• Ce este o analogie?
• Tipuri de analogie
• Exemple de analogii
• Argument prin analogie
• Analogie în drept
• Analogie în biologie

Explicăm ce este analogia, utilizarea ei în argumentare, clasificare și exemple. De asemenea, analogie în drept și biologie.

Metafora oii negre propune o analogie între un grup uman și o turmă.

Ce este o analogie?

Analogia este un fel de raţionament sau mecanismul expresiv al limba. Constă în compararea sau relaţionarea diferitelor referinţe: obiecte, motive sau idei, pentru a evidenţia caracteristici generale şi particulare comune, pentru a justifica existenţa unei proprietăţi într-una dintre ele.

Aceasta înseamnă, mai ușor de spus, că o analogie este o formă de comparaţie a unui referent cu altul sau altele asemanatoare, dar nu identice, pentru a putea atribui unele caracteristici determinate de a stabilit. Termenul provine din greaca veche Ana-, „Reiterare” și logos, „Cuvânt” sau „gând”.

Raționamentul analogiei poate fi reprezentat printr-o formulă generală care ar fi „A este la B așa cum C este la D”. The metaforă, comparație, omologie și comparație sunt figuri retorice care pot fi considerate analogii.

Analogia ca procedură este utilizată în mod obișnuit în diferite zone ale gând, din limba si logică formală, până la dreapta, cel filozofie și zone chiar mai specifice, cum ar fi biologie, unde evenimentele specifice sunt desemnate cu același termen.

Tipuri de analogie

Analogiile pot fi clasificate în funcție de funcționarea lor logică internă, după cum urmează:

• Analogie simetrică. Cele în care referenții comparați pot fi schimbați fără a modifica relațiile dintre ei. Adică, în care A, B, C și D sunt interschimbabile pentru că relația rămâne aceeași.
• Analogie asimetrică. Cele în care referenții comparați nu pot fi schimbați, întrucât ordinea lor de apariție desemnează o relație anume. Adică, A este la B, la fel ca C la D, și nu B este la A, așa cum C la D.
• Analogie cauza-efect. Cunoscute și sub denumirea de analogii de asociere, ele presupun o legătură specifică, de cauzalitate, între referenți. Adică A provoacă B, așa cum C provoacă D.
• Analogie prin reciprocitate. Implică, în relația dintre referenți, o nevoie strictă și reciprocă între ei, adică pentru ca unul să existe, celălalt trebuie să existe, reciproc. Adică, A necesită absolut B, așa cum D necesită absolut C.
• Analogia de clasificare. Cele care funcționează pe baza reunirii, în același set de lucruri, a referenților legați. Adică, A și B sunt în aceeași mulțime, la fel cum B și C sunt într-o mulțime similară.
• Analogie comparativă. Cele care, la compararea referințelor, caută să evidențieze o proprietate perceptibilă. Ei tind să folosească legături și comparații („ca”, „cum ar fi”, „în același mod ca”, etc.). Adică, A este într-un asemenea fel, la fel ca și B.
• Analogie matematică. Cele care există doar între cifre, elemente numerice și proporții matematice, în condițiile în care referenții pot avea valori inegale.

Exemple de analogii

Analogia face posibilă compararea sentimentelor de vinovăție cu o povară grea.

Iată câteva exemple de analogii lingvistice:

• Aripile sunt pentru picioare ceea ce păsările sunt pentru oameni.
• Șoferul este la mașină ca pilot la avion și mașinist la locotomora.
• Un pictor pictează un tablou așa cum compune un poet a poem.
• The Soare este el alimente al plantelor.
• Piatra este grea ca o conștiință vinovată.
• Noaptea era întunecată ca și moartea.
• Suntem războinicii spartani ai acestui club citind.
• Mary este Margaret Thatcher a iubirii.

Argument prin analogie

Deși până acum am văzut analogia ca o figură retorică, adică o utilizare particulară a limbajului pentru a ajunge la niveluri expresive mai înalte, este și adevărat că există un tip de raționament analogic, care constă în trecerea de la cunoscut la necunoscut prin a unei comparaţii între referenţi.

