drepturi fundamentale

Lege

2022

Vă explicăm care sunt drepturile fundamentale și în ce constă fiecare. În plus, drepturile omului și garanțiile individuale.

Nicio autoritate nu poate încălca drepturile fundamentale.

Care sunt drepturile fundamentale?

Drepturile fundamentale sau drepturile constituționale sunt ansamblul de drepturi care sunt considerate „protejate” sau „esențiale”, datorită legăturii lor cu demnitate uman sau cu principiile fondatoare ale naţiune. Ele coincid în cea mai mare parte cu așa-numitele drepturile omului, dar ele constituie o categorie juridică separată.

În cadrul legal al a legislație specifice, adică într-o Constituție sau Magna Carta, drepturile fundamentale au un statut diferențiat și protejat care împiedică orice autoritate sau instituție să le contravină cu impunitate, întrucât sunt inalienabile, irevocabile și netransmisibile.

În multe cazuri, aceste tipuri de drepturi sunt cunoscute ca drepturi de primă generație. Pe de altă parte, modul de protejare a acestora, procedurile care o fac și mecanismele care sunt puse în aplicare în cazul în care sunt încălcate, pot diferi substanțial de unul. Condiție la altul, în funcție de ordonarea Lege publica în Constituția sa.

care sunt drepturile mele fundamentale?

Drepturile considerate fundamentale pot varia foarte mult în funcție de ordinea juridică, adică în funcție de fiecare țară. Cu toate acestea, o listă a celor mai relevante și frecvente ar include următoarele:

  • Dreptul la autodeterminare. Care constă din libertate popoarelor să-şi aleagă pe ale lor suveranitate și statutul politic, fără implicarea unor agenți străini de niciun fel.
  • Dreptul la libertate. Asta interzice orice tip de maltratare care îl împiedică pe individ să dispună de el însuși după bunul plac, cum ar fi robie, constrângere politică, discriminare, etc.
  • Dreptul la un proces echitabil. Acordă toate cetăţenii garanția de a fi judecat așa cum este stabilită de lege, indiferent de cazul tău, crima sau condiție, care include dreptul la reprezentare legală, la legitimă apărare, de a nu se autoincrimina, de a fi tratat cu demnitate, printre altele.
  • Dreptul la libera circulatie. Înseamnă că orice individ se poate mobiliza legal și corect prin intermediul teritoriu naţional după bunul plac, fără a fi nevoie de aprobarea terţilor şi fără ca cineva să poată împiedica acest lucru. Acest drept, însă, se pierde atunci când persoana a fost găsită vinovat de o infracțiune care merită încarcerare.
  • Dreptul de a exprimare liberă. Permite cetățenilor să-și exprime liber opinia oral, în scris sau prin orice mijloc, fără a suferi persecuții din partea statului sau a oricui, atâta timp cât nu contravine niciunui drept fundamental al terților.
  • Dreptul la libertate gând. Implică faptul că nimeni nu poate fi pedepsit pentru că are cutare sau cutare părere cu privire la o problemă sau pentru că a fost membru al armatei în cauza politică legală pe care o consideră.
  • Dreptul la libertatea de cult. Acordă libertate religioasă cetățenilor, care pot să mărturisească credința pe placul lor, să schimbe biserica sau să își practice riturile respective, atâta timp cât se află în cadrul legalitate.
  • Dreptul la concentrare pașnică. Înseamnă că persoane unei țări se pot întâlni pentru a protesta, a gândi, a dezbate sau a-și face simțită opinia politică în mod liber, fără a fi controlate de stat și fără ca cineva să le împiedice, atâta timp cât concentrarea respectivă este în scopuri pașnice.
  • Dreptul la liberă asociere. Garantează indivizilor libertatea de a se asocia social, economic și politic cu oricine preferă, întotdeauna în cadrul legii, și de a întreprinde inițiativele sociale sau profesionale pe care le consideră cele mai bune.

Diferența dintre drepturile omului și drepturile fundamentale

În multe cazuri, drepturile omului și drepturile fundamentale pot coincide exact, adică pot fi aceleași. Dar diferența esențială dintre unul și celălalt ține de cadrul legal care le reglementează.

Astfel, drepturile omului constituie un tip de drepturi fundamentale de care se bucură fiecare ființă umană pentru simplul fapt de a fi om, indiferent de teritoriul în care trăiește, de Constituția care o guvernează și de naționalitatea sa. Aceste drepturi universale sunt guvernate de concertul națiunilor și sunt păzite de organizații juridice internaționale.

Acesta este motivul pentru care violatorii drepturilor omului pot fi urmăriți penal în orice moment al zilei. istorie (pentru că crimele lor nu prescriu) și oriunde în lume, indiferent de legislația acesteia. Aceasta este, desigur, teoria. În practică, există întotdeauna condiții care complică respectarea acestui model de Justiţie.

La rândul lor, drepturile fundamentale sunt consacrate într-o Magna Carta, adică pot varia de la o țară la alta și de la o țară la alta. sistemul juridic altcuiva.

De exemplu, în Statele Unite, fiecare stat federal are propria sa constituție locală, ai cărei termeni nu poate contrazice Constituția Națională, dar poate fi diferențiată de constituțiile statelor vecine, motiv pentru care unele activități sunt legale într-un stat și sunt interzise în altul.

Drepturi fundamentale și garanții individuale

Garanțiile individuale pot fi suspendate, de exemplu în starea de alertă.

Așa cum Constituția țărilor oferă și garanții individuale, care sunt mecanismele menite să protejeze drepturile fundamentale și, prin urmare, variază în funcție de fiecare sistem juridic.

Astfel, deși le corespund, garanțiile individuale sunt secundare drepturilor fundamentale. În anumite ocazii prevăzute de Constituția Națională, garanțiile pot fi suspendate temporar, așa cum se întâmplă în stările de agitație sau de asediu, în care legea marțială trebuie aplicată pentru menținerea ordinii publice.

!-- GDPR -->