Explicăm ce este limbajul figurat sau metaforic, în ce circumstanțe este folosit și diverse exemple cotidiene și în poezie.
Ce este limbajul figurat?
Limbajul figurativ sau limbajul metaforic este o anumită utilizare creativă a cuvintelor, care le folosește într-un sens diferit de cel literal (adică sensul său tradițional sau limbaj simplu). Acest sens este preluat dintr-un alt cuvânt sau idee, iar interlocutorul trebuie să o dezlege pentru a înțelege.
Diferitele tipuri de similitudine o metaforă, jocurile de cuvinte și dublul sens sunt forme clare de limbaj figurat, deoarece cuvintele nu înseamnă ceea ce apar, ci au un sens ascuns sau „secret”.
De mici, învățăm că cuvintele au întotdeauna un sens asociat, dar că nu este întotdeauna unul singur: un cuvânt poate însemna lucruri diferite, în funcție de utilizarea și context.
Ceva asemănător se întâmplă și cu limbajul figurat, care folosește cuvinte cu un sens nou, mai mult sau mai puțin îndepărtat de obișnuit, fie comparându-le cu altele, fie atribuindu-le o întorsătură creativă.
Acest lucru se întâmplă adesea în texte literare, în ghicitori, în jocuri de cuvinte, în cântece și chiar în limba zilnic. Se foloseste mai ales la acele subiecte care sunt considerate tabu, sau la care nu este bine sa vorbesti in public, sau si in argou sau vorbește despre un anumit grup social.
Exemple de limbaj figurat
Pentru a înțelege utilizarea limbajului figurat, aruncați o privire la diferite exemple, cum ar fi:
- Când spunem că „Băiatul ăla este mereu în nori”, nu spunem că zboară sau că trăiește în atmosferadar este mereu distras.
- Când sunăm pe unul persoană „Râs”, „măgar” sau „vampir”, nu afirmăm literal că sunt sau au forma animalelor menționate, ci atribuim caracteristici (reale sau imaginare) atribuite animalelor respective. animalelor în a noastră cultură: fii foarte viclean, fii foarte prost sau, respectiv, profita din dauna altora.
- Când afirmăm că ne este atât de foame „că am mânca un cal”, descriem prin exagerare dimensiunile foametei noastre, întrucât calul este un animal mare și dorim să transmitem sentimentul pe care îl avem prin limbajul figurat.
- Când spunem că un fotbalist este „șchiop”, în multe cazuri nu doar că nu spunem că îi lipsește un picior, dar nu spunem că joacă atât de rău încât să pară că îi lipsește un picior, ci destul de invers: este vorba de o întorsătură ironică să spunem că joacă foarte bine, sau aleargă mult, exprimând astfel contrariul a ceea ce tocmai am spus.
După cum se va vedea, multe dintre utilizările figurative ale limbajului depind de un context, fie el situațional (unde, când și cu cine suntem) sau cultural (ce înseamnă asta în cultura noastră, ce utilizări locale sunt acceptate, ce variantă de spaniola vorbim) .
În unele cazuri, un receptor care nu are suficientă pregătire sau este total ignorant de context, poate crede că vorbim la propriu și devine confuz.
Poezii cu limbaj figurat
Sensul figurat este foarte des intalnit in domeniul literar, in care limbajul este dus la maxim astfel incat spune mult mai mult decat aparent spune. Astfel, în cele ce urmează versuri:
„Numele unei femei mă trădează
O femeie mă doare pe tot corpul”
(Poem „Amenințați” de Jorge Luis Borges)
Sensul figurat este clar: numele acestei femei îl „dezvăluie” pe poet pentru că atunci când vorbește despre ea, sentimentele lui pentru ea devin evidente, la fel cum o femeie nu „doare la propriu pe tot corpul”, ci mai degrabă este felul ei. de a exprima durerea aproape fizică cauzată de absența ei.
„Inima mea era o aripă vie și tulbure...
o aripă terifiantă plină de lumină și dor”
(Poemul „Inima mea era o aripă vie și tulbure” de Pablo Neruda)
Sensul figurat este în ceea ce spune că a fost inima lui: o aripă, în primul rând, însemnând poate că este volatilă, că nu stă pe loc și în orice moment pleacă. Dar este și o aripă „vie și tulbure”, „plină de lumină și dor”, care, evident, nu este un sens literal, ci un mod de a exprima modul în care poetul își concepe propria inimă.
„Uneori lemnul
de la masa mea
are o criză întunecată
O lacrimă
difuză de furtună"
(Poezia „La mesa” de Fabio Morábito).
Sensul figurat al acestor versuri nu este atât de simplu de interpretat, dar este clar: masa poetului „are” o „crapă întunecată”, lucru care nu poate fi spus la propriu, întrucât sunete nu pata.
Dar apoi adaugă că acest sunet este o „lacrimă”, ca și cum lemnul s-ar putea rupe ca o țesătură, și că este „difuz de o furtună”, însemnând poate că este un sunet ca cel al unei furtuni care vine. În orice caz, poetul atribuie mesei sale concepte literalmente imposibile.