- Care sunt cele 5 axiome ale comunicării?
- 1. Este imposibil să nu comunici
- 2. Orice comunicare este o meta-comunicare
- 3. Toată comunicarea este bidirecțională și simultană
- 4. Comunicarea este digitală și analogică
- 5. Comunicarea poate fi simetrică sau complementară
Vă explicăm care sunt cele 5 axiome ale comunicării, cine le-a identificat și modul în care fiecare dintre ele descrie comunicarea.
Care sunt cele 5 axiome ale comunicării?
Este cunoscut ca cei cinci axiome al comunicare uman la cinci ani început principii directoare identificate de filozoful și psihologul austriac Paul Watzlawick (1921-2007) în teoria sa a comunicării între Oamenii.
În această teorie, încadrată în așa-numita „abordare internațională”, Watzlawick a propus că comunicarea umană operează ca un sistem deschis, atât în ceea ce privește limba ca în ceea ce nu are și că are cinci mari trăsături comune și principale, care sunt aceste așa-numite „axiome”.
După cum se știe, comunicarea poate fi definită ca schimb de informație între fiinte vii, fie prin semne (adică limbi) sau alte mecanisme mai primitive. Comunicarea este o caracteristică universală a tuturor formelor de viață, care are loc chiar și între organele tale și diferitele părți ale corpului tău. A trăi, din acest punct de vedere, înseamnă neapărat a comunica.
Cele cinci axiome ale comunicării umane, conform studiilor lui Watzlawick, sunt detaliate mai jos.
1. Este imposibil să nu comunici
Orice formă de comportament implică comunicarea unui anumit conținut, voluntar sau nu. Adică, tot ceea ce facem transmite celor din jurul nostru diverse forme de informație, fie că este vorba de informații pe care dorim în mod expres să le comunicăm sau nu.
Întrucât nu există posibilitatea de a nu acționa în viață, adică de a avea un non-comportament, este posibil să afirmăm că transmitem în mod continuu și constant informații către mediul nostru.
Un exemplu simplu în acest sens se găsește în formele involuntare de comunicare, cum ar fi postura corpului. O persoană poate să-și tacă din gură opinie sau sentimentul lui în fața a ceva ce se întâmplă sau a ceva ce îi spun ei, încercând să nu-l comunice verbal; dar al lui Corp, felul în care te miști sau gesturile tale pot trăda acea intenție și pot comunica celorlalți ceea ce simți sau ce gândești.
Dar să presupunem că cineva se antrenează să conțină chiar și acel tip de gesturi, adoptând cea mai neutră postură pe care o ființă umană este posibilă: chiar și în acest caz el va transmite acea neutralitate, adică va comunica informații, în ciuda faptului că această informație nu este altceva decât ascunderea lor emoții Y gânduri.
În concluzie: nu există nicio modalitate de a nu comunica.
2. Orice comunicare este o meta-comunicare
Această afirmație înseamnă că ori de câte ori comunicăm, nu transmitem doar informațiile pe care dorim să le oferim, ci și alte informații care au legătură cu alte aspecte care privesc comunicarea în sine și care au legătură cu modul în care mesaj trebuie interpretat.
Cu alte cuvinte, atunci când transmitem un mesaj, transmitem și informații despre mesajul în sine și despre modul în care îl transmitem. De aici și folosirea prefixului „meta”, care înseamnă „dincolo” sau „în sine”: o metacomunicare este o comunicare despre comunicarea în sine.
Watzlawick a propus să se gândească la această a doua axiomă din identificarea, în fiecare act comunicativ, a unui „nivel de conținut” și a unui „nivel de relație”, înțelegând că acesta din urmă îl clasifică pe primul.
Adică, pe de o parte există mesajul transmis, iar pe de altă parte este meta-mesajul: informația relațională despre mesaj, cine îl emite, în ce fel etc. Acest lucru este important ca receptor a informaţiei o va interpreta întotdeauna în funcţie de relaţia acesteia cu transmiţător (adică nivelul lor de relație).
