Vă explicăm ce este lăcomia, diverse exemple și diferențele ei cu lăcomia. De asemenea, care sunt celelalte păcate de moarte.
Ce este lăcomia?
Lăcomia este dorința incontrolabilă și dezordonată de a acumula bunuri, bogății sau obiecte de valoare, dincolo de nevoi minime de supraviețuire, cu singura intenție de a le prețui pentru sine. Este considerată, așadar, o formă de egoism, mai mult sau mai puțin echivalentă cu lăcomia.
Este posibil să înțelegem lăcomia din perspectivă seculară și psihologică, sau și din perspectivă religioasă și culturală, dar în ambele cazuri termenul are o conotație negativă legată de dorința nesățioasă de a avea ceva care era deja prezent la origine, întrucât provine din latină avere, „Dorință” sau „poftă”.
De fapt, pentru psihologie, lăcomia este incapacitatea de a controla sau limita formularea dorinţelor, în ciuda faptului că nevoile de bază care le motivează sunt deja satisfăcute. Acest tip de comportament duce la tezaurizare și tezaurizare, prezente în tulburări psihologice precum dispozofobia (sindromul tezaurizării compulsive) sau tulburarea obsesiv-compulsivă (sindromul Diogenes).
În schimb, dintr-o perspectivă morală, lăcomia este înțeleasă ca a egoism excesivă și o greșeală capabilă să genereze alte rele, cum ar fi neloialitatea, trădarea pentru câștig personal, corupţie și chiar și acțiuni condamnate legal, cum ar fi furtul, frauda și atacul.
Catolicismul, de exemplu, îl înțelege ca a viciu capital contrar virtute de generozitate, și foarte aproape de păcat muritor de lăcomie. Budiștii, la rândul lor, îl înțeleg ca pe o legătură greșită între material și fericire.
În tradiția occidentală, lăcomia a fost adesea descrisă cu imaginea unui lup flămând sau a unei femei care se îndepărtează de cornua abundenței. În imaginarul biblic este reprezentat sub numele de mamona, un cuvânt aramaic care însemna „bogăție”, și era asociat cu regele Midas din mitologia greacă, a cărui atingere făcea totul aur.
În imaginarul modern, pe de altă parte, lăcomia era asociată cu ideea cămătarului (adesea de origine evreiască, deci era obișnuită printre acuzațiile antisemite), a cămătarului și, mai târziu, a magnatului sau miliardarului, a cărui singură iubire rezidă în bani, ca personajul din Ebenezer Scrooge Povestea de Crăciun de Charles Dickens (1812-1870).
Exemple de lăcomie
Lăcomia se poate manifesta în multe moduri foarte diferite, care au în comun dorința ireprimabilă de a acumula bunuri sau posesiuni sau dragostea excesivă pentru acestea, cum ar fi:
- Refuzul de a-i ajuta pe alții aflați în dificultate având mijloacele necesare pentru a face acest lucru și fără a implica un mare sacrificiu personal.
- Tezaurizarea de bunuri sau produse care sunt la mare căutare, cu mult peste satisfacerea nevoilor personale și indiferent dacă alții rămân fără acces la acestea.
- Adunarea banilor și refuzul de a-i cheltui pentru bucuria vieții, pentru obținerea de lucruri sau experiențe, mulțumindu-te doar să-ți vezi averea crescând.
- Permițând altora să sufere nenorociri ireparabile pentru a nu pierde o mică parte din ceea ce ai, chiar dacă sacrificiul personal ar fi nesemnificativ în comparație cu pagubele pe care ceilalți le vor suferi.
Lăcomia și lăcomia
Lăcomia și lăcomia sunt concepte foarte asemănătoare, deoarece ambele au de-a face cu dorința și ambiția excesivă. Cu toate acestea, nu sunt noțiuni interschimbabile: în timp ce lăcomia are de-a face cu dorința de a acumula și de a păstra ceea ce este acumulat, lăcomia, pe de altă parte, este înțeleasă ca o formă de ambiție de neoprit.
Adică lăcomia este o dorință de bogăție exagerată și imposibil de satisfăcut, care nu are nimic de-a face cu mijloacele de existență sau cu nevoile de bază ale unui individ. Cu alte cuvinte, lăcomia este dragostea de bogăție de dragul ei.
Spre deosebire de lăcomia, ţinută în crezul catolic de un viciu - deşi grav - lăcomia constituie un păcat capital sau păcat de moarte, adică unul dintre cele mai grave păcate contemplate de morala creştină. Cu toate acestea, distincția dintre lăcomie și lăcomie este adesea trecută cu vederea.
Alte păcate de moarte
În afară de lăcomie sau lăcomie, cele șapte păcate capitale ale doctrinei catolice sunt:
- The mândrie, înțeles ca a se crede mai mult decât pe ceilalți, adică o iubire exagerată față de sine. Acesta este considerat cel mai grav dintre păcatele capitale, fiind originalul sau cel care naște pe toate celelalte.
- The mergi la, descris ca un sentiment incontrolabil de furie sau furie, care duce adesea la ură și intoleranţă.
- The invidie, înțeles ca dorința ireprimabilă și nesănătoasă pentru ceea ce au alții și ceea ce îi lipsește cuiva, fie că este ceva fizic, mental, emoțional sau de orice altă natură. Invidioșii, lipsiți de ceea ce are altul, se bucură în cazul în care îl pierde, celebrând nenorocirea altora ca pe propriul triumf și uneori chiar provocând-o cu propria lor mână.
- The pofta, înțeleasă ca o dorință trupească de neoprit și imposibil de satisfăcut, adică o dorință sexuală sau erotică de neoprit, care nu respectă limite și nici nu se supune conștiinței. După cum este descris de Dante Alighieri (1265-1321) în a lui Comedie divină (scris între 1304 și 1321), poftitorii iubesc atât de mult pe alții încât Îl pun pe Dumnezeu pe locul doi.
- The lăcomie, identificat cu consumul excesiv de alimente si bauturi, fara a fi legat de satisfacerea foamei si setei. Acesta este păcatul băutorilor, al lacomilor și, de asemenea, al dependenților de droguri.
- The lene, înțeles ca incapacitatea de a-și prelua controlul pe propria persoană existenţă, adică ca neglijarea obligaţiilor şi responsabilități indiferent de consecinte, neconsiderarea si totodata lenea.