Explicăm ce este ego-ul, care sunt semnificațiile lui în diferite culturi și cum ajunge să acționeze un egocentric.
Ce este egoul?
În mod obișnuit, când ne referim la ego, ne referim la capacitatea a subiect să te recunoști ca individ și să fii conștient de propria ta identitate. Aceasta, în limba colocvial, este interpretat ca un exces de Stimă de sine sau tendința de a fi prea concentrat asupra propriei persoane personalitate, care tinde să fie o trăsătură narcisică sau disprețuitoare față de ceilalți. În acest sens, este folosit în cuvinte precum egomaniac, egocentric sau egoist.
Totuși, Eul este de fapt un concept psihologic obișnuit, care servește psihicului de referință pentru a distinge fenomenele legate de el însuși și cele ale lumii exterioare, adică un punct necesar de identitate mentală și emoțională.
Potrivit școlii de psihanaliză, inaugurată de Sigmund Freud, eul (saupe mine) face parte din trinitatea de entități psihice care alcătuiesc mintea, împreună cu supraeul (sausupraeul) și id-ul (oaceasta, inconștientul).
Spre deosebire de supraeul, alcătuit din preceptele lui lege iar al morală, ego-ul unui individ ar fi, după Freud, constituit din dorințe și impulsuri care urmăresc satisfacția lor imediată și care se nasc în adâncul și întunericul idului, al inconștientului. În acest fel, coexistența sănătoasă a acestor trei părți ale psihicului ar permite subiectului să urmărească împlinirea dorințelor sale profunde conform parametrilor sociali acceptați.
În alte domenii, ego-ul este văzut ca un obstacol de depășit în ceea ce privește relațiile cu ceilalți. O persoană care este prea dependentă de satisfacția pulsiunilor sale ar avea dificultăți în a fi de acord cu dorințele altora și cu nevoile altora, devenind astfel cineva concentrat pe sine și incapabil de generozitate.
Această utilizare este deosebit de comună atunci când este vorba de meserii figurative publice, precum artiști, scriitori, politicieni, vedete sau figuri de o enormă putere economică, importanță socială sau recunoaștere.
Pe de altă parte, lipsa ego-ului, deși poate fi persecutată de unii religii Orientali, cum ar fi budismul, este adesea interpretat în Occident ca o deficiență a caracter care dezactivează subiectul să dea lupta necesară pentru a-și îndeplini pe a lui obiective sau satisface-ți dorințele personale.