• Ce este participarea cetățenilor?
• Importanța participării cetățenilor
• Mecanisme de participare a cetățenilor
• Exemple de participare a cetățenilor

Vă explicăm ce este participarea cetățenilor, mecanismele acesteia și de ce este importantă. De asemenea, exemple din istoria recentă.

Participarea cetățenilor permite guvernului să cunoască voința populară.

Ce este participarea cetățenilor?

În politică Y Management public, participarea socială sau participarea cetățenească este intervenția activă a cetățeniei organizate în luarea deciziilor și gestionarea resurselor publice și a altor chestiuni care au un impact asupra propriei vieți. Aceasta se realizează în conformitate cu Condiție, prin mecanisme democratice care colectează vocea populară și o fac cunoscută nivelurilor respective ale guvern.

Este un drept legitim al locuitorilor din a naţiune democratic, care poate fi însă abordat din perspective teoretice foarte diferite. Dar, în general, este legat atât de controlul managementului public, cât și de responsabilitate pe luarea deciziilor politici.

Aceasta înseamnă că, cu cât cetățenii sunt mai implicați și activi în exercitarea puterii politice, cu atât vor avea cote mai mari de control asupra modului în care aceasta din urmă este exercitată, și cu cât vor avea o responsabilitate mai mare în luarea deciziilor în acest sens.

Pentru participarea cetățenilor este esențial ca cetățenii să fie organizați, informați și angajați în îmbunătățirea lor, chiar opusul a ceea ce este cunoscut în mod tradițional sub numele de abstenționism, adică ca apatie și dezinteres politic față de funcționarea societate.

Cetăţeniile apatice sunt rareori implicate în conducerea lor democrații, și sunt propice pentru creșterea corupţie, cel autoritarism iar separarea exerciţiului de politică a nevoilor reale ale cetăţenii.

Importanța participării cetățenilor

Participarea cetățenească este esențială atunci când vine vorba de promovarea responsabilității în exercitarea politicii, atât din partea aleșilor de a acționa după vocea poporului, cât și din partea acestuia din urmă, care își exprimă deciziile prin vot prin consultări, referendumuri sau alegeri.

De fapt, guvernele cu participare redusă sau deloc cetățenească pot acționa liber, pot suferi corupție cu impunitate sau își pot îndepărta politicile de nevoile reale ale oamenilor, ceea ce duce adesea la guverne fără succes, incapabile să ofere bunăstare oamenilor.

Organizarea și participarea cetățenilor este esențială pentru îmbunătățirea relației dintre cetățeni și liderii guvernului, legitimarea acțiunii acestora din urmă și consolidarea exercițiului democratic și republican, reducerea ratei corupției (și impunitate) și asigurarea conformității cu Drepturile omului.

Mecanisme de participare a cetățenilor

În general, conceptul de participare cetățenească este asociat cu ideea de democrație directă, în care oamenii joacă un rol activ în luarea deciziilor publice, fie prin consultări publice, fie prin formarea de organizații și consilii cetățenești. față de organismele publice. În general, aceasta înseamnă că cetățenii au acces la următoarele mecanisme de participare:

• Inițiative ale lege sau inițiative populare, care sunt propuneri formale pentru punerea în aplicare sau abrogarea reguli, măsuri sau legi pe care cetățenii le pot face reprezentanților lor în fața putere legislativă, adică adjuncților lor.
• Referendumele. Un referendum este o consultare populară care se desfășoară prin vot, cu scopul ca poporul să aprobe sau să respingă un text legal, cum ar fi reguli sau legi.
• Plebiscite. Consultații directe cu cetățenii cu privire la o problemă de mare importanță pentru viața publică.

Exemple de participare a cetățenilor

În 1988, participarea cetățenilor a definit sfârșitul guvernului Pinochet.

Câteva exemple de participare cetățenească sunt:

• În orașul argentinian Rosario, guvernul a propus ca parte a unui Plan cuprinzător de mobilitate interzicerea totală a mașinilor de a intra în centrul orașului. Cetăţenii nemulţumiţi s-au organizat pentru a respinge prin vot popular această propunere, care în final nu a fost inclusă în Planul definitiv.
• La sfârșitul dictaturii militare conduse de Augusto Pinochet în Chile, în 1988 a avut loc un plebiscit național, în care cetățenii au fost consultați dacă liderul militar trebuie sau nu să continue la putere până în 1997. În ciuda climatului de persecuție care a existat și investirea resurselor publice în campania pentru „Da”, cetățenii organizați s-au exprimat în masă pentru „Nu”, câștigând cu 54,71% din voturi.
• În Argentina, în timpul Revoluției Eliberatoare din 1957, junta militară de guvernământ a abrogat actuala Constituție și și-a propus să o reformeze pe cea anterioară după bunul plac. Pentru aceasta au fost convocate alegeri, interzicând participarea peronismului, ai cărui militanți au decis să voteze în alb, obținând majoritatea voturilor nule cu 25% din totalul voturilor și demonstrând nelegitimitatea oricărei încercări de schimbare constituțională din partea guvernanților. . .