- Ce a fost nazismul?
- Caracteristicile nazismului
- Ascensiunea nazismului
- Holocaustul
- Nazismul și fascismul
- Căderea nazismului
Vă explicăm ce a fost nazismul, cum a apărut, caracteristicile sale și relația sa cu fascismul. De asemenea, ce a fost Holocaustul.
Ce a fost nazismul?
Nazismul sau național-socialismul (în germană naţionalsocialism) este varianta germană a fascism, a apărut în anii 1920. A fost promovat de Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP) și de liderul acestuia, Adolf Hitler (1889-1945).
Era o ideologie şi o practică politică a valorilor reacţionare, totalitar, care a diferențiat cetăţenii din rasa sa și că înființarea unui al treilea imperiu german (așa-numitul Al Treilea Reich).
Cu nazismul la putere, Germania a devenit rapid un dictatură și militarizează-ți societate. S-a construit un regim de partid unic care a depus în Adolf Hitler totalitatea puterii politice, creându-i poziţia de „ghid” sau „Lider” (führer), pretins destinat de providență să conducă Germania la gloria ei de odinioară. Astfel de aspirații au dus la Europa la al Doilea Război Mondial.
Cu toate acestea, cea mai controversată trăsătură a nazismului a fost probabil interpretarea sa particulară a istoriei din teoriile evoluționiste ale lui Charles Darwin, în ceea ce este cunoscut sub numele de „darwinism social”, adică credinta în care diferitele grupuri etnice umane trebuie să concureze între ele pentru ca doar cei puternici și apți să supraviețuiască, preluând toate resursele.
Acesta din urmă a dus la nazism și poporul german să persecute considerate „rase inferioare” (untermenschen), în special evreii, cărora Hitler le-a mărturisit o ură deosebită, și să întreprindă măsuri pentru deportarea lor forțată și apoi, în perioadele critice ale celui de-al Doilea Război Mondial, pentru exterminarea lor.
Caracteristicile nazismului
Nazismul nu a fost întotdeauna în concordanță cu ipotezele sale ideologice și nici nu era explicabil în termeni politici tradiționali. În linii mari, acesta s-a caracterizat prin următoarele:
- A fost o mișcare antidemocratică, totalitară, militaristă, rasist Y naţionalist, organizată vertical în jurul figurii eternului și incontestabilului său lider, Hitler.
- Poziția sa ideologică aspira să fie o „a treia cale” între dreapta conservatoare și stânga revoluționară. Astfel, a promovat a Condiție puternică și în același timp o societate puternic stratificată, cu cetățeni de clasa I, II și III, diferențiați etnic.
- Nazismul avea drept dușmani marxism si toate formele de comunism sau anarhism, dar s-a si opus burghezie tradiţional şi iudaism, văzând în acesta din urmă simbolul cămătăriei şi împrumutului. În iluziile lor naționaliste, naziștii au susținut chiar că toți fac parte dintr-o conspirație globală împotriva Germaniei.
- Statul nazist era represiv și poliția, unipartid, și era privit ca dușmani ai naţiune nu numai evreilor și comuniștilor, ci și homosexualilor, Martorilor lui Iehova, țiganilor și tuturor celor care s-au opus modelului său de guvern. Mulți dintre ei au fost reduși la muncă sclavă și ulterior închiși în lagăre de concentrare.
- Politica externă nazistă s-a bazat pe ideea de „spațiu de viață” (Lebensraum) necesare ca poporul german să atingă gloria căreia i-a fost destinat. Pentru aceasta a fost necesară anexarea teritorii vecini ai Europei de Est și să-i repopuleze cu sânge german, după ce i-au „curățat” de coloniștii lor tradiționali.
- Naziștii se considerau descendenți direcți ai poporului arian, un presupus grup etnic indo-european omogen din punct de vedere rasial și lingvistic, din care ar descinde toate popoarele tradiționale europene. Din acest motiv, ei au văzut amestecul rasial ca pe un act împotriva naturii și vegheau asupra păstrării purității genetice a poporului german.
Ascensiunea nazismului
Deși aparținea unui partid încă minoritar, Hitler a fost numit cancelar în 1933.
Nazismul a apărut în Germania Republicii Weimar, stabilită după înfrângerea germană din Primul Razboi Mondial și semnătura lui Tratatul De La Versailles, în care învinșii conflictului au fost supuși unei serii de condiții politice și economice zdrobitoare.
Resentimentele, nemulțumirile, condițiile precare de viață și sentimentul de a fi trădat au fost câteva dintre sentimentele care atârnau în aer și din care a răsunat vocea lui Hitler.
Mai mult decât atât, încă de la începutul secolului al XX-lea un puternic sentiment pan-germanist se cuibărase în populațiile germanice din Europa, în interiorul și în afara Germaniei și a Imperiului Austro-Ungar, tânjind după o națiune puternică care să le aducă împreună, sau ca mai târziu Hitler însuși. a propus: „Un Reich care durează o mie de ani”.
