o distincție între cetățenii naționali și cetățenii care nu sunt cetățeni.
Naţionalitate şi naturalizare
Naturalizarea este cunoscută ca procesul de dobândire a unei alte naționalități decât cea pe care o ai deja, fie ca înlocuitor pentru prima, fie ca naționalitate suplimentară.
Acest tip de proces este guvernat de ceea ce este stabilit în fiecare legislație adică variază de la o țară la alta și, de obicei, implică anumiți pași și documente care dovedesc că sunt îndeplinite măsurile de precauție necesare. Cetăţenii care îşi obţin naţionalitatea în acest fel sunt cunoscuţi ca cetăţeni naturalizaţi.
Dubla nationalitate
După cum am văzut deja, unii oameni pot avea două și chiar mai multe naționalități în același timp, atâta timp cât deținerea acestor cetățenie diferite nu duce în niciun moment la conflict. Cei care au două naționalități sunt cunoscuți ca binaționali, iar acest criteriu poate fi folosit chiar și pentru a vorbi de cetățeni multinaționali.
Cetățenii cu naționalitate dublă (sau multiplă) pot alege atunci când intră într-o țară cu care dintre cei doi să facă acest lucru, deși nu pot schimba de la unul la altul în aceeași țară. Acest lucru implică și faptul că sunt supuși anumitor obligații ale ambelor țări, deși în mod normal una dintre naționalități este luată ca origine, în timp ce cealaltă este considerată secundară sau opțională.
Naţionalitate socială
Prin naționalitate socială se înțelege o apartenență la a cultură sau o naţiune care nu trece prin strictul legal sau juridic, ci corespunde unui sentiment, unei identificări sau unei apartenenţe familiale.
Această naționalitate poate coincide sau nu cu cetățenia, adică cu identitatea legală și diplomatică și are legătură cu o sentiment de apartenență comunitate, de obicei exprimată cu cuvântul „popor”: poporul palestinian, poporul catalan etc. Acest concept nu trebuie confundat cu cel de cetățenie socială, propus de Thomas H. Marshall în 1950.