• Ce este legea fiscală sau fiscală?
• Istoria dreptului fiscal sau fiscal
• Principii de drept fiscal sau fiscal
• Izvoarele dreptului fiscal sau fiscal
• Impozite
• Tipuri de taxe

Vă explicăm ce este dreptul fiscal sau fiscal, istoria, principiile și sursele acesteia. De asemenea, ce sunt taxele și ce tipuri există.

Legislația fiscală sau fiscală studiază regulile privind impozitele.

Ce este legea fiscală sau fiscală?

Dreptul fiscal sau dreptul fiscal este o ramură a dreptul financiar dedicat studiului de reguli care stabilesc și aplică taxe sau tributuri. Cu alte cuvinte, este vorba despre studiul puterii fiscale a Condiție, adică a mecanismelor sale de obținere a veniturilor pentru finanțarea cheltuielilor publice, adică a investițiilor publice în favoarea beneficiu comun.

În mod obișnuit, dreptul fiscal este interesat de aspectele materiale (fizice) sau procedurale (formale) contemplate în sistemul juridic al problemelor fiscale ale unei țări. De asemenea, se referă la setul de excepții, sancțiuni, protocoale și prevederi specifice prin care administrează în fiecare an obligația fiscală.

În acest sens, în dreptul fiscal se pot distinge două ramuri diferite, care sunt:

• Legea fiscală materială. Asta are grijă norme juridice care susțin disciplina fiscală a a naţiune.
• Legea fiscală formală. Că îl interesează seria de pași și norme pe care statul trebuie să le urmeze pentru a achita tributul.

Diferența dintre aceste două ramuri este flexibilă și nu este trasată strict, deoarece ambele fac parte din același cadru legal și legal.

Istoria dreptului fiscal sau fiscal

Din cele mai vechi timpuri, cel ființă umană a fost organizat în societăţilor orchestrată de a poate sa central. Acea putere era deținută de faraon, rege, marele preot sau, mai târziu, domnii feudali sau însăși Biserica Catolică.

În moduri diferite, fiecare a servit la organizarea politică, socială și economică a comunitate. De aceea, domnitorul a fost întotdeauna destinatarul tributelor sau impozitelor care se încasau, adesea în mod forțat și violent, de la masele de muncitorii.

În Egiptul antic, de exemplu, tributul adus faraonului era o obligație a cărei încălcare era aspru pedepsită. Mai târziu, în Imperiul Roman, tributul a fost consolidat formal și au apărut primele și primitive forme de drept fiscal.

După intrarea în modernitate și construcția republicilor democratice, laice și liberale ale Occidentului, tributul a trecut în mâinile statului, administrat de către guvern schimb. În prezent este format din capitalele, nu mai intră specii (loturi de producție) ca în cele mai vechi timpuri.

Principii de drept fiscal sau fiscal

Principiul uniformității presupune că cine câștigă cel mai mult plătește și mai mult.

Dreptul fiscal este guvernat de următoarele principii generale:

• Legalitate a tributului. Sub premisa nullum tributum sine lege, adică „nu există impozit fără lege”, acest principiu stabilește că impozitele nu pot fi emise decât de o putere legal constituită, adică înzestrată cu legitimitate și autorizare explicită din partea întregii societăți. În același mod, stabilește că niciun tribut nu poate fi stabilit în așa fel încât să încalce cel puțin lege.
• Caracterul obligatoriu al tributului. După cum sugerează și numele, acest principiu dictează că tributul este o obligație, din care nr cetăţean Obișnuit este scutit și nu depinde de dorința individului de a plăti. În acest sens, individului i se impune dorința colectivă, de a asigura respectarea legii. Excepțiile de la acest principiu vor fi prevăzute numai în legea care îl stabilește.
• Omagiu dreptății. Conform acestui principiu, toate persoanele care alcătuiesc societatea au obligația de a contribui la întreținerea acesteia, prin intermediul strategii impozitele pe care statul le dicta. O astfel de contribuție, totuși, trebuie să fie acordată în mod echitabil, ținând cont de acestea sursa de venit și capacitățile respective, astfel încât sarcina fiscală să fie distribuită uniform echitabil în întreaga societate.
• Uniformitatea tributului. Protejat de noțiunea de egalitate juridică, acest principiu permite o anumită „inegalitate fiscală” care necesită mai multe contribuții datorate aceluiași impozit celor care câștigă cel mai mult în cadrul unei societăți.
• Publicitate tribut. Acest principiu stabilește, în cuvinte simple, că materia fiscală trebuie să fie publică, adică să nu aibă loc pentru secrete sau pentru management privat, ci că totul trebuie făcut sub privirea deplină a celorlalți, pentru a minimiza marjele de corupţie și să asigure conformitatea cu principiile de mai sus.
• Omagiu certitudine. Conform acestui principiu, nu este suficient ca legea să creeze impozitul, ci trebuie să fie însoțită și de toate prevederile necesare pentru reglementarea, controlul și punerea în aplicare a acesteia, asigurându-se astfel că există cea mai mare siguranță posibilă în ceea ce privește funcționarea acesteia.
• Nicio confiscare a tributului. Acest principiu este stabilit pentru a se asigura că statul nu poate încerca, prin tribut, împotriva proprietate privată. De aceea dictează ca tributul plătit pentru un bun sau serviciu nu poate echivala cu toate bunurile sau serviciile, deoarece aceasta ar echivala cu confiscarea sa de către stat.
• Economie de colectare. Deși Statul este în măsură să creeze și să administreze impozite, conform acestui principiu nu o poate face decât în ​​scopul garantării propriei existențe și întreținere, nu în scop de îmbogățire de orice fel. Din acest motiv, nu va putea cere de la cetățeni mai mult decât ceea ce este strict necesar pentru a continua să funcționeze.

Izvoarele dreptului fiscal sau fiscal

Izvoarele dreptului fiscal sunt în general limitate la ceea ce este stabilit de Doctrină, adică la prevederile formale prevăzute în legi, regulamente, decrete, tratate internaționale și jurisprudenţă. Toate acestea în cadrul legal stabilit de Magna Carta sau Constituția Națională.

Impozite

Numim impozite sau tributuri la o serie de obligații bănești stabilite prin lege, prin care toți cetățenii contribuie la întreținerea Statului. Această obligație este stabilită prin lege în propriul sistem de drept.

Respectarea acestuia poate și trebuie exercitată de către Stat, împuternicit de lege însăși să exercite o pedeapsă proporțională în cazul în care un cetățean nu o respectă. Scopul acestor impozite este de a garanta posibilitatea existenței statului și a pactului social care prin legile și decrete garanții.

Tipuri de taxe

În linii mari, tributurile pot fi clasificate în:

• Impozite pe venit, profit și capital. Adică sume calculate din veniturile nesalariale ale cetățenilor.
• Contribuții la asigurările sociale. Sunt părți din salariul celor muncitorii care sunt destinate sistemului de securitate socială care există în țara dumneavoastră, pe care îl puteți avea în caz de urgență Sănătate sau sub forma unei pensii de pensie la momentul potrivit.
• Impozite pe muncă. Prin care Statul impozitează deţinătorii de mari Afaceri Y Afaceri.
• Impozite pe proprietate. Calculat în așa fel încât cei care dețin mai multe bunuri decât este strict necesar să contribuie proporțional la Stat.
• Impozite pe bunuri si servicii. Prin care statul primește o parte din bani destinată unei achiziții, închiriere sau operațiuni comerciale care se desfășoară.
• Alte taxe. Destinat să evalueze anumite condiții, evenimente sau companii.