Un exemplu simplu în acest sens îl găsim în anumite expresii, care, în funcție de cine provin, pot fi interpretate în moduri diferite.De exemplu, dacă un prieten ne spune „te avertizez” cu privire la informațiile de care avem nevoie, este probabil să interpretăm asta ca pe o promisiune, deoarece afecțiunea și încrederea ne permit să considerăm cuvintele lor ca fiind de la sine înțeles.
Dacă, pe de altă parte, ne spune un străin, acel „te avertizez” poate fi interpretat ca ceva despre care se spune că iese din necaz, astfel încât să lăsăm în pace și este puțin probabil să avem încredere în veridicitatea acelei informații . Astfel, aceeași propoziție (nivel de conținut) are două interpretări relaționale diferite (nivel relațional).
3. Toată comunicarea este bidirecțională și simultană
Întrucât fiecare dintre cei implicați într-un act de comunicare structurează și interpretează diferit informația, ambii simt în același timp că reacționează la comportamentul celuilalt, când de fapt își oferă continuu feedback reciproc.
Astfel, comunicarea umană nu poate fi înțeleasă în termeni de cauza si efect, ci mai degrabă ca un circuit comunicativ care avansează în ambele direcții, extinzând și modulând schimbul de informații.
Pentru a înțelege această axiomă, să ne gândim la prima de pe listă, care presupune că comunicăm tot timpul. Astfel, chiar și atunci când ascultăm pe cineva care ne vorbește, și avem atenția concentrată pe emisia acestuia de informații verbale, comunicăm în același timp ceea ce credem despre ceea ce spune prin gesturile noastre, felul în care îl ascultăm. și limbajul nostru corporal.
4. Comunicarea este digitală și analogică
Potrivit lui Watzlawick, toate formele de comunicare umană implică două moduri simultane de formare a sensului, care sunt:
- Comunicare digitală (ce se spune), adică conținutul „obiectiv” al mesajului emis, cel care privește direct și exclusiv pe cuvinte. Dacă spunem cuiva „ce comentariu inteligent”, modalitatea digitală se limitează exact la ceea ce s-a spus: că un comentariu este inteligent pentru noi.
- Comunicare analogică (Cum spui), adică conținutul „subiectiv”A mesajului emis, ceea ce nu are nimic de-a face cu cuvintele, ci cu enunțul, cel context, chiar așa cum o spunem. Dacă îi spunem cuiva „ce comentariu inteligent” cu un zâmbet și o atitudine sinceră, probabil că asta credem cu adevărat; dar în schimb dacă o facem cu un aer de indiferență sau cu un zâmbet sarcastic, mai ales după ce a spus ceva irelevant sau banal, vrem să-i spunem ironic dimpotrivă: că a spus o prostie.
5. Comunicarea poate fi simetrică sau complementară
În fine, Watzlawick identifică două posibilități de funcționare a comunicării umane, în funcție de relația stabilită între indivizii care fac schimb de informații. Aceste posibilitati sunt:
- Comunicarea simetrică, adică proporțională și care tinde spre egalizare, atunci când are loc în schimburile de informații între indivizi care își asumă un comportament reciproc: o persoană o critică puternic pe alta, iar aceasta din urmă ca răspuns o critică puternic pe ea. Indivizii comunică prin stabilirea aceleiași relații de la o parte la alta, asumând aceeași poziție.
- Comunicarea complementară, adică integrativă, care tinde să încorporeze un individ în dinamica comunicativă a celuilalt, stabilindu-se astfel o relație de autoritate între părți: o persoană își asumă un rol acuzator în comunicare, iar cealaltă persoană își asumă rolul acuzatului. , sau unul își asumă un rol violent și celălalt un rol de victimă. Indivizii comunică prin stabilirea unei relații disparate între o parte și cealaltă, dar una nu ar putea exista fără cealaltă.