Astfel, în 1919, Hitler s-a alăturat Partidului Muncitoresc German (DAP), a cărui predicare naționalistă l-a sedus și a devenit rapid unul dintre liderii și vorbitorii de top al acestuia.
După reformarea partidului și înființarea NSDAP, în 1921 Hitler a fost prezentat pentru prima dată ca führer, declanșând o cursă frenetică pentru a ocupa puterea politică, pe fondul unui climat de criză generalizată pentru care au fost acuzați social-democrații. Naziștii și-au creat propriile trupe de șoc, SA (sturmabteilung) cu care să defilezi și să-ți intimidezi adversarii.
Mână în mână cu alți actori politici precum Franz von Papen (1879-1969), care l-a văzut pe Hitler ca pe o marionetă prin care să ajungă la putere, partidul nazist a intrat în conducerea statului, deși este încă un partid minoritar. Astfel, Hitler a fost numit cancelar al Germaniei în 1933, ceea ce ia dat controlul asupra putere executiva.
Prima sa acțiune a fost să ceară dizolvarea parlamentului (Reichstag) și solicită noi alegeri pentru același an, care au fost întrerupte de incendierea clădirii legislative (probabil din ordinea lui Hitler) și de declararea stării de urgență, care a dus la desființarea drepturilor fundamentale ale Constituției 1919.
Oricum, alegerile au fost organizate și nazismul a câștigat 44% din voturi. Dar Hitler avea un as în mânecă: să ceară declararea puterilor speciale către parlament, cu care să gestioneze criza.
Această lege de abilitare i-a fost acordată în 1933 datorită unei puternice constrângeri sociale și politice din partea membrilor partidului nazist. Odată obținute puterile dictatoriale, Hitler a interzis și dizolvat partidele de opoziție, dând startul regimului său politic.
În anul următor a avut loc infama „noaptea cuțitelor lungi” (Nacht der langen Messer) în care trupele naziste (noile create SS și Gestapo) au asediat rămășițe ale oponenților Germaniei, asasinand și arestând mari politicieni.
Printre victime s-au numărat fostul cancelar Kurt von Schleicher (1882-1934), sau foști camarazi ai lui Hitler care nu mai erau folositori la comandă sau ai căror loialitate era suspicios, ca Gregor Strasser, Gustav Ritter von Kahr și Ernest Röhm.
Prin asta lovitură, nazismul a preluat aproape toate structurile Statului. Ultimii pași către dictatura totală au avut loc după moartea președintelui german Paul von Hindenburg (1847-1934): în 1934 Hitler a anunțat că puterile președintelui vor fi transferate de acum înainte Cancelarului, adică persoanei sale.
Astfel, după organizarea unui plebiscit de aprobare în care naziștii obțineau 90% din voturi, cel de-al Treilea Reich german începuse oficial.
Holocaustul
Astăzi este cunoscut sub numele de Holocaust (în ebraică Shoah, „Catastrofa”) la ceea ce la vremea aceea naziștii au botezat drept „soluție finală” (Endlösung) pentru evreii din Europa, adică un plan sistematic și de amploare de exterminare a „raselor inferioare” care au locuit țările ocupate de armata germană în timpul celui de-al doilea război mondial, în special evreii.
Similar genocid a avut loc între sfârșitul verii 1941 și sfârșitul războiului în 1945. A costat viața a două treimi din populația evreiască a Europei, aproximativ 6 milioane de oameni.
În plus, milioane de polonezi, țigani, handicapați fizic și psihic, homosexuali și prizonieri de război sovietici au fost executați de-a lungul unei rețele de lagăre de concentrare și muncă forțată, multe dintre acestea având și camere de gazare și crematorii industriale.
Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al secolului al XX-lea și unul dintre cele mai mari din istoria contemporană a umanitatea.
Nazismul și fascismul
În general, nazismul și fascismul sunt termeni mai mult sau mai puțin echivalenti. Ambele sunt tendințe politice extreme, radicale și nedemocratice, în special cele de origine rasistă sau rasială. xenofob. Cu toate acestea, la acea vreme, termenul „fascist„Se referea la mișcarea politică italiană omoloagă nazismului, condusă de Benito Mussolini.
Fasciștii italieni au aderat la valori militariste, anticomuniste și imperialiste similare cu cele ale germanilor. Și-au luat numele de la termenul latin fasce, tradusabil prin „do”, și pe care romanii antici îl foloseau ca simbol al autorității. Sarcina lui era să restabilească în Italia gloria vechiului Imperiu Roman și să pună mâna pe coloniile africane ale rivalilor săi europeni.
Căderea nazismului
Nazismul și-a găsit sfârșitul la începutul anului 1945, când cel de-al treilea Reich german a fost în sfârșit învins de armatele combinate ale Uniunii Sovietice și ale Aliaților Occidentali (Statele Unite și Marea Britanie).
Cu totul deja dat pentru pierdut, Hitler și mulți dintre oficialii săi de vârf s-au sinucis în buncărul lor subteran din Berlin. Pe de altă parte, mulți dintre înalții lideri militari ai Reichului au fost capturați și judecați de un tribunal internațional în Procesele de la Nürnberg între 1945 și 1946.