Vă explicăm ce este o prosopopee sau personificare ca figură stilistică, caracteristicile sale și diverse exemple.
Ce este prosopopeea?
În retorică Y literatură, prosopopeia sau personificarea este o figură stilistică care constă în atribuirea unor proprietăți umane unui referent căruia îi lipsește în mod obișnuit, precum un animal, o plantă sau un obiect, fie el concret sau abstract. Aceste proprietăți umane se pot referi la vorbire, cântec, sentiment sau gândire sau orice altă condiție care le conferă caracteristicile unui persoană.
Personificarea este a resursă foarte frecvente în diferite domenii, în special în cel literar, pentru copii sau oratorie. Se mai numește și metaforă ontologică (adică se referă la ființă).
Numele său provine din greacă prossopon (compus de pro, „Înainte” și opoziţie, „Face”), care era numele măștilor folosite de actorii din tragedie clasice, și cu care în unele cazuri ar putea interpreta în acest fel zei, animale sau destinul însuși.
În acest fel, ar fi opusul animalizării (atribuirea trăsăturilor animalelor) sau reificării (atribuirea trăsăturilor lucrurilor). Prosopopoeia se mai numește discursuri, textele sau discursuri care sunt bombastice, inutil de solemne sau excesiv de retorice.
Caracteristicile prosopopeei
Prosopopeia se caracterizează prin:
- Este format dintr-un tip de metaforă și/sau procedură stilistică, întrucât îndeplinește funcția de a ilustra mai bine ceea ce s-a spus sau de a-l exprima în termeni mai estetici.
- Atribute unui animal sau referent neînsuflețit (chiar dacă este abstract sau imaginar) acțiuni sau caracteristici ale unei persoane.
- Este comun în fabule, povești pentru copii, texte literare sau metaforic, iar în limba vorbit.
Exemple de prosopopee
Iată câteva exemple de personificare:
- Mai târziu, iarna i-a bătut la ușă.
- „Mâncați-o”, i-a spus șarpele Evei.
- În noaptea aceea, vântul i-a șoptit la ureche.
- Orele au durat până la întoarcerea mamei lui.
- Toamna copacii sunt dezbrăcați de frunziș.
- Viorile plângeau, în timp ce toba tușa.
- O, soartă crudă, mă condamni!
- Orașul era nobil și impunător.
- Lalelele s-au înclinat în timp ce trecea, ca într-o plecăciune.
- Luna și-a aruncat ochiul orb peste lanțul muntos.
- Soldaților, libertatea ne așteaptă și datoria ne cheamă!
- Nu mă pune să vorbesc, vin dulce, trebuie să păstrez acest secret!
- Trâmbițele l-au aplaudat pe câștigătorul concursului.