Vă explicăm ce este claritatea în comunicare, într-un text și sensul general al acestuia. În plus, relația sa cu coerența.
Ce este claritatea?
Claritatea este calitatea clarității, adică starea lucrurilor care sunt corect și suficient iluminate. Prin urmare, claritatea este opusul întunericului și vine ca un cuvânt din vocea latină claritas, derivat la rândul său din clarus ("Sigur").
În cultura greco-romană, ca și în marea majoritate a civilizațiilor umane, lumina zilei și ceea ce era la vedere își aveau echivalentul, metaforic, în gând si idei, întrucât în ochiul minții le poți vedea mai mult sau mai puțin clar în funcție de cât de mult strălucește lumina rațiunii asupra unei persoane.
Astfel, viața și rațiunea umană erau legate de zi și lumină, în timp ce noaptea și întunericul aveau de-a face cu moartea, somnul și inconștiența. Din acest motiv, astăzi vorbim de claritate pentru a ne referi, de asemenea, la înțelegere.
De exemplu, întrebăm dacă ceva este „clar” sau „a fost clar” pentru a afla dacă interlocutorul nostru a înțeles pe deplin și cerem pe cineva să „vorbească clar” dacă observăm că nu pronunță foarte corect sau vorbește într-un mod dificil de înțeles. La fel, spunem că o instrucțiune „nu a fost foarte clară” atunci când nu a reușit să ne transmită ce ar trebui să facem sau ne-a lăsat cu prea multe îndoieli cu privire la asta.
Claritate în comunicare
Fiecare act de comunicare Constă în transmiterea a mesaj a unui punct (a transmiţător) altuia (a receptor), încercând să piardă cât mai puține informații pe parcurs. În acest sens, o comunicare apare clar atunci când semnificațiile sunt evidente, ușor de înțeles, mai ales când depinde de modul în care emițătorul își transmite mesajul.
Astfel, claritatea unui act de comunicare poate depinde de:
- Capacitatea expresivă a emițătorului: talentul său de a-și comunica mesajul într-un mod ușor de înțeles.
- În absența obstacole și zgomote în canal de comunicare, care poate întuneca (distorsiona, încurcă, face mai puțin de înțeles) sensul mesajului.
- Capacitatea adecvată a receptorului de a percepe mesajul și de a-l decoda corect. Este posibil ca un mesaj să fie foarte clar pentru emițător, dar nu și pentru ascultător, dacă acestuia din urmă îi lipsesc instrumentele pentru a-l înțelege pe deplin: stăpânirea limbii, terminologia adecvată etc.
Claritate într-un text
Se spune că a text Este clar când dvs citind iar interpretarea este relativ ușoară pentru cititorul mediu. Cu alte cuvinte, atunci când semnificațiile a ceea ce este scris sunt mai mult sau mai puțin evidente, iar cititorul nu trebuie să facă un efort mare pentru a le înțelege și decoda. Un text scris clar poate fi numit și: sincer, amabil, deschis, simplu, ușor etc.
Dimpotrivă, un text obscur este unul ale cărui semnificații nu sunt deloc evidente. Poate fi pentru că este scris într-un mod provocator, dificil pentru cititor, pentru că necesită multă atenție sau necesită o cunoştinţe foarte adânc în temă, sau pentru că este scrisă prost și sensul exact se pierde în ambiguitate, în îndoială.
De exemplu, unele texte filozofice pot fi provocatoare pentru cititorul obișnuit, deoarece manipularea lor limba este complicat, solicitant, uneori chiar confuz. Scrierile lui Jacques Derrida, Gilles Deleuze sau Jacques Lacan sunt adesea considerate „întunecate”, adică greu de interpretat corect.Dacă ne gândim că autorii săi nu mai trăiesc pentru a da explicații despre ea, lucrurile sunt mai complicate.
Un alt caz de texte „întunecate” pot fi textele religioase, scrise într-un mod ambiguu și misterios, tocmai pentru că trebuie interpretate în lumina unei doctrine specifice, și de obicei de către un preot sau inițiat.
Claritate și consecvență
De foarte multe ori, claritatea unui text depinde de el coerenţă, adică unirea corectă între părțile sale componente. Limbajul presupune nu numai să cunoaștem cuvintele potrivite, ci și să le rostim în ordinea corectă, puse împreună într-un mod coerent.
De exemplu, rugăciuni în spaniolă tind să prefere structura subiect–verb–predicat (SVP). Propozițiile scrise în acest fel sunt de obicei considerate mai clare, mai evidente decât cele guvernate de ordine diferite.
De exemplu: „Juan joacă fotbal cu frații săi” este o propoziție clară, cu puțin loc pentru ambiguitate pentru interpretare incorectă. Totuși, dacă îl asamblam într-un mod diferit, precum „Juan joacă fotbal cu frații lui”, vom observa că sensul este ascuns, deși nu am încălcat coerența propoziției.
Un al treilea caz, precum „frații săi joacă fotbal cu Juan”, am rupt coerența propoziției și am ascuns total sensul acesteia.
Același principiu se aplică textelor mai mari: de la unirea dintre ei paragrafe va determina cât de clar este sensul general al lecturii, chiar dacă fiecare paragraf în sine se dovedește a fi bine scris și de înțeles.