inchiziția

Istorie

2022

Vă explicăm ce a fost Inchiziția, originea, istoria și obiectivele ei. În plus, persecuții și personaje ale Inchiziției spaniole.

Pedepsele inchiziției puteau fi batjocorirea publică, amenzile sau executarea.

Ce a fost Inchiziția?

Era cunoscută drept Sfânta Inchiziție sau pur și simplu Inchiziția, un ansamblu de instituții aparținând Bisericii Catolice, al căror scop era combaterea ereziei și impunerea unei ordini socio-religioase în teritoriile medievale catolice.

Pentru aceasta a desfășurat campanii de persecuție și pedeapsă. La ele puteau lua parte ședințe de tortură, acte publice de ispășire sau pur și simplu impunerea de sancțiuni financiare, de către oficiali ecleziastici cunoscuți ca inchizitori.

Această instituție a luat naștere în cadrul Bisericii Catolice în a Europa medieval caracterizată prin fragmentarea sa politică. În acest context, creștinismul prin Biserica Catolică (și aceasta prin diferitele monarhii creștine) a susținut ordinea socială.

Inchiziția s-a manifestat prin diferite capitole sau facilități inchizitoriale, cunoscute după numele națiunilor lor: inchizițiile spaniole, portugheze și romane. Se vorbește adesea despre inchiziția medievală, pentru a o deosebi de cea care a supraviețuit până la Epoca modernă.

Această instituție era renumită pentru procesele sale necruțătoare împotriva oricui era acuzat de erezie, sodomie, bestialitate sau orice altă practică considerată aberantă.

În funcție de gravitatea crima iar a pocăinţei arătate de eretic, pedepsele puteau varia de la batjocura publică sau plata amenzilor, până la executare. Funcționarea sa a fost însoțită de un riguros aparat de birocrație, care ținea evidența fiecărui interogatoriu și a fiecărei arderi de oameni vii.

Pe de o parte, inchiziția a îndeplinit un rol de vigilență religioasă, prin procesele sale asupra oamenilor și chiar animalelor, acuzate la rândul lor de diferite crime ale spiritului sau de a fi stăpânite de entități malefice. Pe de altă parte, el a persecutat pe evrei convertiți (numiți „noi creștini”) și pe musulmani.

Această funcție a fost deosebit de importantă în vremurile în care catolicismul a fost atacat, cum ar fi în timpul cruciadelor sau în perioada Reforma. În același timp, a colaborat la întărirea economică a ordinii teocratice, întrucât proprietățile confiscate ereticilor erau, în general, desemnate ca patrimoniu bisericesc.

Cu toate acestea, în ciuda cât de îngrozitoare a fost inchiziția, o mare parte din faima ei se datorează difuzării a numeroase scrieri împotriva ei de către autorii protestanți. Este posibil ca ei să-și fi exagerat cumva ororile și să fi lansat versiuni chiar mai îngrozitoare decât sugerează dovezile scrise ale vremii.

Protestantismul, de fapt, a fost la fel de crud sau mai crud în persecutarea ereziei, după cum o dovedesc infamele arderi de vrăjitoare din Europa protestantă sau publicarea Malleus malleficarum („Ciocanul vrăjitoarelor”) în Germania în 1487, un manual exhaustiv pentru identificarea, persecuția și vânătoarea vrăjitoarelor scris în timpul Renaştere.

Originea Inchiziției

Deși practica pedepsei corporale a ereticilor a avut o istorie lungă în creștinism, prima apariție formală a inchiziției a avut loc în secolul al XII-lea, în sudul Franței. Acolo, doctrina albigensă sau catarismul, o mișcare gnostică europeană deosebit de influentă în regiunea Languedoc, a contrazis modelele sociale și religioase ale Bisericii Catolice.

Pentru a pune capăt ereziei catare și a restabili ordinea, Papa Lucius al III-lea a emis bula Ad abolendam din 1184, acordând episcopilor locali puterea de a judeca și a condamna în numele lor. Această organizație a fost numită Inchiziția Episcopală.

După eșecul său, a fost înlocuit între 1231 și 1244 de Inchiziția Papală sau Inchiziția Pontificală, creată de Papa Grigore al IX-lea cu bula. Excomunicamus. Această nouă instituție era supusă autorității sale directe și se afla în mâinile ordinelor mendicante, în special ale dominicanilor, ceea ce îi garanta un spirit mai strict.

Mulțumită taurului Anunțul dispare sub Papa Inocențiu al IV-lea, începând cu 1252, Inchiziției i sa permis oficial să folosească tortura ca instrument pentru a obține mărturisiri de la prizonieri.

În epoca modernă, Inchiziția sa extins în teritoriile coloniale, în special în America spaniolă și portugheză. Acolo, în timpul cuceririi, s-au desfășurat diferite procese de idolatrie împotriva Purépecha și a altor popoare indigene.

Odată ce a început colonia, a fost înființat Tribunalul Sfântului Oficiu al Inchiziției atât în ​​Mexico City, cât și în Peru. A funcționat acolo aproape 500 de ani, dedicată persecutării în special a convertiților evrei și musulmani, deoarece majoritatea indigenilor se considerau în proces de evanghelizare, adică „noi creștini” și erau în afara competenței lor.

Inchiziția spaniolă

Inchiziția spaniolă era renumită pentru cruzimea sa.

Dintre toate capitolele inchiziției, spaniola a fost cea cu cea mai proastă faimă de-a lungul istoriei. În parte acest lucru se datorează faptului că, fiind bastionul Contrareformei, Monarhia Spaniolă a avut Inchiziția la dispoziție și comandă, pentru a persecuta protestanții, evreii și ereticii.

Astfel, l-a folosit pentru a asigura stabilitate politică și socială, nu doar religioasă. De asemenea, ei au avut cea mai proastă propagandă din partea inamicilor lor protestanți, care au avut și ajutorul recentei invenții a lui Johannes Gutemberg: imprimare.

Cu toate acestea, este adevărat că Inchiziția spaniolă a fost teribilă. Fondată în 1478 de către monarhii catolici Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabel I a Castiliei și prin bula papală Exigit sincere devotionis affectus sub Papa Sixtus al IV-lea, avea jurisdicție asupra întregii Spanie creștine și asupra coloniilor ei.

El a fost deosebit de necruțător în persecuția evreilor, expulzați complet din Spania în 1492, precum și a iudeo-convertiților, mulți dintre ei și-au practicat credința în secret. Mai târziu s-a concentrat pe protestanți și mauri (musulmani convertiți), pe cenzură, persecuția superstiției și a vrăjitoriei și pe urmărirea penală a încălcărilor de natură socială, precum bigamia și homosexualitatea.

Una dintre figurile principale ale inchiziției spaniole a fost dominicanul castilian Tomás de Torquemada (1420-1498), desemnat ca prim inchizitor general al Castiliei și Aragonului în secolul al XV-lea, care a fost descris drept „ciocanul ereticilor”, „fulgerul Spania „sau „protector al țării sale”. Numărul persoanelor executate în mandatul său variază între 2.000 și 10.000, potrivit surselor istorice consultate.

Desființarea Inchiziției Spaniole a fost decretată în 1812, în Cortes of Cádiz, dar nu s-a concretizat în Spania decât în ​​1834. Deja în națiunile hispano-americane, în majoritate independente sau în curs de a fi independente, pierduse tot felul de prezenta si putere...

!-- GDPR -->