Explicăm ce este exegeza în interpretarea textelor și importanța acesteia în drept. De asemenea, hermeneutica și eisegeza.
Ce este exegeza?
Exegeza este interpretarea obiectivă a sensului a text, adică explicația sa literală și investigativă, deși în unele contexte de asemenea filozofic, istoric sau religios, ca și în cazul exegezei biblice. Cei care o pun în practică sunt cunoscuți ca exegeți.
Acest cuvânt provine din greaca veche, în special de la verb exegeomai, tradusabil prin „lead out”, adică: „expune”, „extras”, în sensul de a scoate adevăr în interiorul unui lucru. Astfel, exegeza este considerată ca fiind recuperarea adevărului unui text, înțeles ca interpretarea sa critică și completă, fără a permite subiectivitățile interpretului. În aceasta diferă de eisegeza.
De obicei, un exercițiu exegetic implică revizuirea context istoric Y cultural a textului de interpretat, ținând cont de traducerea acestuia, de cuvintele sale semnificative sau specifice, de variabilele, limitele și contextele interne ale acestuia, adică de o viziune mai degrabă științifică a textului. Prin urmare, acestea sunt de obicei realizate de specialiști în domeniu.
Un caz foarte frecvent de exegeză este cel care implică cărți sacre precum Biblia, Coranul sau similare, care datorită importanței lor istorice și culturale pot fi interpretate ca documente și ca opere literare, sau ca cuvânt divin al lui Dumnezeu pe Pământ. . .
Exegeza si hermeneutica
Exegeza și hermeneutica au de-a face ambele cu interpretarea, dar la niveluri și din perspective foarte diferite.
Exegeza, după cum am văzut, se învârte întotdeauna în jurul unui text, din care căutăm să „extragem” adevărul cel mai obiectiv, adică cel mai complet, științific și mai explicativ sens. Pe de altă parte, hermeneutica este ştiinţă a interpretării textelor, adică disciplina care se ocupă cu studiul sistematic al traducerii, explicarea și înțelegerea textelor scrise, în special a celor antice.
Am putea, deci, să afirmăm că exegeza este doar una dintre posibilele metode de interpretare pe care le studiază hermeneutica, întrucât aceasta din urmă are o viziune și un domeniu de interese mai larg, și constituie totodată o disciplină, în timp ce exegeza este doar o practică.
Exegeza în drept
În lumea lui Dreapta Se folosește și termenul de exegeză, deși nu mai este pentru a-l aplica la interpretarea textelor antice, ci la textul însuși al legi, întrucât acestea din urmă sunt doar principii generale adunate într-un document și trebuie interpretate, înțelese și aplicate fiecărui caz în general care se dorește a fi judecat.
Pe de alta parte, in secolul al XIX-lea exista in Franta o facultate de drept numita Scoala de Exegeza, dupa publicarea Codului civil al lui Napoleon din 1804. Aceasta scoala a exaltat legea scrisa si a propus interpretarea ei cat mai fidela celor scrise. . , dându-i preeminență față de orice alt tip de considerații.
În acest sens, viziunea lor asupra dreptului a fost antiistorică, întrucât au înțeles norma ca un element izolat, și nu ca rezultatul unei anumite călătorii în modul de gândire a dreptului. Justiţie.
Astfel, pentru Școala exegetică, modul corect de interpretare a a regulă Nu a fost atât ceea ce spunea textul în sine, sau ceea ce interpretul ar putea concluziona despre el, ci mai degrabă să se încerce să se reconstituie însuși sensul voinței celor care l-au scris, adică al autorităților. Ceea ce era cu adevărat important la ea era că conținea gândul suprem al autorului său.
Exegeza si eisegeza
Termenii exegeză și eisegeză pot fi considerați contrari sau antonime. Diferența dintre unul și celălalt constă în gradul de obiectivitate care are loc în interpretarea textului propus de fiecare.
Exegeza propune citind contextual, științific și obiectiv al textului, luând în considerare elementele prezente în text și cele care pot fi investigate despre acesta. Dimpotrivă, eisegesis ridică interpretarea textului pe baza punctului de vedere al interpretului, adică citirea textelor în raport cu o anumită temă, indiferent dacă este sau nu legată direct de text în contextul său inițial.
Eisegesis poate fi înțeles ca o interpretare orientată către un subiect de interes subiectiv pentru cititor, sau și ca o lectură părtinitoare, care impune textului un sens care, obiectiv vorbind, nu există, dar la care este susceptibil.