- Ce este bomba atomică?
- Cum funcționează o bombă atomică?
- Cine a inventat bomba atomică?
- Bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki
Vă explicăm ce este bomba atomică, tipurile ei, invenția și cum funcționează. De asemenea, bombele de la Hiroshima și Nagasaki.
Ce este bomba atomică?
Bomba atomică, numită și arme nucleare, este un tip de dispozitiv exploziv care funcționează pe baza reacțiilor nucleare în lanț. Este folosit, ca toate armele de această dimensiune, în scopuri strict militare.
Aceste tipuri de bombe sunt cele mai distructive și mai letale dispozitive inventate vreodată de către umanitatea. Sunt clasificate drept arme de distrugere în masă, a căror utilizare este astăzi supusă unor convenții stricte și protocoale internaţional
O bombă atomică poate varia atât în ceea ce privește capacitatea distructivă, cât și în materialele din care este fabricată, care sunt supuse unui reacție exotermă foarte violent, dar la detonare generează de obicei un nor gigantic de fum în formă de ciupercă, foarte recunoscut.
Doar două bombe atomice au fost aruncate asupra țintelor civile din istorie. Rezultatul său a fost catastrofal în ceea ce privește moarte, distrugere și efecte reziduale.
Acestea din urmă se datorează faptului că aceste tipuri de bombe nu numai că produc un impact imediat, ci și împrăștie elemente atomice instabile (adică material radioactiv) peste tot. Astfel, ele modifică permanent biochimie al fiinte vii în jur, din cauza otrăvirii radioactive.
După componentele lor și modul lor de funcționare, bombele atomice pot fi de următoarele tipuri:
- Bombă cu uraniu. Primul tip de bombă atomică inventat, în timpul al Doilea Război Mondial, este compus din izotopi fisionali (adică spargibili prin procedee fizice specifice) ai a element chimic numit uraniu (U), precum U235. De acest tip au fost bombele aruncate asupra Hiroshima și Nagasaki, echivalent cu sute de tone de TNT care explodau la unison.
- Bombă cu plutoniu. Dotat cu a proiecta Mai complexă decât uraniul, această versiune a bombei folosește o cantitate de plutoniu (Pu) de mărimea unei mingi de tenis, înconjurată de explozivi plastici puternici care, atunci când sunt detonate, comprimă metal de dimensiunea unei bille, producând astfel o reacție necontrolată de fisiune nucleară care distruge tot ce se află în vecinătatea ei și eliberează cantități uriașe de radiații ionizante.
- Bombă cu hidrogen. Denumită și bombă H, bombă de fuziune sau bombă termonucleară, se deosebește de celelalte prin faptul că folosește principiul fizic opus: în loc să fisioneze elemente grele, fuzionează elemente ușoare precum hidrogenul (H). Pentru aceasta, este necesar să existe izotopi specifici acestui element, precum deuteriul (2H) sau tritiul (3H), care sunt supuși energiei inițiale a unei bombe atomice de fisiune mai mică, producând astfel reacția în lanț care fuzionează nucleele de hidrogen, eliberând porțiuni mari de Energie si de căldură. Cu acest tip de pompă se poate realiza pentru o clipă temperaturile la fel de înalt ca miezul Soare (15 milioane de grade Celsius).
- Bombă de neutroni. Bombele cu neutroni, cunoscute sub numele de bombe N sau bombe cu radiație directă crescută, sunt derivate din aceeași bombă cu H sau hidrogen, provocând o reacție inițială de fisiune mai scăzută (reacția primară) și o fuziune mai mare a elementelor (reacția secundară). Aceasta are ca rezultat o bombă care produce distrugeri fizice scăzute, dar de până la șapte ori mai multă radioactivitate într-o perioadă scurtă de timp. vreme, decât cea mai puternică bombă cu hidrogen. Aceasta înseamnă că este mult mai letal pentru fiinte vii.
Cum funcționează o bombă atomică?
Bombele atomice sunt guvernate de principiile reacției atomice, adică de legile lui fizic privind comportamentul nucleelor atomice.
Sensul său general este de a declanșa o reacție în lanț care afectează toți atomii materialului combustibil, eliberând astfel în foarte puține secunde o cantitate enormă de energie, produs al transformării unui atom în altele.
Acest lucru se poate întâmpla în două moduri, pe care le-am uitat deja la început:
- Fiziunea nucleară. Este vorba, simplu spus, de spargerea nucleului atomului, mai ales a celor din materiale grele, care au nuclee voluminoase pline de energie. Acest lucru se realizează prin bombardarea lor cu neutroni liberi, pentru a destabiliza compoziția nucleară și a favoriza ruptura nucleului, generând atomi instabili care inițiază un proces îndelungat de dezintegrare, până când devin elemente stabile precum conduce.