Acest lucru dă naștere la patru forme argumentative (principale) bazate pe principiul analogiei:

• Interpolare. Se bazează pe evaluarea tuturor situațiilor posibile ale unui scenariu presupus sau imaginar și a repercusiunilor fiecăruia, iar apoi se transferă la situația analizată. De exemplu, să presupunem că un bărbat are doi potențiali iubiți și refuză să se hotărască asupra fiecaruia. Atunci un prieten îl sfătuiește și îi spune „cine prăjește doi iepuri, unul se arde”. Situația imaginară servește atunci la gândirea pe cea reală.
• Extrapolarea. Această procedură este utilizată pe scară largă în rezoluția Probleme și în predare, deoarece face parte din Metodă științifică. Constă în a pleca de la ipoteza că elementele unui scenariu vor continua să apară în viitor, permițându-ne astfel să presupunem un nou set de reguli care ne-ar permite, dacă este adevărat, să ajungem la o nouă concluzie. De exemplu, să presupunem că o persoană este indecisă cu privire la cine să voteze între doi candidați. Un prieten o sfătuiește și o cere să-și imagineze ce s-ar întâmpla dacă candidatul A câștigă și apoi ce s-ar întâmpla dacă candidatul B câștigă. Din ambele scenarii extrag împreună concluzii altele noi care servesc la determinarea votului.
• Reducere la absurd. Numele său provine din latină Reducere ad absurdum și servește la demonstrarea validității propozițiilor categorice. Constă în asumarea negării ipotetice a validității premisei, iar apoi obținerea prin inferențe logice a unei concluzii ilogice sau eronate. De exemplu, să presupunem că un copil crede asta Pământ este plat, iar profesorul lui îl ajută să demonstreze că nu este. Pentru a face acest lucru, el vă cere să presupuneți că Pământul nu este rotund și cum, prin urmare, ar fi posibil să ajungeți la margine sau ar fi posibil să observați Soarele din orice punct al planetă. Dându-și seama de absurditatea acestor consecințe logice, copilul trebuie să accepte că Pământul este mai probabil să fie rotund.
• Modelare. Deosebit de importantă pentru Metoda științifică, modelarea constă, după cum sugerează și numele, în elaborarea unui model ipotetic al realitate, ale căror rezultate pot fi analoge realității, adică pot fi gândite în termeni analogi realității. Acest lucru, de exemplu, se întâmplă cu modelele matematice de comportament economic, care încearcă să prezică fluctuațiile de pe piața mondială sau în anumite valute.

Analogie în drept

În diverse ramuri ale dreptului analogia joacă un rol important în argumentarea rezolvării unei dileme. În altele, însă, precum Drept penal, analogiile sunt interzise prin Principiul lui legalitate, care dictează că „nu există crima fără rușine lege anterior".

În orice caz, analogia în lege presupune că trebuie să existe o asemănare între cazurile prevăzute și cele neprevăzute, pentru a evita o diferență radicală între cele două, întrucât legea trebuie aplicată fără lacune legale.

Aceasta înseamnă că, având în vedere un caz trecut care a fost rezolvat într-un fel, același verdict ar putea fi aplicat unui nou caz diferit, cu condiția ca acestea să fie suficient de asemănătoare.

Analogie în biologie

În domeniul biologie si in special cel evoluţie, este cunoscută ca o analogie cu similitudinea superficială dintre două sau mai multe structuri organice care prezintă totuși origini diferite. Adică împărtășesc trăsături esențiale, dar nu provin dintr-o origine comună imediată.

Un exemplu sunt aripile lui a fluture, un liliac și o pasăre, deoarece în toate cele trei cazuri servesc la zbor, dar au apărut în momente de evoluție radical diferite. Astfel, aceste organisme au toate aripi, dar din acest motiv nu sunt înrudite evolutiv și nici nu pot fi grupate în acest fel.