Explicăm ce este semiotica, originea ei și care este funcția semiotică. De asemenea, exemplele și relația lor cu semiologia.
Ce este semiotica?
Se numește semiotică sau semiologie (în funcție de perspectiva academică) la ştiinţă derivat de la filozofie, care este dedicat studiului sistemelor de comunicare în cadrul societăţilor uman. Poate fi definită în general ca știința care studiază semnele comunicării umane (semioza).
După cum vom vedea mai târziu, semiotica este o știință nouă, dar de istorie antică, adesea înțeleasă ca o „Teorie a sensului”, adică o încercare de a înțelege științific capacitatea ființă umană a construi semne, adică a manipula și a construi diferite idiomuri.
Cu toate acestea, există cei care consideră semiotica ca o meta-știință, întrucât este în același timp o știință în sine și un instrument de studiu a altor domenii ale cunoașterii științifice, pornind întotdeauna de la semnele sau limbajele respective.
Un concept cheie pentru a înțelege semiotica este semioza, înțeleasă ca crearea de sens din utilizarea unor semne de un fel, atâta timp cât acestea din urmă sunt interpretabile în mintea persoanei care le primește sau le citește. Astfel, conform semioticii tradiționale, toată semioza, adică toată semnificația, implică trei cazuri diferite:
- Un obiect de reprezentat, care aparține ordinului realitate (concret sau abstract).
- Un semn care îl reprezintă, numit reprezinta și că o înlocuiește în lipsa lui (adică când citesc „piatră”, nu am piatra în mână, ci cuvântul în gură).
- Un interpretant capabil să salveze referința la obiect din semnul pe care îl primește.
Originea semioticii
Denumirea de semiotică provine din greacă seminal („Semn”) și a fost creat de filozoful englez John Locke (1632-1704). Cu toate acestea, a existat deja în anumite domenii științifice, precum cel medical, în care era folosit mai mult sau mai puțin ca sinonim din diagnostic, adică ca interpretare a semnelor pe care o boală le provoacă în corpul uman.
Acesta din urmă se datorează, în parte, faptului că interesul uman pentru semne și semnificații datează din cele mai vechi timpuri, în istorie a speciei. Moștenirea filozofilor precum Platon (c. 427-347 î.Hr.), Aristotel (384-322 î.Hr.) și mai târziu a gânditorilor medievali a fost foarte importantă pentru întemeierea semioticii.
Unul dintre precursorii săi a fost filozoful american Charles Peirce (1839-1914), care a botezat-o drept semiotică: „cel doctrină cauza-necesar sau formal al semnelor”. Inițial, a fost o disciplină legată de lingvistică.
Cu toate acestea, gânditori importanți ai disciplinei precum italianul Umberto Eco (1932-2016) consideră că rădăcinile semioticii se aflau deja în tratatele majorității marilor gânditori ai tradiției occidentale.
Funcția semiotică
În psihologie, funcția semiotică sau funcția simbolică este capacitatea creierului uman de a forma semne, dezvoltată conform teoriilor psihologului elvețian Jean Piaget (1896-1980) încă de la vârsta de doi ani, la începutul perioadei de inteligență preoperatorie.
Piaget descrie această funcție ca fiind posibilitatea de a evoca sensuri absente, fie ele evenimente, obiecte sau relații, din construcția semnelor, adică a semnificanților diferențiați.
Cu alte cuvinte, este vorba despre funcția care permite creierului uman să lucreze cu semne, adică să construiască gesturi, simboluri sau resurse care se referă la o referință anume care este absentă în acest moment, dar care este evocată prin resursa de limbajul.
Semiotică și semiologie
Termenii de semiotică și semiologie sunt considerați mai mult sau mai puțin sinonimi, mai ales că în 1969 Asociația Internațională de Semiologie, reunită la Caracas, Venezuela, a ales să folosească termenul semiotica pentru a preveni confuziile. Asta pentru că fiecare termen provine dintr-o istorie academică separată: franceză despre care se vorbește semotic, și anglo-saxonul care vorbește despre semiologie.
Exemple de semiotică
Semiotica ca disciplină este aplicată în numeroase domenii ale cunoașterii, dând astfel naștere unor forme aplicate, care servesc drept exemple de semioza:
- Semiotica medicală sau clinică, care se concentrează pe studiul, clasificarea și recunoașterea semnelor pe care boala le lasă în corpul pacientului.
- Semiotica muzicală, care studiază semnele reprezentării convenționale a limbajului muzică, cum ar fi scorurile și structurile interne.
- Semiotica tehnica de calcul sau computațional, care este dedicat studiului tipurilor de semne create în cadrul limbajelor artificiale, cum ar fi codurile computerizate și limbaje de programare.
- Semiotica socială, care încearcă să studieze funcționarea semnelor în cadrul societății, fără a ignora elementele umane și subiective care, pe de altă parte, sunt ignorate de perspectiva lingvistică.
- Semiotica vizuală, care studiază exclusiv interpretarea imaginilor, Fotografii și alte lecturi strict vizuale ale realității.