- Fuziune nucleară. În acest caz vorbim despre procesul împotriva fisiunii, care constă deci în unirea a două nuclee atomice pentru a forma unul nou, mai mare și mai greu, din două elemente ușoare. Acest proces eliberează mult mai multă energie decât fisiunea și este același lucru care are loc în interiorul stele, care sunt, văzute astfel, explozii nucleare uriașe în spaţiu. De remarcat, totuși, că fuziunea nucleară nu a fost gestionată cu aceeași capacitate ca fisiunea, nici în bombe și nici în reactoare atomice, astfel că bombele de fuziune sunt de fapt bombe de fisiune/fuziune, deoarece necesită o explozie inițială ca declanșator pentru fuziunea.
În orice caz, bombele atomice depind de o reacție în lanț, în care un atom reacționează și eliberează energie și neutroni liber care poate face atomul vecin să reacționeze, care repetă operația și așa mai departe, din ce în ce mai rapid și mai masiv.
Cine a inventat bomba atomică?
Ca multe alte mari (și teribile) invenții ale umanității, bomba atomică nu are un singur autor, ci este rezultatul unei serii diverse de eforturi și cercetare. Multe dintre ele au avut loc în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).
Cu toate acestea, doi fizicieni teoreticieni, unul german și unul american, sunt adesea numiți drept minți: Albert Einstein (1879-1955) și Robert Oppenheimer (1904-1967).
Autor celebru al fizicii relativiste, Einstein a pus bazele teoretice pentru ceea ce a dus mai târziu la bomba atomică, cu Teoria relativitatii Special, publicat în 1905, și mai ales cu binecunoscuta sa formulă de E = m.c2, adică că energia este egală cu masa de viteza luminii pătrat.
Această formulă a permis isprava de a transforma masa în energie și energia în masă, ceea ce este practic ceea ce se întâmplă în reacțiile la bombe nucleare: un atom este „rupt” și o parte din el însuși este convertită în energie liberă.
Mai târziu, în același secol al XX-lea, diferiți fizicieni din Germania nazistă și-au cultivat cunoștințele despre nucleele atomice. Printre aceștia s-au numărat și fizicianul Niels Bohr, care a conceput teoretic fisiunea nucleară, precum și Otto Hans și Lise Meitner, care au dezvoltat bombardarea nucleelor atomice cu neutroni, căutând să descopere elemente mai grele decât uraniul.
Mulți dintre acești oameni de știință au fost nevoiți să-și părăsească țara, fiind evrei de descendență. Deci asta cunoştinţe a ajuns în Statele Unite, unde alți oameni de știință precum Enrico Fermi, Richard Feynman și John von Neumann au putut contribui și ei la așa-numitul Proiect Manhattan: încercarea americană de a dezvolta o bombă atomică înaintea naziștilor.
Proiectul Manhattan a fost condus, tocmai, de una dintre cele mai privilegiate minți științifice din Statele Unite: Robert Oppenheimer. A fost situat în deșertul Los Alamos, în New Mexico, unde la 16 iulie 1945 a fost detonată prima bombă atomică din istoria omenirii, sub numele de cod de gadget ("artefact").
Se spune că Oppenheimer însuși, realizând ceea ce au realizat, și-a amintit versuri din cartea sfântă a hinduism, cel Bhagavad-guita: „Acum devin moartea, distrugătorul lumilor”.
Bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki
În Hiroshima, domul Genbaku este păstrat în ruine ca monument.Singurele bombe atomice aruncate populatiilor civilii erau cei pe care guvernul Statelor Unite i-a aruncat asupra orase Hiroshima și Nagasaki la 6 și, respectiv, 9 august 1945.
Supranumite „Little Boy” și „Fat Man”, aceste bombe au ucis instantaneu 140.000 și 80.000 de oameni în fiecare oraș, dintre care 15% până la 20% s-au datorat intoxicațiilor radioactive, care au lăsat și sechele genetice ereditare în populație.
Bombardamentul era menit să forțeze guvern Japonezii să se predea necondiționat, după înfrângerea aliaților lor germani și italieni.
Guvernul Statelor Unite a decis să atace populațiile civile, pentru a economisi costurile propriilor vieți umane care ar însemna lupta împotriva Japoniei pe frontul Pacificului, în ceea ce fusese deja un război crud și costisitor pentru toată lumea. Justificată sau nu, SUA este până acum singura țară care a aruncat o armă nucleară asupra populațiilor inamice.