Explicăm ce este antiteza ca figură retorică și diverse exemple. De asemenea, ce sunt paradoxul și oximoronul.
Care este antiteza?
Antiteza este a Figură de stil care constă în opunerea a doi termeni complementari şi opuşi, adică două sintagme sau concepte care se opun în mod deschis, dar care în acelaşi timp nu pot exista unul fără celălalt.
Această cifră este tipică pentru poezie și limbaj poetic, deoarece tinde să producă rezultate de mare impact estetic sau expresiv. În unele cazuri pentru că implică un contrast intens între cuvintele folosite, iar în altele pentru că își prezintă cumva pe ale lor logică a relaţiilor, inaugurând astfel o „lume nouă” în care este posibilă o asemenea relaţie de opoziţie-complementaritate.
Cuvântul antiteză provine din rădăcinile grecești anti- („împotrivă”) și teza („Poziționarea”) și a fost folosit din abundență de poeți de-a lungul istoriei poeziei. El este, de asemenea, angajat în filozofie ca negarea sau contraafirmarea unei anumite teze, care deschide calea unei infirmari. „Dar”, „totuși” sau „dimpotrivă” sunt de obicei cuvintele de început ale unei antiteze filozofice.
Exemple de antiteză
În continuare, vom explica câteva exemple de utilizare a antitezei în textele literare:
- „Inima s-a săturat, lumea este goală” de Novalis.
(De ce poate fi plină inima dacă lumea este goală?)
- „Ești ca trandafirul / țigla / roșu noaptea / alb ziua” de Lope de Vega.
(Cum poate o floare să aibă o culoare ziua și alta noaptea?)
Alte exemple posibile sunt următoarele:
- „Când vreau să plâng, nu plâng / și uneori plâng fără să vreau” de Rubén Darío.
- „Dragostea este atât de scurtă și uitarea este atât de lungă” de Pablo Neruda.
Paradox
Nu trebuie să confundăm antiteza cu o figură poetică asemănătoare, numită paradox sau antilogie. Aceasta constă într-o zicală sau un fapt care este, în aparență, contrar logicii sau care implică în sine o contradicție.
De fapt, acest termen este adesea folosit pentru a descrie narațiuni în care ceea ce s-a întâmplat face imposibil propriul său trecut. Un exemplu sunt poveștile tipice de călătorie în timp, în care călătorul modifică cursul istoriei făcând imposibilă călătoria sa viitoare și, prin urmare, făcând imposibilă sosirea în trecut pentru a schimba viitorul.
Exemple de paradox pot fi:
- „A trăi înseamnă a muri de la început”.
- „Dacă nu mă înșel, lumea este pe cale să se sfârșească”.
- „Nu spun niciodată adevărul”.
Oximoron
Oximoronul este o altă figură poetică asemănătoare, care constă în coexistența armonică a doi termeni semantic opuși sau antagonici, în cadrul aceleiași formulări. Este o figură tipică a poeziei și Limbaj figurativ, cum ar fi următoarele exemple:
- „Cel soare negru de melancolie.”
- „Cel bucurie tristă a trai."
- "A eternitate trecătoare stele în cimitir.”
- „Femeia era frumos în ea urâţenie.»