• Ce este statul bunăstării?
• Originea statului bunăstării
• Caracteristicile statului bunăstării
• Modele sociale ale statului bunăstării
• Criza statului bunăstării

Vă explicăm ce este statul bunăstării, originea, caracteristicile și modelele sale în diferite țări. De asemenea, cum a intrat în criză.

În statul bunăstării, statul oferă servicii de bază.

Ce este statul bunăstării?

În Stiinte Politice, vorbim de stat bunăstării sau de stat bunăstării, precum și de stat providențial sau de stat bunăstării, pentru a ne referi la un model general de administratia de stat, conform căreia acesta din urmă trebuie să asigure locuitorilor unei țări servicii de bază, cu respectarea prevederilor drepturile sociale a cetăţeniei.

Cu alte cuvinte, statul bunăstării este un model socio-politic și economic care pleacă de la ideea de Justiție socială. Adică, subliniază că Condiție gestionează regulile jocului societate, pentru a se asigura că cea mai mică cantitate de cetăţenii sunt lipsiți de drepturile lor fundamentale minime.

Apărătorii săi îl văd drept cel mai bun model de luptă al sărăcie si inegalitate, prin exercitarea democratică a puterii de stat angajate în calitatea vieții al persoane. Pe de altă parte, este foarte criticat de sectoarele cele mai liberale ale societății, care îl interpretează ca pe un model nedrept, care ia sectoarele productive pentru a le da celor neproductive.

În principiu, statul bunăstării este înțeles ca „trecerea de la securitatea socială doar pentru câțiva, la securitatea socială pentru toți cetățenii”: adică dreptul la pensie, asistență medicală, protecție împotriva șomajului, la educaţie, cel cultură si servicii publice (electricitate, Apă, gaz).

Originea statului bunăstării

Termenul „stat bunăstării” provine dintr-o traducere literală din engleză Statul bunăstării, folosit de Arhiepiscopul de Canterbury, Templul William în 1945, la sfârșitul al Doilea Război Mondial. Cu termenul Bunăstare, a căutat să opună politicilor economice keynesiene așa-numitei „stare de război” (Stat de război) desfășurată de Germania nazistă.

Cu toate acestea, înainte s-a vorbit despre necesitatea unui model care să îmbunătățească condițiile de viață ale populatie. Mai ales în timpul secolului al XIX-lea, când mișcările muncitorești al Europa western a condus guvernele să legifereze în favoarea lor, garantând condiţiile de viaţă minim acceptabile ale clasa muncitoare.

Est obiectiv a fost realizat foarte parțial, în parte datorită apariției dictaturi reacţionarii de la mijlocul secolului al XX-lea. Însă, influența mișcărilor socialiste și reformiste, precum și a mișcărilor sociale liberale și creștine, împreună cu forțele sindicale, au reușit după cel de-al Doilea Război Mondial să impună condiții socioeconomice mult mai binevoitoare, care vor ajunge să fie numite „ epoca de aur a capitalism”.

Există însă dezbateri cu privire la ce rețetă economică a însoțit o asemenea apariție a statului bunăstării. Unii susțin keynesianismul, alții ordoliberalismul, iar unii subliniază asemănările dintre cele două filosofii.

Caracteristicile statului bunăstării

Statul bunăstării a oferit condiții de muncă mai demne.

Statul bunăstării era caracterizat prin:

• A reușit să armonizeze tensiunile inerente sistemului capitalist, printr-o administrație care vizează rezolvarea sărăciei, inegalitate, cel discriminare, somaj, forme moderne de robie, cel război și cruzime criminală.
• El a aprofundat democraţie prin recunoașterea drepturilor și nevoilor multor sectoare tradițional marginalizate ale clasei muncitoare.
• A confirmat statului un rol economic mai activ, în vederea obținerii bunăstării sociale și a creșterii economice.
• El a respins nevoia războiului, promovând schimburile comerciale interne ca o necesitate în Europa atunci.

Modele sociale ale statului bunăstării

Statul bunăstării este un concept care nu a fost realizat la fel peste tot, dar a dat naștere la diverse modele sociale, în toată Europa, care se opun în mod tradițional modelului liberal american. S-ar putea chiar spune că există multe stări posibile de bunăstare, precum:

• Modelul nordic. Realizat de Suedia, Danemarca, Norvegia, Islanda, Finlanda și Țările de Jos. Acest model a fost posibil datorită omogenității culturale relative a popoarelor scandinave din nord, iar pilonii săi sunt finanţare prin colectare taxe, standarde înalte de investitie universalism public și social.
• Modelul continental. Se desfășoară în Austria, Belgia, Franța, Germania și Luxemburg. Foarte asemănătoare cu cea nordică, dar cu o mai mare orientare către plata pensiilor, se bazează pe asistență și asigurări sociale, parțial subvenționate de Stat.
• Modelul anglo-saxon. Dezvoltat în Irlanda și Regatul Unit. Cu mai puține măsuri preventive și un model de asistență de ultimă instanță, ea direcționează cea mai mare sumă de subvenții către clasa muncitoare în vârstă de muncă și, într-o măsură mai mică, către pensii. Este considerată una dintre cele mai eficiente, după cea nordică, în reducerea sărăciei și combaterea șomajului.
• Modelul mediteranean. Proprietar al Greciei, Italiei, Spaniei și Portugaliei. Acest model a fost realizat mai târziu decât restul (între anii 70-80), și constă într-o investiție mai mare în pensii, cu cheltuieli de asistență socială foarte reduse, pentru un populatie care prezintă o mare segmentare socială și a căror activitate primește mai multă protecție decât a lor muncitorii.

Criza statului bunăstării

Spre sfârșitul secolului al XX-lea, statul bunăstării a intrat în criză și a fost înlocuit treptat de neoliberalismul. Acest nou model dezmembra sistemul anterior și liberaliza puternic societățile, mai ales în America Latina și lumea a treia.

Aceste modificări au fost propuse pentru a rezolva dificultățile de finanțare ale unui model de bunăstare prin privatizare, reducerea statului și a cheltuielilor publice, pentru a permite acțiunea „mâinii invizibile a pieței”.

Inițial, s-au făcut progrese imediate sub conducerea lui Ronald Reagan în Statele Unite și Margaret Thatcher în Anglia, pentru a numi doi dintre marii săi apărători. Cu toate acestea, efectele neoliberalismului au contrazis ceea ce era de așteptat pe termen lung.

Rezultatul acesteia a fost o creștere a datoriilor și generarea unei sărăciri mai mari a societății, în special în America Latină. Se estimează că rata de creștere economică mondială, care a fost de aproximativ 3% pe an între 1950 și 1973, a fost redusă ulterior (1973-2000) la mai puțin de 1,5% pe an.

În 2010, Fondul Monetar Internațional cifre publicate care, pentru mulți, demonstrează că efectele schimbării de model au produs o încetinire a creșterii economice mondiale, cu excepția notorie a continent asiatic, în special China.