Explicăm ce sunt conjuncțiile subordonate, caracteristicile și funcțiile fiecărui tip și exemple în propoziții.
Ce sunt conjuncțiile subordonate?
În gramatică, cel conjuncţii sau link-uri Sunt tipul de cuvinte care servesc drept punte între alte elemente sintactice, cum ar fi propuneri, fraze sau cuvinte, legându-le și oferind coeziune la limba. Sunt cuvinte lipsite de sensul lexical propriu, adică au doar un sens gramatical, relațional în cadrul propoziției.
Conjuncțiile sunt cuvinte foarte comune și foarte prezente practic în toate Limbi care există. Ele joacă un rol vital în construirea unui vorbire ordonat și logic și poate fi clasificat în două tipuri principale:
- Conjuncții coordonatoare sau proprii, care permit legarea a două sau mai multe unități gramaticale interschimbabile, fără a le ierarhizare și fără a altera sensul comun, adică lăsându-le la același nivel sintactic.
- Conjuncții subordonate sau improprii, care prin legarea de unități gramaticale construiesc a ierarhie în care unul (principalul sau subordonatul) capătă o importanță sau relevanță mai mare pentru ceea ce s-a spus decât celălalt (secundar sau subordonat). Cu alte cuvinte, aceste legături construiesc relații de subordonare gramaticală.
Conjuncțiile subordonate sunt necesare pentru a construi propoziții subordonate, iar în general ele nu unesc de obicei cuvinte și fraze, la fel de mult ca propoziții sau propoziții întregi, fără ca acestea să se poată schimba între ele, așa cum este cazul conjuncțiilor coordonatoare. Aceasta din urmă se datorează faptului că există o ierarhie de propoziție, care stabilește că propoziția subordonată nu are sens în lipsa propoziției sale principale respective.
Tipuri de conjuncții subordonate
Luând în considerare tipul de relație pe care o introduc între propoziția principală și propoziția subordonată, conjuncțiile subordonate pot fi clasificate astfel:
- Conjuncții de subordonare cauzală. Cele care introduc un raport de cauzalitate între propoziţia principală şi propoziţia subordonată, adică care stabilesc în subordonată motivul sau consecinţa a ceea ce se spune în propoziţia principală. De exemplu, cazul „pentru că” din „Ieri nu m-am dus la curs pentru că m-am simțit rău”; sau cea de „de când” în „îți împrumut geaca, de când te văd rece”. Alte conjuncții de acest tip sunt „de când”, „de când”, „atunci” și așa mai departe.
- Conjuncții subordonate comparative. Cele care stabilesc o comparație de vreun fel între propoziția principală și subordonată. De exemplu, conjuncția „mai mult decât” în „Vorbești mai mult decât un perus!” sau și „like” în „Sora mea conduce ca un pilot de Formula 1”. Alte conjuncții de acest tip sunt „mai puțin decât”, „egal cu”, „mai rău decât”, „care”, „precum și așa mai departe.
- Conjuncții subordonate condiționate. Cele care stabilesc o relatie de conditionalitate intre propozitia principala si subordonata, adica ca una este indeplinita cand (si daca) cealalta este indeplinita. De exemplu, linkul „da” din „Poți câștiga premiul dacă continui să participi”, sau și „dar da” din „Nu îmi vine să gătesc, dar dacă ți-e foame o voi face”. Alte conjuncții de acest tip sunt: „cu condiția”, „cu condiția ca”, „cu condiția ca”, și așa mai departe.
- Conjuncții subordonatoare consecutive. Numiți și ilative, sunt acelea în care propoziția subordonată este dedusă sau derivată din ceea ce se spune în propoziția principală, sau invers. De exemplu, cazul „prin urmare” din „Nava pusese deja pe pânză, deci nu a existat întoarcere”; sau de la „astfel încât” în „Oamenii se înghesuiau în piață, ca să nu-l poată deosebi nimeni de mulțime”. Alte conjuncții ale cazului sunt: „deci”, „bine”, „deci”, „atât de mult”, „deci”, și așa mai departe.
- Conjuncții subordonatoare temporale. Sunt cele care exprimă o relație temporală între propoziția principală și propoziția subordonată, fie înainte, după, în același timp, etc. De exemplu, când folosim „când” în „Porumbeii au zburat din clădirile din apropiere, când împușcătura a bubuit în oraș”, sau și „de îndată ce” în „Poliția l-a oprit de îndată ce a reușit să-l identifice”. Alte conjuncții de acest tip sunt: „înainte”, „după”, „în timp ce”, „de fiecare dată” și așa mai departe.
- Conjuncții subordonatoare finale. Sunt acelea care, prin legarea propozițiilor principale și subordonate, creează un sentiment de scop, adică de scop, între cele două. De exemplu, când se folosește „astfel încât” în „Au adus bolnavul încărcat, pentru ca medicul să-l examineze”; sau „astfel încât” în „Compania și-a mărit personalul pentru a face treaba mai repede”. Alte conjuncții de acest tip sunt: „pentru”, „pentru ca”, „în vederea”, „cu vedere” și așa mai departe.
- Conjuncții subordonate concesive. Sunt acelea în care o obiecție la propoziția principală se exprimă în subordonată, dar care în același timp nu împiedică acțiunea. Cu alte cuvinte, sunt folosite pentru a acorda, pentru a fi de acord cu ceea ce se propune sau pentru a accepta ceea ce se propune. De exemplu, când folosim „pentru mai mult decât” în „Sunt hotărât să te ajut, chiar dacă nu suntem prieteni”, sau și „deși” în „Îmi vor da postul, chiar dacă există candidați mai buni ”. Alte conjuncții în acest caz sunt: „chiar și când”, „în ciuda” sau „deși”, printre altele.